Radiodifuziunea Română şi fascismul

Ca instituţie de presă şi ca progres al tehonologiei, radioul era o noutate absolută în domeniul mass-media în perioada interbelică

Steliu Lambru, 15.07.2013, 10:58

Ca instituţie de presă şi ca progres al tehonologiei, radioul era o noutate absolută în domeniul mass-media în perioada interbelică. Radioul a fost în centrul evenimentelor celor mai importante începând cu anii 1930 şi are o istorie care îl califică drept sursă foarte importantă în studierea istoriei contemporane.

La sfârşitul anilor 1930, regimurile fasciste şi cele autoritare de dreapta erau instalate în întreaga Europă. Ele foloseau radioul ca mijloc de propagandă, de legitimare şi de consolidare a lor. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în România cu instituţia Radiodifuziunii, înfiinţată în 1928. Politizarea a fost unul dintre cele mai mari obstacole pe care Radioul a trebuit să le depăşească, instaurarea regimurilor toalitare de dreapta şi de stânga fiind de natură să afecteze obiectivitatea şi echidistanţa.

Mărturiile culese de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în anii 1990 şi 2000 au confirmat dificultatea de a ţine un echilibru între presiunea regimului politic şi conştiinţa profesională. Marile evenimente şi-au găsit însă locul în programele de ştiri, aşa cum a fost, de pildă, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Gărzii de Fier, în 1938. Profesorul Olimpiu Borzea îşi amintea în 2001 cum a aflat despre acel episod de la Radio.

“În ajunul Sfântului Andrei, pe 29 noiembrie, în fiecare an se comemora apostolul Andrei. În sala mare de la Academia Teologică, în aulă, într-o parte era un pian, şi acolo se aduna crema intelectualităţii sibiene. Veneam de la şcoala nouă, şcoală ultra-modernă, pusă la punct, eram în al doilea an acolo. Am ajuns în Piaţa brânzei, plină de ciobani. Şi auzim la megafon “Atenţiune, atenţiune!”, un anunţ de la postul de radio, că erau megafoane pe străzi: o echipă de legionari în frunte cu Corneliu Codreanu, a vrut să fugă de sub escortă şi au fost împuşcaţi!” Ne-am oprit toţi. “Cum?!” A înlemnit piaţa, pur şi simplu!”

Vasile Blănaru s-a angajat la Radio în 1938 la redacţia teatru, după care a ocupat funcţii de conducere. În 1999, el povestea despre cum se făcea simţită prezenţa fascismului în instituţie.

“În Radio, legionarii erau o secţie. Făceau parte din Organizaţia Răspândiţi, adică erau cei din Radiodifuziune, din viitorul minister Culturii, erau tipografii şi era şi o unitate de la Straja Ţării. Erau vreo 5-6 secţii şi toate acestea aveau sediul la Radiodifuziune, pe strada Esculap, aproape de Radio, aproape de Berthelot. Şi eu am condus acest serviciu, această direcţie până după rebeliune. Eu, în calitatea care o aveam, şi ca reprezentant politic, luam parte la şedinţele consiliului de administraţie al cărui preşedinte era Nichifor Crainic. A apărut un decret în care evreii erau scoşi din funcţiile de stat. Eu eram şi şeful salarizării, şi am venit cu o propunere: dacă concediem sau dăm aviz de plecare din Radio, trebuie să dăm salariu pe cel puţin 6 luni. A fost un evreu acolo la programele Radiodifuziunii, care a fost singurul care a fost dat afară şi căruia i s-a dat salariul pe 6 luni de zile.”

Un alt eveniment important a fost asasinarea primului ministru Armand Călinescu, pe 21 septembrie 1939, de către o echipă de legionari. După comiterea crimei, atacatorii au anunţat de la microfonul postului de radio fapta. Vasile Blănaru a fost acolo când legionarii au pătruns în emisie.

“Eram în Radio, chiar m-am nimerit în ziua aceea în Radio. Erau Miti Dumitrescu, cu Traian Popescu şi cu Moldovanu, 6 dintre cei care l-au executat la Cotroceni pe Armand Călinescu. Şi au venit, au urcat sus, în sala de emisie, unde cânta orchestra. Erau înarmaţi, aveau arme, pistoale şi grenade. Erau foarte bine înarmaţi! Orchestra s-a ridicat, s-a speriat grupul din orchestră, şi atunci unul din ei, Traian Popescu, a anunţat la Radio că o echipă de legionari l-a executat pe duşmanul poporului, în sfârşit, toată povestea. După uşă, în studio, au aşezat toate armele, grenadele, pistoalele şi s-au dus jos la comisariatul poliţienesc al Societarii de Radio şi s-au predat. Eu i-am văzut când s-au dus şi s-au predat.”

Radiodifuziunea Română a fost un loc fierbinte şi în timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, când generalul Ion Antonescu, beneficiind de sprijinul armatei şi de cel al Germaniei naziste, a înlăturat Garda de Fier de la putere. Inginerul Gheorghe Crisbăşanu a lucrat la emiţătorul de la Bod din 1934. În 1997, el îşi amintea evenimentele:

“Eu am venit cu maşina de la Bucureşti şi la poartă nu mi-au dat voie să intru în curte, la staţii, pentru a nu aduce armament să-l dau legionarilor. Şi atunci, colonelul, cu care eu eram acolo, i-a spus santinelei din post să-l cheme pe comandantul gărzii formată de legionari pentru a discuta cu el. Ăla a venit, s-a prezentat şi colonelul i-a cerut să predea tot armamentul şi să se ducă de unde a venit fiecare, că nu se va întâmpla nimic. Ăla s-a dus şi a venit cu toată garda, şi-au desfăcut centurile cu pistoale, le-au pus grămadă, şi din cei care se prezentaseră au fost luat toţi. Adică erau vreo 12 inşi, i-au dus şi i-au vârât într-o dubă şi i-au dus direct la puşcărie, în Braşov. Şi după aia mi-au dat mie drumul de-am intrat în curte, după ce mi-au făcut un control pentru a verifica dacă nu am armament, aşa cum se credea.”

Radiodifuziunea română redevenea liberă după 23 august 1944. Din păcate, pentru puţin timp, deoarece istoria a vrut altfel. Celălalt totalitarism, comunismul, o va supune pentru câteva zeci de ani.