Marina militară română în cel de-al doilea război mondial

Principalele misiuni de luptă ale marinei militare române în al doilea război mondial au constat în acţiuni împotriva Uniunii Sovietice.

Steliu Lambru, 23.05.2016, 12:52

Principalele misiuni de luptă ale marinei militare române în al doilea război mondial au constat în acţiuni împotriva Uniunii Sovietice. La ele au participat şi cele trei submarine, “Delfinul”, “Marsuinul” şi “Rechinul”. Delfinul era cel mai mare dintre ele şi a fost singurul care a scufundat un cargou rus, Ural. Marinarii de pe submarinul “Rechinul” s-au alăturat eforturilor de război ale marinei române şi, deşi nu s-au angajat în confruntări cu inamicul, au participat la misiuni de spionaj şi de descurajare a operaţiunilor sovietice din marea neagră. Construit la Şantierele Navale Galaţi între 1938 şi 1941, “Rechinul” avea aproape 70 de metri lungine, 6,5 metri lăţime, două motoare Diesel şi două motoare electrice. Puterea motoarelor Diesel era de 800 de cai-putere fiecare, iar cea a motoarelor electrice de 600 de cai-putere fiecare. Submarinul avea un tun naval de 88 milimetri, un tun antiaerian de 20 milimetri, 6 torpile şi era deservit de un echipaj format din 45 de marinari.

Alexandru Greceanu a fost ofiţer în Marina Regală Română şi membru al echipajului de pe “Rechinul”. Intervievat în 1995 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Greceanu a povestit la ce misiuni a participat cu submersibilul. Având în vedere caracteristica Mării Negre, o mare închisă, submarinele au avut strict un rol de protecţie şi de blocare a navelor de război în porturile respective.

“Prima misiune a submarinului “Rechinul” a fost o combinaţie de acţiune de război şi de acţiune de antrenament al echipajului. Era vorba de o patrulare pe coasta Anatoliei pentru a depista care sunt legăturile comerciale petrecute în incinta Mării Negre între porturile ruseşti şi porturile din Turcia. În cadrul acestei misiuni, pe data de 21-22 aprilie 1944, perioadă în care Naţiunile Unite exercitau o presiune militară şi psihologică şi politică asupra Turciei pentru a o atrage de partea ei în acest conflict, a fost nevoie să fie asigurată certitudinea că Turcia nu intră în alianţă cu Naţiunile Unite. În acest scop, am primit o radiogramă în care ni s-a cerut ca să facem o prospectare, adică o vizită a tuturor porturilor turceşti, bineînţeles, neintrând în ele, şi să vedem care este portul cel mai dotat din punctul de vedere al navelor de încărcare şi descărcare. Trebuia să ne plasăm în faţa portului respectiv, în cazul în care Turcia intră în război ca aliat al Naţiunilor Unite să putem interveni şi bloca prin torpilare navele din portul respectiv. Acest port a fost identificat după trei zile, a fost portul Sungula, port prin care Turcia îşi realiza 80%-90% din traficul şi exportul de cărbune, port principal într-o regiune carboniferă. Am descoperit 5-6 nave, ne-am plasat în faţa portului, chiar la intrare, trecând printr-un baraj de mine, şi am rămas acolo timp de 24 de ore. După 24 de ore am primit comunicarea că Turcia a refuzat să intre de partea Naţiunilor Unite, din cauză că acestea nu i-au asigurat paza coastelor. Pe această bază, ni s-a schimbat, prin dispoziţie telegrafică misiunea şi am trecut în faţa portului Batumi pentru blocarea lui.”

În afara misiunilor de patrulare, “Rechinul” trebuia să fie gata de atac şi să riposteze în caz de reperare a sa. În ciuda importanţei strategice relativ mici a Mării Negre, ea era un teatru de război al nervilor. Alexandru Greceanu:

“A doua perioadă din prima misiune, care a fost pe coasta Caucazului, nu a fost o perioadă de simplă supraveghere. A fost o perioadă efectivă de hărţuială, pentru că ştiindu-şi flota blocată în porturile din Caucaz, vânătorii de submarine sovietici făceau patrulări foarte dese, cu avioane şi cu vânători navali, în aşa fel încât să depisteze submarinele din zonă. Asta ne făcea ca la fiecare două trei zile să schimbăm zona dintr-un port în altul, pentru a ni se pierde urma. În plus, având în vedere şi sezonul, că era aproape luna iunie, ziua era foarte lungă, noaptea foarte scurtă, nu aveam pentru ieşire la suprafaţă pentru realimentare cu aer decât 3-4, maximum 5 ore, pe noapte. Timp în care trebuiau să facă absolut toate operaţiunile legate de mediul ambiant şi aşa mai departe.”

Misiunile marinarilor de pe “Rechinul” au crescut în dificultate pe măsură ce inamicul se dovedea mai puternic. Alexandru Greceanu povestea despre cea de-a doua sa misiune la bordul “Rechinului” din apropierea costelor sovietice.

“A doua misiune a avut loc după o lună. Întoarcerea din prima misiune a avut loc pe data de 15 mai, iar a doua misiune a început pe 15 iunie şi s-a terminat pe data de 29 iulie. Această a doua misiune a fost o misiune practic de încercare de a bloca transporturile de pe coasta Caucazului la Sevastopol, care între timp căzuse, şi trebuia să se blocheze, pe cât posibil, transporturile de armament şi oameni către Crimeea. A fost o perioadă extraordinar de îndrăcită, ca să spunem aşa, în această perioadă, pentru simplul motiv că aviaţia, vânătorii de submarine şi flota sovietică ieşită din Caucaz naviga efectiv la o distanţă de o milă, o milă şi jumătate de coastă. Făceau o navigaţie costieră însoţită şi protejată în aşa fel încât să nu poţi să te apropii de ei. Nu au existat trei zile în care să nu fim depistaţi, să nu fim grenadaţi, să nu fim nevoiţi să depăşim limita maximă de adâncime. Bombardamentele şi grenadările au dus la sărirea căptuşelii de ciment din tancurile de apă potabilă, în aşa fel încât în ultimele două săptămâni am avut raţii de o ceaşcă de apă pe zi.”