Începuturile medicinei moderne româneşti

În a doua jumătate a secolului al 19-lea, medicii români cu studii în Occident au fondat instituții medicale și învățământ medical pentru a lupta împotriva bolilor și a instrui medici.

Steliu Lambru, 12.02.2018, 13:08

În a doua jumătate a secolului al
19-lea, medicii români cu studii în Occident au fondat instituții medicale și
învățământ medical pentru a lupta împotriva bolilor și a instrui medici. De
numele unora ca Nicolae Kretzulescu și Carol Davila precum și al unor boieri și
filantropi se leagă o generație care a modernizat medicina românească și au
dus-o aproape de standardele cele mai exigente ale epocii.

Medicina ca știință apare în Renaștere,
iar primele informații cu caracter științific în spațiul românesc apar la
sfârșitul secolului al 17-lea, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu
(1688-1714). La curtea sa au sosit medici de origine greacă, dar și un alsacian
și venețian care introduc medote care semănau cu vaccinarea de mai târziu. Din
punct de vedere instituțional, academiile domnești erau așezăminte în care se practica
așa-numita iatrosofie, o combinație între filosofie și medicina empirică. Dar
academiile domnești au fost nucleele pe baza cărora s-a construit învățământul
medical din secolul al 19-lea.

Medicul Octavian Buda, profesor de
istoria medicinei la Universitatea de Medicjnă și Farmacie Carol Davila din
București, a făcut un excurs în începuturile medicinei moderne românești, care
din secolul al 19-lea se raporta direct la Occident. Argumentul științei învățate în Occident reprezintă nu o
sursă de coerciție, dar de schimbare chiar și a unor politici de stat. Interesantă
este comparația pe care românii celei de-a doua jumătăți a secolului al 19-lea
o fac cu Belgia, se flatează și autoflatează să fie numiți reprezentanți ai
Belgiei Orientului pentru un motiv nu legat de latinitatea parțială a Belgiei,
ci de faptul că Belgia era o țară asamblată în jurul anului 1830, Principatele
Unite unindu-se și ele relativ mai târziu. Românii făceau comparații
instituționale insistente având în vedere viteza cu care își puneau la punct
instituții noi. De exemplu, crearea primului institut de fiziologie, în 1892,
de către Alexandru Vițu, părintele cercetărilor biologico-fiziologico-medicale,
el fiind inițiatorul cercetării științifice de tip biomedical. El a fost în
Belgia să facă o prospectare de tip biomedical.

Efervescența modernizatoare a cuprins
întreaga sociateta românească, de la cel mai simplu țăran la cel mai mare
boier. În medicină, învățământul a avut un loc privilegiat și primul mare nume
al învățământului medical românesc a fost francezul Carol Davila. Octavian
Buda. Modernitatea efectivă
se pune instituțional în mișcare odată cu Regulamentele Organice, odată cu
influența occidentalizantă la acea vreme a autorităților țariste. Se creează un
Colegiu al medicilor și cele trei structuri mari spitalicești, Colțea,
Pantelimon și Filantropia. Activitatea financiară privată a boierilor este
strânsă într-o eforie, care este premergătoare unei direcții sanitare sau a
unui sistem cât de cât coordonat de practici medicale. Ideea organizării unui
învățământ universitar de medicină era încă foarte departe și printr-un concurs
de împrejurări apare la București Carol Davila. Există o apocrifă făcută de
unul dintre marii chirurgi ai epocii, Constantin Dumitrescu-Severeanu, care
explică cum în 1852 la avizierul Facultății de Medicină din Paris apare un
anunț în care două personalități își exprimau dorința de a aduce în țările lor
un fel de medic de autoritate. Un anunț era legat de oștirea română dat de
principele Barbu Știrbey, celălalt era dat de șahul Iranului. Severeanu
plusează și spune că decanul Facultății de Medicină, al cărui fiu era șeful
legației franceze de la București, îl convinge pe tânărul și înflăcăratul
Davila să aleagă drumul către sora latină mai tânără, Principatele Unite.
Gestul lui Severeanu este de a-l imortaliza pe Davila ca un fel de vector al
modernizării românești. Severeanu va face parte dintr-un prim grup de medici
români care va primi burse guvernamentale, începând cu 1860, el făcând parte
din primele generații de absolvenți ai unei școli de medicină și farmacie care
va deveni națională în 1858.

Transformările moderne în medicină au
fost atât de profunde încât au schimbat și limba. Octavian Buda. În umbră veghea o personalitate
foarte puternică a României acelor vremuri, este vorba despre Nicolae
Kretzulescu, școlit la Paris, apropiat de cercurile lui Cuza, un om foarte
complex care a fost prim-ministru, ministru de externe, ministru de interne,
ambasador al României în Rusia. El este prezentat în istoria medicinei ca un om
care a creat un limbaj medical. Suntem într-o perioadă în care se trece de la
un alfabet de tranziție la alfabetul latin, iar găsirea unor expresii medicale
era acut cerută. În 1840-1850 se ajunge la primele încercări venite pe filiera
unor traduceri din limba franceză. Nicolae Kretzulescu face mari eforturi în
acest sens și în 1842 se ocupă de traducerea unui manual de anatomie
descriptivă din Franța. Practic, limba română își schimbă dintr-odată un întreg
limbaj de specialitate. Termenii medicali veniți pe filieră mai veche, greacă,
precum nervurile optice, costași, rondul mare, găunoșitură pentru cavitate,
lighean pentru bazin, trâmbiță pentru trompă sunt înlocuiți de termenii
de origine latină, preluați din franceză: vertebră, cervicală, lombar, frontal,
sfenoid. Era un lucru absolut remarcabil pentru un om din plin implicat în
viața politică a acelor vremuri. Pentru mentalul colectiv al elitei sociale de
atunci, a te ocupa de medicină era considerat un fel de muncă nu chiar
inferioară dar nu pe măsura statului de boier.

Medicina
modernă românească a însemnat un curs al dezvoltării care a format o tradiție
și care a dat roade. Unul dintre premiile Nobel pe care România le deține este
în medicină, prin George Emil Palade.