Ocuparea României în primul război mondial în cărțile poștale

Funcția principală a propagandei este aceea de a-și mobiliza proprii cetățeni în vremuri grele pentru un stat și pentru populația sa.

Steliu Lambru, 02.11.2020, 13:27

Funcția
principală a propagandei este aceea de a-și mobiliza proprii cetățeni în
vremuri grele pentru un stat și pentru populația sa. Pentru că funcționarea
propagandei este legată de aparatul unui stat. Despre propagandă s-a scris
enorm, despre propaganda de război și mai mult. Unul dintre elementele de care
propaganda abuzează și fără de care n-ar putea exista este imaginea. Orice tip de
propagandă se folosește de imagine pentru a-și glorifica realizările dar și
pentru a diminua forța adversarului ori chiar a-l ridiculiza.

În
primul război mondial, propaganda prin imagine a funcționat la cote înalte.
România a intrat în Marele Război în august 1916 de partea alianței
franco-anglo-ruse în urma promisiunilor teritoriale după doi ani de
neutralitate. Însă în decembrie 1916, partea sa de sud sau provinciile
Muntenia, Oltenia și Dobrogea împreună cu capitala București era ocupată de
armatele germană, austro-ungară, bulgară și turcă după patru luni de lupte
violente în care 300.000 de militari români și-au găsit sfârșitul. Refugiate în
est în Moldova, autoritățile române împreună cu sprijinul misiunii militare
franceze și al armatei ruse pregăteau victorioasa campanie din 1917 prin
bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Ocupată
în sud, România a fost nevoită să suporte un drastic regim economic de
rechiziții și restricții și propaganda învingătoare se folosea din plin de
situație pentrua prezenta realitățile
românești. În spatele realităților să exista însă și o viață cotidiană care se
reluase sub ocupație și ea era surprinsă de camerele de fotografiat. Mihail
Macri este colecționar, cartofil și prin mâinile sale au trecut zeci de mii de
cărți poștale, unele dintre ele din România anilor 1916-1918.

Au apărut cărți poștale ale
armatelor de ocupație. De exemplu, era renumita poștă bulgară în România. Când
au ajuns bulgarii în București și au găsit niște cărți poștale pe care pe care
au pus niște timbrișoare ale lor. Au format un fel de întreguri
pseudofilatelice dar care acum sunt colecționabile după atâta timp. După care,
atunci când a trecut armata germană, fiecare regiment sau batalion sigur avea
un fotograf pentru soldații proprii ca să scrie acasă pentru că aveau voie s-o
facă. Soldații germani nu aveau cărți poștale și atunci se fotografiau, de
exemplu, cu o țărancă din Titu și trimiteau poza acasă, dacă nu erau
căsătoriți. Dacă erau căsătoriți nu se fotografiau cu acea țărancă, evident.

În
1916, România era o țară care ieșise din sfera de influență otomană începând cu
mai mult de un secol în urmă. În timpul regelui Carol I de
Hohenzollern-Sigmaringen, România reușise performanțe economie notabile precum
construirea unei rețele de căi ferate care acoperea întregul teritoriu național,
o industrie petrolieră de înaltă calitate și își construise capitala București
și alte orașe importante precum Iași, Craiova, Ploiești la care se adăugau
orașele-port la Dunăre și portul Constanța de la Marea Neagră. Majoritatea
populației rămăsese rurală și dependentă de agricultură, cu un grad ridicat de
sărăcie, iar propaganda nu a ezitat să surprindă în special aceste realități
românești, așa cum afirmă Mihail Macri:

S-au făcut cărți poștale de propagandă de către germani în România, au
fost cele mai urâte cărți poștale despre români care au existat vreodată.
Germanii n-au descoperit nicio clădire, nici măcar una în București, în afara
unei crâșme din Colentina, Colentina nefiind în București pe vremea aceea, al
cărei acoperiș înclinat era ținut nu de un stîlp ci de un băț, iar pe prispă
erau câteva mese. Pe mijlocul străzii, până să se ajungă la crâșmă, era un porc
într-o baltă. Germanii trebuia să fotografieze condițiile în care ne ocupaseră
pe noi. În fotografiile și cărțile poștale facute de germani nu existau o
femeie frumoasă și elegantă, o șaretă, un teatru național, o clădire a
palatului regal, nimic.

Dar
propaganda germană a surprins, voit sau nu, și părți de realitate cotidiană
românească obișnuită.

Mihail Macri:
Singurele lucruri frumoase pe care le-au fotografiat au fost târgurile,
două sau trei, fiind gros-plan cum nu se făceau în România era frumos pentru că
se vedeau tot felul de vânzători de aproape din epoca respectivă, inclusiv cei
care prestau diverse munci acasă. Aveau instrumentele muncii lor în mâini
pentru a fi recunoscuți de cei care aveau nevoie de serviciile lor.

Cărțile
noaste poștale au fost și ele de propagandă, antibulgărești, au fost cele mai
frumoase cărți poștale de propagandă. Bineînțeles că a existat și reversul
medaliei, cele mai frumoase cărți bulgărești au fost cele de propagandă,
antiromânești. Regele Carol avea o figură impecabilă de șoricel, cu urechi mai
mari decât un șoricel, adică semăna ușor cu un măgar.

Va să nu mai spun cum
arăta renumitul țar Ferdinand în cărțile poștale românești, cu un nas imens, de
obicei cu un șut în partea dorsală. Nu mai era nevoie de text, mesajul era
evident. Urmările războiului au existat în cărțile poștale, mai puțin la noi
decât în Franța de exemplu, multe cărți poștale arătau ce însemnase războiul.

România
anilor 1916-1918 văzută prin ochii propagandei germane apărea ca un teritoriu
subdezvoltat și un ținut al sălbăticiei. Ceea ce era o simplificare grosolană,
așa cum face propaganda întotdeauna, indiferent de locurile unde se manifestă.