Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Radio România în cursul istoriei: Asasinarea lui Armand Călinescu

Pe 21 septembrie 1939, la București, în apropierea podului Eroilor, un comandou legionar format din opt membri bloca mașina prim-ministrului Armand Călinescu.

Radio România în cursul istoriei: Asasinarea lui Armand Călinescu
Radio România în cursul istoriei: Asasinarea lui Armand Călinescu

, 26.09.2022, 14:14

Pe 21 septembrie 1939, la București, în apropierea
podului Eroilor, un comandou legionar format din opt membri bloca mașina
prim-ministrului Armand Călinescu. Apoi, atacatorii îl împușcau pe agentul său
de pază și pe el însuși cu 21 de gloanțe, dintre care trei în cap. Acțiunea a
fost una de răzbunare revendicată de Garda de Fier, după ce Călinescu fusese
făcut responsabil de moartea liderului ei Corneliu Zelea Codreanu în noiembrie
1938. După asasinat, comandoul a ajuns la sediul Societății Române de
Radiodifuziune, care se afla nu departe de locul în care avusese loc crima.
Odată ajuns la Radio, legionarii au forțat intrarea și au intenționat să anunțe
decesul premierului.


În arhiva Radio România se află un
document sonor valoros, un interviu cu Vasile Ionescu, unul dintre șefii Radiodifuziunii
Române între 1935 și 1945, martor ocular la sosirea legionarilor la postul de
radio. Realizat în 1974, interviul reface povestea asasinilor lui Călinescu în
clădirea Radioului. La ora
14,30 din 21 septembrie 1939, în calitatea mea de atunci de subdirector general
adjunct al Societăţii, mă găseam în incinta Societăţii în biroul meu de lucru
situat la etajul 1 al clădirii, din faţa porţii din dreapta. Rezolvam lucrări
curente, ca întotdeauna aveam aparatul de radio deschis pentru urmărirea
desfăşurării programului de emisiune radiofonică. Se terminase radiojurnalul şi
orchestra de radio, sub bagheta virtuosului violonist şi dirijor Constantin
Bobescu, executa selecţiuni din operete.



Descinderea legionarilor a fost una
în forță, menită să intimideze, însă personalul nu s-a piedut cu firea. Dintr-odată, atenţia imi este
atrasă de două focuri de armă ce veneau dinspre poartă, dinspre intrarea
Societăţii. Mă reped la fereastra care era deschisă şi adresându-mă celor care
se găseau acolo, am cerut lămuriri. Mi s-a răspuns scurt: Atacă legionarii!
Orchestra încă îşi continua programul şi în timp ce mă îndreptam spre uşă aud
în emisiune un zgomot suspect. Apoi, în tăcerea ce se făcuse prin încetarea
orchestrei, o voce străină, cavernoasă, strigă: Primul ministru Armand
Călinescu a fost… Nu a mai avut timp să-şi termine fraza pentru că, apăsând butonul
de siguranţă, am produs scurtcircuitul care a scos microfonul din funcţiune şi
totodată am pus în mişcare sirena de alarmă. Această instalaţie o aveam făcută
ca o măsură de prevedere în astfel de imprejurări.


Cel
de-al doilea război mondial tocmai începuse și societatea românească se
pregătea. În acest sens, instituțiile publice se militarizau iar directorul Radiodifuziunii
devenea și comandat militar. Tulburat de cele petrecute şi, voind să preîntâmpin alte evenimente, am
coborât în fugă etajul şi ajungând în holul studiourilor am strigat: Gardă,
ascultă comanda la mine! După care am dispus punerea ei în dispozitiv de
apărare. Apoi am început să urc scările, pentru a intra în studioul în care se
făcea transmisia şi unde se găseau legionarii. Aveam în mână ochelarii, aşa cum
plecasem din birou. Eram urmat de un gradat din gardă, de şoferul Coşciug
Theodor care luase la repezeală o armă din rastel şi de cameristul Crâşmaru
Vasile, care era şi el înarmat.


