Muzeul de Istorie cotidiană
Muzeele sunt spații culturale publice sau private unde oamenii admiră obiecte și retrăiesc timpuri apuse.
Steliu Lambru, 04.10.2021, 18:08
Muzeele sunt spații culturale publice sau private unde
oamenii admiră obiecte și retrăiesc timpuri apuse. Muzeul este, într-un fel, o
mașină a timpului, un refugiu din lumea zilnică, din rutină și din obligațiile
pe care fiecare le are. Este și un loc care seamană cu locurile de pelerinaj
unde oamenii caută răspunsuri la întrebările mai mult sau mai puțin noi pe care
și le pun.
Suntem
obișnuiți ca într-un muzeu să vedem figuri impunătoare, mari comandanți de
armate, mari lideri politici, personalități culturale, momente eroice,
excepționale. Dar muzeele sunt și depozitarele vieții cotidiene, a celor
aparent mai neînsemnate obiecte de care oamenii se înconjoară. Iar acest
univers al obișnuitului nu este mai puțin important decât cel al obiectelor
unice ori speciale. Obiectele obișnuite devin speciale deoarece simpla trecerea
timpului le face așa. Muzeele sunt specializate dar chiar muzeele mari,
relevante pentru memoria unei comunități, a unei națiuni, pot depozita colecții
de obiecte personale, familiale. Și Muzeul Național de Istorie a României face
acest lucru.
Înființat în
1970, Muzeul Național de Istorie a României este continuatorul unei tradiții
muzeale românești de istorie și arheologie care apare în a doua jumătate a
secolului al 19-lea. La
Muzeul Național de Istorie a României au fost aduse cele mai faimoase tezaure,
în primul rând cele din metal preţios, într-un loc public unde securitatea şi
vizibilitatea puteau fi asigurate. Sediul muzeului, într-una dintre cele mai
reprezentative clădiri din centrul Bucureștiului, și anume Palatul Poștelor,
avantajează instituția în atragerea vizitatorilor.
Însă
politica Muzeului Național de Istorie se îndreaptă și către adăugarea de colecții
particulare la patrimoniul deja existent. Recent, Corina Chiriac, una dintre
cele mai admirate artiste de muzică pop din România, a donat Muzeului Național
de Istorie obiecte din colecția personală. Corina Chiriac, născută în 1949,
este fiica unor muzicieni, tatăl său fiind compozitor și profesor la
Universitatea Națională de Muzică din București iar mama sa pianistă și
profesoară la aceeași instituție. La semnarea actului de donație, Ernest
Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului, a ținut să spună că istoria este în
egală măsură făcută și de oamenii obișnuiți și de obiectele lor ca și de
personalități.
Istoria, până la urmă, este viața noastră, a tuturor.
Viața noastră, zi de zi, merge și se transformă în istorie. Sigur că nu toată
lumea este conștientă de acest lucru, dar sunt convins că prin ceea ce face,
doamna Corina Chiriac are acest sentiment, că aparține istoriei. Și pot să
certific, în mai multe ipostaze: aceea de ascultător al cântecelor pe care le-a
interpretat vreme de mai multe decenii. În peisajul muzicii ușoare românești
din anii 70-80-90, doamna Corina Chiriac se desprinde foarte ușor ca un
personaj neconvențional.
Donația
făcută de Corina Chiriac mai are o importanță, și anume notorietatea
artistei-donatoare, care poate fi un exemplu și pentru alți deținători de
patrimoniu. Ernest Oberlander-Târnoveanu:
Doamna Corina Chiriac face parte dintr-o generație care a făcut multe în
vremuri foarte grele și complicate. Și dincolo de talentul, de harul, de munca
pe care a depus-o, doamna Corina Chiriac mai are încă o trăsătură foarte
importantă pe care ar trebui s-o apreciem cu toții: este și un cetățean
conștient. Ceea ce se întâmplă astăzi este dovada responsabilității domniei
sale față de familia ei, față de cei care au precedat-o, dar și față de propria-i
muncă. Și consider că nu este un loc mai bun unde să prezentate, păstrate, puse
în valoare aceste documente pe care le donează Muzeului Național decât această
instituție. Aici este casa lor și aș fi mai bucuros dacă mult mai mulți
concetățeni ar urma exemplul doamnei Corina Chiriac. Aici avem dovada că avem
de-a face cu un mare artist, un om liber, un om responsabil față de moștenirea
pe care a primit-o și a considerat că într-o instituție cum, este Muzeul
Național este locul cel mai bun pentru a fi păstrate și prezentate.
Corina
Chiriac a mărturisit că amintirile copilăriei legate de muzee și dorința de a
împărtăși și altora din tezaurul personal au făcut-o să aleagă donația:
Un an întreg m-am pregătit, să
mă gândesc la ce fac cu aceste bunuri care sunt extrem de importante pentru
mine. Și mi-am dat seama, după o viață călătorind cu părinții mei sau singură
prin muzeele lumii, că locul lor nu este acasă, într-o mapă, ci este undeva
într-un muzeu. Eu am bătut la ușa muzeului și am întrebat dacă nu cumva voiau
un act de donație datând din 1915 cu timbru sec și cu portretul regelui
Ferdinand? Am spus că mai aveam și o diplomă de bacalaureat a bunicii mele
armence din 1901 din Adapazari din Turcia. Și încet-încet, pe căldurile de
astă-vară, echipa muzeului a venit la mine acasă și am început să le alegem.
Sunt deosebit de bucuroasă că în special actele părinților mei, ale bunicilor
și chiar ale mele de-acum înainte pot fi văzute și de altcineva fără să fie
nevoie să-l invit acasă.
Muzeul
Național de Istorie a României este și un muzeu de istorie cotidiană nu numai
de anvergură națională. Iar Corina Chiriac a contribuit și ea la patrimoniul
acestuia.
