Rebeliunea legionară din 1941
Evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941 sunt cunoscute în istoria României sub numele generic de rebeliunea legionară.
Steliu Lambru, 23.01.2017, 13:17
Evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941 sunt cunoscute în istoria României sub numele generic de ”rebeliunea legionară.” Ea a fost o luptă pentru acaparea completă a puterii în stat între Garda de Fier, partidul fascist din perioada interbelică, şi generalul Ion Antonescu, susţinut de armată şi de Hitler. Rebeliunea a însemnat atacarea de către legionari a principalelor instituţii ale statului, a militarilor şi jandarmilor şi a unor evrei. Pentru câteva zile, pe străzile Bucureştiului şi a câtorva oraşe din ţară au domnit haosul şi violenţa.
Istoricul Eliza Campus, intervievată în 1999 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, îşi amintea cum a trăit acele zile. Evreică, Eliza Campus a avut norocul de a întâlni oameni care nu fuseseră fanatizaţi de ideile legionare: ”În timpul rebeliunii eu locuiam pe strada azi numită Bela Breiner şi acolo proprietarul era un legionar, unul Niculescu. Dar el avea o simpatie pentru mine. Era o casă în fund şi în faţă un apartament. Eu am vorbit cu el: “Domnule, am auzit că vor fi controale. Dvs. ce gânduri aveţi?” Şi el zice: “Eu am să spun că e aici o casă în care nu există decât creştini.” Şi gata. Într-adevăr, omul a fost la locul lui. Însă legionarii au făcut atunci lucruri îngrozitoare cu elevii, cu părinţii elevilor mei. Şi când s-a terminat rebeliunea, lumea tot a trăit în spaimă, în continuare. Lumea mergea normal pe stradă, nu pot să spun că era ceva special. Însă în case lumea nu ştia cum să se mai apere, cum să se mai închidă. Pe stradă se mergea normal, că doar am mers şi eu, am mers zilnic. Dar legionarii intrau direct în case şi luau oamenii de acolo ca ostateci sau îi omorau direct. Au ocupat şcoala în care predam, erau cu pistoalele în mână şi sub ameninţarea pistoalelor am ieşit cu toţi în curte. Am stat acolo, 800 de eleve, noroc că era o curte foarte mare. Numai şcoala au ocupat-o, în curte m-au lăsat. Dar mi-au luat şi cataloagele, mi-au luat tot, nu mai aveam nimic. Pe urmă le-am găsit la Arhivele Statului pe toate, că le-au dus acolo, la Arhive, şi le-am luat înapoi.”
Constantin Matei a lucrat la Radiodifuziunea Română ca tehnician, fiind şef al celulei de legionari din Radio. În septembrie 1940, a aderat la Mişcarea Legionară. Intervievat în 1994, el şi-a amintit de momentele rebeliunii: ”Am fost la studio, de serviciu. A vorbit şi armata, au fost comunicatele care s-au dat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, au vorbit şi ăştia de la secretariatul Mişcării Legionare. Am fost chemat la Preşedinţie, la directorul general Mînzatu, din partea crainicilor a venit Dan Andronescu, eu din partea serviciului tehnic. Era 12.00 noaptea, Antonescu era în pijama în faţa biroului, tot aşa şi adjunctul lui Mihai Antonescu, rezemat de bibliotecă, şi a întrebat: ”Cine v-a dat ordin să daţi comunicatele la radio?” Chiar lui Mînzatu i s-a adresat, care i-a răspuns: ”Dvs. aţi dat ordin că tot ce vine din partea Preşedinţiei şi Mişcării Legionare să dăm direct la crainici”. Şi atunci, Antonescu a spus: ”Vrea Horia Sima să-mi demonstreze cu muncitorii de la Malaxa că e ţara cu el? Vă arăt mâine că intelectualii şi armata ţării vor fi cu generalul Antonescu şi vedeţi-vă de treabă! Nu mai daţi comunicate, nu faceţi agitaţie! Nu mai daţi la radio altfel decât primiţi de la noi, de la Preşedinţie!” M-am dus la emiţătorul de la Băneasa şi acolo era armata germană. Un căpitan de acolo, care vorbea foarte bine româneşte, ne zice: ”Horia Sima nu ştie să facă politică. Îmi pare rău de voi, vedeţi-vă de treabă fiindcă Antonescu a câştigat partida!”
Generalul de jandarmi Mihail Baron, în 1995, îşi aducea aminte cum s-a desfăşurat acţiunea legionarilor din ianuarie 1941 şi cum a aplicat ordinele primite: ”În 21 dimineaţa au declanşat atacul împotriva organelor locale şi centrale în toată ţara. Profitând de surprindere, au ocupat Ministerul de Justiţie, Monitorul Oficial şi de asemenea au atacat celelalte centre ca Banca Naţională, CEC-ul, Poşta Centrală. Numai la Radio n-au reuşit. Au reuşit să captureze postul de radio Bod, dar n-au reuşit în Bucureşti, fiindcă era o gardă de jandarmi, care a reacţionat ferm. Şi atunci, ca să poată comunica totuşi cu ţara, au tăiat cablul subteran şi au legat cu un post mobil, prin care făceau un tur al Capitalei şi răspândeau poveşti, că guvernul a căzut şi că este biruinţa legionară. În acelaşi sens au răspândit şi afişe. Afişe de culoare galbenă sau roşie, unele în care erau atacaţi masonii, altele în care erau atacaţi comuniştii, ca să creeze o atmosferă tot de încordare. În ziua de 21, toate străzile erau pline de legionari. Vociferau şi scandau: ”Biruinţă legionară!” Au baricadat străzile cu camioane, cu tramvaie, cu autobuze, cu cisterne, cu benzină, gata să le dea foc la nevoie. În ziua de 22, către orele 14 :00 , Mareşalul Antonescu, văzând că atâtea cruzimi au fost făcute, sute de oameni au fost răniţi, a dat ordin armatei să intre în acţiune, să lichideze rezistenţa şi să-i aresteze pe rebeli.”
După rebeliune, circa 8 mii de legionari au fost prinşi, judecaţi şi condamnaţi la diferite pedepse, iar circa 700 s-au refugiat în Germania, în frunte cu liderul Horia Sima. În urma lor, Ion Antonescu rămânea singurul stăpîn al scenei politice româneşti.
