Mituri ale Revoluției române
Pe 22 decembrie 1989, la ora 12.08, Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena decolau cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Era momentul eliberării de teroarea comunistă, începea Revoluția română.
Steliu Lambru, 16.12.2019, 13:41
Pe 22 decembrie 1989, la ora 12.08, Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena decolau cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Era momentul eliberării de teroarea comunistă, începea Revoluția română care avea să ducă la restaurarea democrației. Dar foarte curând după acel moment glorios apărea îndoiala. Toate neîmplinirile, dezamăgirile, așteptările înșelate și destinele frânte se revărsau asupra momentului magic care readusese libertatea. Apăreau miturile care au încercat să distrugă ceea ce se câștigase cu sânge. Ca orice mit, și cele ale Revoluției române sunt extrem de puternice, hrănite de necunoscutele care persistă încă.
Unul dintre mai puternice mituri, dacă nu cel mai puternic, este cel al confiscării Revoluției de către Ion Iliescu și cei din anturajul său. Activist superior de partid, Iliescu a fost primul președinte al României postcomuniste. Prezența lui în cea mai importantă funcție publică din România împreună cu oameni din Frontul Salvării Naționale, eșalonul secund al fostului partid comunist și tehnocrați apropiați acestuia, au făcut ca oamenii să privească revoluția din decembrie 1989 ca pe un aranjament pentru accederea la putere a lui Ion Iliescu. Dragoș Petrescu este profesor la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității din București și autor al unor consistente studii despre revoluțiile din 1989. L-am rugat să descrie în ce constă mitul Revoluției române furate:
”Cred că ideea de revoluție furată sau revoluție confiscată a fost vehiculată încă din primele momente ale schimbării, imediat după 22 decembrie 1989. La putere apar brusc garniturile 2 și 3 ale fostului partid comunist care evident că au înlocuit cercul intim al puterii lui Ceaușescu, nomenclatura de la vârful partidului, acea zonă de la vârful partidului comunist român care a puitut fi acuzată de toate problemele anilor 80: criza economică profundă, naționalismul exacerbat, asimilarea minorităților, imaginea dezastruoasă a României în afară.”
Mitul revoluției confiscate este foarte puternic în rândul opiniei publice și Dragoș Petrescu crede că acesta împiedică o evaluare corectă a schimbărilor petrecute în cei 30 de ani scurși de atunci: ”Dacă am pleca de la ideea că Iliescu și grupul său au confiscat sau au furat revoluția cred că distrugem unul dintre, aș putea spune parafrazându-l pe Stefan Zweig, momentele astrale ale istoriei României în secolul 20. Practic, Revoluția a fost momentul cel mai interesant și momentul care poate să ne facă să ne simțim cu adevărat mândri că suntem români, dincolo de naționalismul găunos al frazei ”mândru că sunt român”. De ce? Pentru că astfel am nega momentele fundamentale ale revoluției române. Apoi, suprimarea violentă a revoluției de la Timișoara, a protestului popular care s-a transformat în revoluție și alte momente nu au putut fi controlate de Iliescu. Mai mult decât atât, trecerea de la Timișoara la București, în 21 decembrie 1989 când Ceaușescu încearcă să refacă acel moment charismatic pe care l-a avut în 21 august 1968, atunci când a condamnat intervenția pactului de la Varșovia în Cehoslovacia, nu manipulat de Iliescu a cerut să se organizeze acel miting.”
Al doilea mit de o forță teribilă în mentalul colectiv românesc este că Revoluția din decembrie 1989 a fost o lovitură de stat. Dragoș Petrescu susține că aceleași urmări ale cursului evenimentelor au dat naștere și celui de-al doilea mit, al loviturii de stat:
”Aici este un exercițiu istoric foarte interesant. De foarte multe ori, ce se întâmplă după un anumit eveniment ne face să ne schimbăm părerea despre evenimentul respectiv. Cu alte cuvinte, frustrarea multor cetățeni ai României, mai ales legată de ritmul lent al reformelor, frustrarea legată de faptul că practic România s-a îndreptat foarte-foarte încet spre Europa i-a făcut să nege însăși schimbarea din 22 decembrie 1989. Schimbarea lentă, democratizarea foarte-foarte înceată, prezența la putere a foarte multor din nomenclatura de mijloc, tehnocrații având legături cu PCR, toate acestea i-a făcut pe mulți români să-și nege participarea la un eveniment cu adevărat important, epocal aș spune, pentru români. Schimbarea a fost reală, România a trecut printr-o schimbare reală de regim, printr-o revoluție, 1100 de morți și 3300 de răniți fac din România singurul caz de revoluție autentică.”
Mitul teroriștilor, cel de-al treilea mit ca forță de reprezentare a Revoluției române, este însă unul lansat de puterea postdecembristă reprezentată de Iliescu și Frontul Salvării Naționale, un mit în care puțini români cred. Este un mit care a servit perfect scopurilor noii puteri, crede Dragoș Petrescu:
”Problema teroriștilor este legată strict de problema celor aproape 900 de morți, tragice și inutile, datorate diversiunii și confuziei de după 22 decembrie și care se datorează în mod direct noii puteri instalate. Este vorba, după părerea mea, de o confuzie întreținută în mod clar, voit, de cei din jurul noii puteri pentru a o ajta să se consolideze. Mai mult decât atât, el a servit pentru a opri acest elan revoluționar al populației care poate ar fi putut să ceară imediat pedepsirea celor vinovați pentru abuzuri în perioada comunistă, în special foști ofițeri de securitate, foști membri ai partidului comunist cu poziții de decizie. Diversiunea și confuzia au fost întreținute prin mitul teroriștilor iar Ion Iliescu a susținut această idee permanent.”
Din fericire însă, miturile Revoluției române nu sunt mai puternice decât conștientizarea a ceea ce s-a obținut în 1989. Adică revenirea la normalitate.