Grupul anticomunist România Independentă
În urma instalării agresive a comunismului în România, partidele democratice au organizat mişcări de rezistenţă. Una dintre acele mişcări a fost grupul România Independentă, creat de tineretul Partidului Naţional Ţărănesc.
Steliu Lambru, 19.01.2015, 12:43
În urma instalării agresive a comunismului în România, partidele democratice au organizat mişcări de rezistenţă. Una dintre acele mişcări a fost grupul ”România Independentă”, creat de tineretul Partidului Naţional Ţărănesc. În vara anului 1947, conducerea PNŢ a fost arestată de guvernul comunist în urma incidentului de la Tămădău. Atunci, liderilor ţărănişti li s-a oferit un avion cu care să plece în străinătate. În realitate, oferta a fost o capcană întinsă de guvernul comunist pentru a avea un pretext în a aresta opoziţia democratică..
Dar lucrurile n-au rămas aşa. Opoziţia şi-a dat seama că lucrurile intrau într-o altă fază, cea a confruntării armate, după ce între 1944 şi 1947 bandele comuniste susţinute de armata sovietică de ocupaţie au acaparat puterea în stat. Tineretul ţărănist a luat iniţiativa formării unor grupuri de rezistenţă, unul dintre aceste grupuri fiind ”România Independentă”, creat în 1947.
Nistor Bădiceanu a fost senator în Parlamentul României din partea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat între 1992 şi 1996. El a participat la organizarea grupului ”România Independentă” ca tânăr plin de energie. Înregistrarea a fost realizată în 1999 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română.
”Tineretul ţărănist, noi, am căutat să trecem spre o formă de organizare subversivă. Şi-aşa a luat naştere o serie întreagă de organizaţii, “Vlad Tepeş”, “Vulturii”, “Grupul 4”, “România Independentă”. Noi am considerat că trebuie să ne pregătim, să ţinem legătura, să ne înarmăm şi la un moment dat, la un moment oportun, tot speram într-o intervenţie, în iminenţa izbucnirii unui nou război, să pornim o răscoală armată. Exista entuziasmul între tineri, şi nu numai între tineri, pentru că am păstrat legătura cu o serie întreagă de foşti membri, preşedinţi şi activişti hotărâţi ai partidului din teritoriu, în special din partea Marghitei, din partea de Nord a judeţului Bihor de unde proveneam, şi am căutat să refac filiera. Oamenii au răspuns cu multă încredere şi bucurie, şi s-au angajat. I-am atras fiecăruia atenţia şi asupra riscurilor care incumbă din toată această activitate. Cu tot entuziasmul nostru de-atunci, ne dădeam seama că prezintă un pericol având în vedere cu cine aveam de-a face, de metodele de care dădeau dovadă fără nici o reticenţă.”
Nistor Bădiceanu a detaliat structura grupului, provenienţa celor care făceau parte din el şi principiile pe care s-a constituit. “Nucleul era de 32-35 de membri. Pănă la urmă, sincer să spun, nici nu mai stiam câţi eram: depăşisem câteva sute! Adică s-a răspândit ideea, nu se cunoşteau toţi între ei, se rupea firul. Din trei, unul recruta alţi trei şi aşa mai departe. În eventualitatea că ar fi izbucnit şi o revoltă şi era foarte uşor de înregistrat şi de a acţiona în forţă. Membrii grupului erau în bună parte din judeţ, în partea de nord şi de centru, Oradea şi partea spre Marghita unde eu aveam cunoscuţi mai apropiaţi şi în care aveam mai multă încredere. Pentru că pe unii ne lega de-acuma şi amintiri şi o viaţă împreună ca elevi, pe la diferite baluri sau diferite manifestaţii ale partidului, le ştiam orientările şi convingerile, la unii şi tăria de caracter. Deci nu puteai să faci apel la oricine.”
Ce rol a avut Bădiceanu în grupul “România Independentă”? Acela de iniţiator şi agitator, de conştientizare a oamenilor de pericolul care ameninţa România. “Am avut rol de “cap al răutăţilor”. Deci, de organizator. Aici nu se mai punea problema de o conducere democratică, de a ţine conferinţe sau, ştiu eu, congrese, de a alege în mod democratic un conducător. Se mergea pe sistem paramilitar. Ne pregăteam de o luptă împotriva unei puteri constituite în stat, într-adevăr ceea ce comuniştii calificau drept “crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”, care era prevăzută şi pedepsită de Codul Penal şi care avea ca scop într-adevăr, înlăturarea prin forţă a “ordinii sociale”. Aveam şi arme, în timpul războiului puteai să ai aşa ceva. Aveam la un moment dat o căruţă de grenade, după aia pistoale mitralieră şi pistolete, nu era problemă. Cu retragerea nemţilor în debandadă şi cu trecerea frontului pe la noi, unul murea, arma rămânea lângă el, cei care au găsit-o au ascuns-o. Mergeam prin sate, adunam pe cei de încredere care aveau oameni în subordinea lor şi le spuneam ce au de făcut, care e pasul următor, unde să fie atenţi, unde să vorbească cu oamenii. Se strângea de-acuma cercul: se introduseseră cotele, se lua grâul de la arii, politica devenea din ce în ce mai represivă si terenul nostru de activitate din ce în ce mai propice.”
Intenţia lui Bădiceanu era de a organiza un grup de partizani pentru a retragere în munţi şi luptă armată. Alături de membrii PNŢ, militari ai armatei regale române, foşti membri ai Gărzii de Fier şi ţărani deposedaţi au format ceea ce a fost cunoscut ca mişcarea de rezistenţă anticomunistă. După 8 luni, grupul “România Independentă” a fost descoperit şi nucleul membrilor săi arestaţi din cauza unui nou recrut care nu a păstrat secretul. Grupul a arătat că şi în faţa unui colos al răului, unii nu s-au lăsat impresionaţi.