Astfel,
Ionescu și colegii săi au fost primii care au intervenit pentru imobilizarea
legionarilor. N-am apucat să
ajung la ultima treaptă a scării pentru că în acel moment, deschizându-se larg
uşile studioului, îmi apar în faţă legionarii asasini ai primului ministru
Armand Călinescu, complet răvăşiţi ca înfăţişare, dezorientaţi şi buimaci.
Stăpân totuşi pe mine, am strigat cu voce puternică: Mâinile sus că trag! Iar
din spatele meu însoţitorii au şi întins armele spre ucigaşi. Nici n-am avut
timp să repet somaţia pentru că legionarul Miti Dumitrescu, care era în faţă şi
părea să fie şeful, a aruncat pistolul jos în faţa mea şi după el i-au urmat
exemplul şi ceilalţi șapte, ridicând mâinile sus.


Odată
anihilată echipa de intruși, Ionescu și însoțitorii săi au securizat
perimetrul. I-am făcut
inofensivi cu ajutorul gărzii Societăţii şi am anunţat telefonic Prefectura
Poliţiei Capitalei asupra celor întâmplate la sediul Societăţii. Imediat m-am
dus în studioul respectiv unde am găsit orchestra îngrozită, iar dirijorul
Constantin Bobescu, încremenit cu bagheta în mână, n-a putut articula un
cuvânt. Pianista, doamna Voicu, îmi atrage atenţia că ucigaşii puseseră ceva în
firida care se găsea după una din uşile studioului, nişă care servea drept
fişier pentru dispoziţiuni şi anunţuri pentru membrii orchestrei. Dând la o
parte uşa, nu mică mi-a fost surpriza când am dat cu ochii de o bombă în
greutate de un kilogram, încărcată cu ecrazită tip militar. Boma era amorsată
cu un fitil Bickford de 30-40 cm care ardea. Prima grijă şi primul gest a fost
să fac inofensivă această bombă şi am demorsat-o strângând fitilul, pe care
l-am călcat în picioare strivindu-l.


Urmările
au fost extrem de dure pentru legionari. Asasinii lui Călinescu a fost
executați imediat, iar istoria României a mai consemnat încă un episod sângeros
al distrugerii democrației.


RadioRomaniaInternational · ProMemoria – 26.09.2022
Timisoara comemorare (sursa foto: Radio Timisoara)
Pro Memoria luni, 16 decembrie 2024

35 de ani de la începutul Revoluției române

Despre Revoluția română din decembrie 1989 s-a scris și s-a vorbit mult și din multe puncte de vedere, cu foarte multă pasiune. S-au spus atât...

35 de ani de la începutul Revoluției române
Foto: pixabay.com
Pro Memoria luni, 09 decembrie 2024

Gazeta Matematica

Este vorba despre ”Gazeta Matematica”, revistă de specialitate a iubitorilor de matematică, apărută în 1895 la București la inițiativa...

Gazeta Matematica
PCR în ilegalitate
Pro Memoria luni, 02 decembrie 2024

PCR în ilegalitate

Astfel, extremismul de stânga și cel de dreapta, comunismul și fascismul, creații monstruoase ale războiului, au ajuns să domine mințile...

PCR în ilegalitate
100 de ani de la apariția volumului Istoria civilizației române moderne de Eugen Lovinescu (sursa: Muzeul Național al Literaturii Române)
Pro Memoria luni, 25 noiembrie 2024

Centenar Eugen Lovinescu

Născut în 1881 la Fălticeni, în nordul României, și mort în 1943 la București, lui Lovinescu i se datorează, între altele, masiva carte în...

Centenar Eugen Lovinescu
Pro Memoria luni, 18 noiembrie 2024

Prizonieri sovietici în România

România a intrat în cel de-al doilea război mondial pe 22 iunie 1941 când, alături de Germania, a declanșat operațiuni militare împotriva...

Prizonieri sovietici în România
Pro Memoria luni, 28 octombrie 2024

Ziarul Scânteia

Una dintre armele forte ale propagandei regimului comunist a fost presa. Libertatea de expresie și a presei este un drept câștigat în secolul al...

Ziarul Scânteia
Pro Memoria luni, 21 octombrie 2024

Securitatea și KGB-ul în divorț

Cea mai de temut instituție a statului comunist român a fost Securitatea, creată după modelul NKVD-ului, KGB-ul de mai târziu. Structură cu...

Securitatea și KGB-ul în divorț
Pro Memoria luni, 14 octombrie 2024

Vasile Luca

Începând de la finalul celui de-al doilea război mondial din 1945 și până în 1989, Armata Roșie a impus regimuri ale partidelor comuniste în...

Vasile Luca

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company