Repere din istoria RRI
În 1932, la aparatele de radio se auzeau primele emisiuni în limbile franceză şi engleză care erau jurnale de ştiri şi actualităţi.
Steliu Lambru, 02.11.2015, 13:32
Emisiunile în limbi străine ale Societăţii Române de Radiodifuziune au fost gândite, la început, pentru informarea corpului diplomatic din capitala României. În 1932, la aparatele de radio se auzeau primele emisiuni în limbile franceză şi engleză care erau jurnale de ştiri şi actualităţi. În anii războiului, serviciul în limbi străine al Radiodifuziunii Române îi informa pe străini în legătură cu mersul frontului şi cu starea de spirit a populaţiei. După război, serviciul în limbi străine al Radioului a crescut în importanţă şi s-a organizat sub numele de ”Redacţia Emisinilor Pentru Străinătate”, iar vorbitori de limbi străine şi vorbitori nativi au fost angajaţi pentru a face propagandă României comuniste. Asemenea întregii prese şi a aparatului de stat, şi Radiodifuziunea a devenit parte componentă a modelului societal comunist şi i s-a denaturat misiunea sa originară.
În 1950, Sergiu Levescu absolvise liceul francez din Bucureşti şi a fost angajat la Radio la Secţia Franceză cu mari dificultăţi din cauza faptului că părinţii săi nu erau muncitori. În 1998, Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română l-a intervievat pe Levescu pentru a-l întreba care era locul său în redacţie şi cum se desfăşura activitatea editorială.
”Personalul era foarte puţin numeros în acea perioadă şi organizarea era următoarea: era un şef de secţie după care urmau doar câteva persoane, erau doi traducători şi doi controlori. Respectiva persoană avea drept de a controla, de a viza şi a asigura conformitatea textului tradus în franceză cu textele de limba română care ne veneau de la alte secţii. În acea epocă nu exista nici un fel de activitate redacţională la secţiile de limbi străine, totul venea de la două secţii centrale, o secţie care se ocupa de probleme externe şi una care se ocupa de probleme interne. Acelea erau formate din redactori care ne transmiteau nouă, din secţiile de limbi străine, textele care urmau să intre în emisie, buletinele de ştiri, comentariile şi altele, iar noi le traduceam. Traducătorul traducea textul, controlorul îl verifica din punctul de vedere al limbii şi al conformităţii cu originalul şi după aceea era transmis unor crainici care le citeau. Emisiile erau înregistrate, nu se făcea nimic pe liber, cel puţin la nivelul emisiunilor pentru străinătate. Aceste texte se băteau la maşină, traducerea se bătea la maşină în trei exemplare: un exemplar revenea crainicului care citea, alt exemplar era în mâinile unui controlor de emisie care stătea, după ce fusese deja văzut textul şi corectat eventual, controlorul îl asista pe crainic în cabină cu al doilea exemplar în mână ca să urmărească dacă nu cumva spune ceva care nu figurează în textul iniţial sau face vreo greşeală. Al treilea exemplar se dădea unei alte persoane care nu făcea parte din secţie şi care, atunci când se transmitea emisiunea propriu-zis pe post, într-un alt birou, la alt etaj, urmărea pe textul acesta ca tot ceea ce spune crainicul să fie conform cu ceea ce scria pe text. Deci era un control pe mai multe trepte.”
În 1955, englezoaica Marjorie Negrea se căsătorea cu Stavrache Negrea şi amândoi se stabileau în România unde aveau să fie angajaţi la Secţia Engleză de la REPS. Marjorie Negrea a fost speaker şi controlor, aşa cum mărturisea în 1997. ”Când am sosit în România, am mers la Comitetul Central de Partid. Şi mi-au spus că dacă voiam să mă stabilesc în România şi să lucrez aici voi fi recomandată la Radioteleviziune, dacă era nevoie de oameni să vorbească în engleză. Am dat câteva probe de lucru, am fost la corectură de text făcute de traducător. Şi după aceasta am devenit la speaker. Am fost speaker şi am fost şi controlor politic, mulţi ani am fost controlor politic şi a fost un lucru interesant. Eu citeam traducerea şi vedeam dacă era absolut corect din punct de vedere politic. Am avut relaţii bune cu toată lumea, nu am ştiut bine româneşte şi a fost greu pentru mine, dar în general a mers bine.”
Cu toate presiunile, mai existau şi momente în care presiunea ideologicului mai slăbea. Sergiu Levescu îşi amintea de un asemenea moment aşa cum a fost cel de pe 20 iulie 1969. ”Momentul unei şedinţe nepolitizate din REPS a fost cel al aselenizării. Atunci când Amstrong a ieşit din modulul lunar, ne-am adunat special atunci în biroul redactorului-şef Hortensia Roman, ca să ascultăm transmiterea la Radio. Era foarte emoţionat: “Mai sunt 100 de metri, 50 de metri…“, iar în momentul în care s-a produs aselenizarea atunci a izbucnit manifestarea mea de bucurie şi a Hortensiei Roman. Nu mai era vorba de imperialişti.”
În anii 1950, când a fost angajată în Radio, Maria Lovinescu a fost întâi redactor la Secţia Externă de la REPS, dar apoi a ajuns la Secţia Italiană. În 1995, ea îşi aducea aminte de dialogul cu ascultătorii prin intermediul scrisorilor. ”Scrisorile ascultătorilor la început nu erau multe. Pe urmă au devenit mai multe. Pentru că se puneau foarte multe întrebări. Erau interesaţi de ceea ce se întâmplă în România. Erau, în genere, de la un anumit public, n-aş putea să spun că erau foarte largi ca sferă socială. Dar cei care ni se adresau şi care ne scriau în majoritate se interesau de muzica românească populară, cultura românească. Erau foarte multe reportaje care vorbeau despre staţiunile pitoreşti şi frumuseţea ţării. Şi vroiau să ştie cum se ajunge aici. Am impresia că partea politică îi interesa mai puţin sau nu-i interesa deloc. Dacă îi interesa, cred că aveau mijloace mai directe, era presa.”
Radio România Internaţional s-a reorganizat după 1989 pe principiile democratice ale unui nou canal informativ de radio. Istoria sa este o istorie problematică, aşa cum a fost istoria României şi a celorlalte ţări din Europa Centrală şi de Est după 1945.
