Mineriada din iunie 1990
Nu sunt evenimente neplăcute, ci tragice, în toate sensurile. În sensul costurilor de vieţi umane, individuale, cât şi al costului colectiv.
Monica Chiorpec, 15.06.2015, 12:49
În iunie 1990, românii manifestau în stradă, nemulţumiţi de succesul pe care Frontul Salvării Naţionale îl înregistrase, în luna precedentă, la primele alegeri din tânărul stat democratic. Susţinute de mineri din Valea Jiului, forţele de ordine de la Bucureşti au intervenit brutal asupra protestatarilor din Piaţa Universităţii, dar şi asupra populaţiei civile. Evenimentul din 13-15 iunie, denumit mineriadă a rămas cunoscut ca un act impact negativ major asupra structurilor democratice ale statului de drept. Politologul Gabriel Andreescu vorbeşte despre cadrul politic care a permis o asemenea situaţie de criză:
Nu sunt evenimente neplăcute, ci tragice, în toate sensurile. În sensul costurilor de vieţi umane, individuale, cât şi al costului colectiv. Au, cu siguranţă, o legătură cu momentul în care puterea era legitimată. FSN-ul a hotărât că era momentul să folosească toate mijloacele pentru a obţine controlul cu care era obişnuit. Să nu uităm că fosta Securitate fusese aproape în totalitate reciclată în serviciile SIE, apărute chiar după 1990, şi SRI, reapărute formal în martie 1990 şi care funcţionaseră, de fapt, şi anterior. Exista o vizibilă putere economică în creştere a foştilor nomenclaturişti. Era, aşadar, vorba de nişte grupări umane a căror experienţă era cea a controlului complet. De-acum, controlul complet nu mai era posibil. Aşa se face că demonstranţii au rămas pe stradă în ciuda votului popular şi în ciuda solicitării de a încheia protestele.
La 13 iunie 1990, corturile manifestanţilor împotriva puterii, amplasate în Piaţa Universităţii din Capitală, au fost distruse de forţele de ordine. S-au făcut şi primele arestări, iar lucrătorii de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti s-au alăturat celor care încercau să restabilească ordinea, scandând lozinci împotriva intelectualităţii. După confruntări violente, televiziunea publică transmite comunicatul preşedintelui Ion Iliescu, care câştiga alegerile democratice cu o lună în urmă: Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită.
În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren transportau mineri din Valea Jiului spre Bucureşti. Despre evenimentele care au urmat ne vorbeşte politologul Gabriel Andreescu: (Ziarul) România Liberă, precum şi Grupul pentru Dialog Social şi altele, contestau permanent puterea, care totuşi fusese confirmată de către populaţie. Şi atunci, ceea ce s-a întâmplat ulterior, a distrus practic democraţia. Urma ca minerii care au venit în Bucureşti să lichideze principalele surse ale opoziţiei. E vorba de România Liberă, care a fost atacată, iar sediul publicaţiei a fost distrus, e vorba şi de Grupul pentru Dialog Social. Am fost prezent acolo, în acest ultim caz. Minerii au venit la poartă să ne dea afară, şi doar o întreagă strategie de negociere a permis oprirea lor.
În ziua următoare, pe 14 iunie, minerii conduşi de Miron Cozma erau preluaţi de angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii şi conduşi către toate punctele importante ale Bucureştiului. Clădirea Universităţii a fost asediată, profesori iluştri, printre care Petru Creţia, au fost agresaţi, la fel şi liderii studenţilor. Aceeaşi soartă au avut şi sediile Partidului Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Revine cu detalii Gabriel Andreescu:
Sediile din clădiri istorice au fost distruse, deci, în mod normal, după aceste acţiuni de forţă, opoziţia ar fi fost redusă la forme absolut ineficiente, marginale. Dar nu s-a întâmplat asta. Reacţia bucureştenilor şi a întregii ţări a fost extraordinară. Evenimentele nu au făcut decât să mobilizeze aceşti oameni, să strângă împreună comunităţi atât de diferite precum sindicatele, precum partide în opoziţie şi intelectualitatea independentă. În urma acestor evenimente, s-a format Alianţa Civică, cea mai mare structură civică din ţară. A urmat Frontul Democratic Antitotalitar de la Cluj, care în timp a devenit Convenţia Democratică din România şi care, în 1996, a asigurat schimbarea puterii. A permis stabilirea primelor instituţii cu adevărat democratice din România.
Pe 15 iunie 1990, minerii care devastaseră centrul Bucureştiului şi bătuseră cu bestialitate manifestanţi, intelectuali şi studenţi, erau transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde Ion Iliescu le mulţumea pentru contribuţia adusă restabilirii ordinii în Capitală. Despre impactul acestei tragedii, politologul Gabriel Andreescu: Au existat influenţe covârşitoare în multe feluri, prin mobilizarea opoziţiei interne. Impactul internaţional a fost însă teribil şi purtăm şi astăzi consecinţele acelor imagini groaznice, oribile, pe care ţările occidentale le-au putut vedea în direct. Felul în care, sub egida autorităţilor publice, bande de mineri atacau tineri şi tinere, distrugeau lăcaşe de învăţământ. Este o ruşine imensă, o pată a istoriei de care România cu greu se va putea debarasa.
La 25 de ani de la evenimentele care au zguduit Bucureştiul, încă nu a fost făcut bilanţul real al acestui fenomen care a introdus un termen nou în limba română, acela de mineriadă. Andrei Cornea, clasicist, publicist şi filosof român, consideră că această categorie socio-profesională ce aparţine mai degrabă secolului al XIX-lea decât secolului al XXI-lea a adâncit schismele sociale, sporind frustrările şi ranchiunile din România postdecembristă.
