Reforma învăţământului din 1948
Noul regim comunist instalat din 1945 a trecut la reforma învăţământului şi la promovarea celor defavorizaţi, de fapt a muncitorilor obedienţi liniei partidului.
Steliu Lambru, 15.05.2017, 10:49
Noul regim comunist instalat din 1945 a trecut la reforma învăţământului şi la promovarea celor defavorizaţi, de fapt a muncitorilor obedienţi liniei partidului. Noul sistem de învăţământ a însemnat destructurarea vechiul sistem şi înlocuirea sa cu un altul în care conta aşa-numita „origine socială sănătoasă”. De fapt, ea era criteriu politic care înlătura competiţia şi promova politica de formare a cadrelor de sprijin pentru noul regim. Inginerul Ştefan Bârlea a deţinut funcţii înalte în ierarhia de partid şi de stat. El a fost unul dintre cei favorizaţi de regim pentru a avea acces la educaţie. Însă, spre deosebire de alţii care profitau de noul regim politic fără a avea calităţi, Bârlea era un elev premiant, absolvent al liceului „Gheorghe Lazăr”, unul dintre liceele de elită din Bucureşti. În 2002, el îşi amintea pentru Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română cum au fost percepute schimbările din învăţământ de după reforma acestuia din anul 1948. „A apărut înlesnirea majoră care s-a acordat elevilor de liceu prin scurtarea unui an pentru cine a dorit să o facă, iar eu m-am numărat printre aceia. Au apărut noile forme de învăţământ superior care cuprindeau muncitori direct din producţie, tineri care lucraseră în producţie. Şcolile muncitoreşti, în doi ani de zile, pregăteau un absolvent de liceu, şi funcţionau pe lângă facultăţi. În paralel, cei care făceau liceul sau făcuseră liceul într-o formă sau alta şi erau muncitori în producţie, puteau să treacă la facultăţi şi să facă cursurile în paralel cu activitatea. Mai existau facultăţile în care erau înmatriculaţi cei de la şcoala muncitorească prin care se îmbunătăţea condiţia socială a studenţilor. În faţa unei asemenea deschideri, generaţia tânără nu putea să nu fie receptivă. Şi atunci au luat avânt şi organizaţiile de tineret, organizaţiile de elevi, organizaţiile de studenţi. Era Uniunea Naţională a Studenţilor, UNSR-ul, în perioada respectivă, care s-a mărit. Forma care a mărit mult accesibilitatea tineretului către învăţământul superior a fost cursurile de pregătire.”
Reforma învăţământului din 1948 răsturna valorile învăţământului tradiţional. Se introducea opţiunea renunţării la bacalaureat şi se admitea la facultăţi a celor fără studii de liceu, cu condiţia să le completeze în paralel. Ştefan Bârlea: „Când m-am înscris la facultate, am constatat că nu era facultate în care, din luna iunie şi până în septembrie, când se dădeau examenele de admitere, să nu se organizeze cursuri de pregătire pentru viitorii candidaţi unde erau primiţi absolut toţi care doreau să participe. Cursurile erau făcute cu profesori universitari, cu asistenţi, erau foarte mulţi tineri prezenţi; acolo m-am întâlnit pentru prima dată cu cei care veneau de la şcoala muncitorească, cu cei care făcuseră cursurile la fel ca şi noi, pentru a putea intra la facultate. Profesori de calibru practicau următoarea metodă: scriau o problemă pe tablă, o problemă de sinteză. Mă refer la matematică, dar la fel se făcea şi la fizică şi la alte obiecte. Şi întreba în sală dacă cineva dorea să o rezolve. Îl scotea la tablă, candidatul o rezolva cu ajutorul lui, profesorul făcea diverse consideraţii care erau foarte utile, candidatul era plimbat prin foarte multă materie. După aceea, mai scria o problemă pe tablă. Se întâmpla ca acel candidat să ştie sau să nu ştie şi trecea la loc şi venea altul care ştia.”
Reforma crea un nou tip de student, o nouă atmosferă studenţească, în care obişnuinţa cu lipsurile şi formarea unei conştiinţe de clasă erau prioritare. Ştefan Bârlea: „Băieţii care veneau de la şcoala muncitorească aveau o bonificaţie. De ce? Li se făcea fişă separată atunci când îi ascultau profesorii la oral. Nu ştiu cum se proceda la scris pentru că examenele erau şi scris şi oral. La oral, cine era de la şcoala muncitorească lua examenul. Se şi vedeau cu ochiul liber cine era de la muncitorească. Numai ăia care nu ştiau, săracii, nimic-nimic nu treceau. Se încerca ajutarea lor, dar era o situaţie dificilă. S-a reorganizat facultatea de mecanică şi am fost transformaţi în ingineri-economişti. Acolo am urmat cursurile cu ei şi am întâlnit foarte mulţi de la şcolile muncitoreşti. M-au stimulat să înfiinţăm din nou grupele de învăţătură, care erau oficial făcute pentru membri de UTC şi de organizaţii de tineret. Ei, fiind de la facultatea muncitorească, ştiau cum era cu sindicatele. I-am ales în sindicat, că trebuia să-i alegem noi pe ei, că ei ştiau să ne reprezinte mai bine.”
Fidelitatea faţă de regim se făcea şi prin recompense. Iar studenţii comunişti, viitoarele cadre de bază ale partidului, acceptau compromisul. Ştefan Bârlea: „Exista un sistem de burse la studenţi, masă, casă şi o sumă de 30 de lei pentru nevoi personale, săpun, pastă de dinţi, fel de fel de lucruri. Exista o bursă standard, dar nu se plătea decât în mărfuri: în masă, casă şi banii erau ăştia 30 de lei. Eu nu aveam nevoie de casă, dar masa la cantină era totuşi destul de utilă. Mâncam la cantină la prânz şi seara. Existau burse de merit şi eu am beneficiat după primul semestru de o asemenea bursă republicană. Facultatea, fiind nou înfiinţată, i s-a repartizat şi ei o bursă republicană, erau 500 de lei pe lună, era aproape cât un salariu! A fost un stimulent mare pentru mine.”
Reforma învăţământului din 1948 a modificat structural învăţământul din România. Cu toate că în anii următori s-au reintrodus o parte din standardele de calitate, per ansamblu ideologia a influenţat-o negativ
