Greco-catolicismul în lupta cu regimul comunist
Biserica Greco-Catolică sau Biserica Română Unită cu Roma a fost înfiinţată în jurul anului 1700 în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, teritorii locuite majoritar de români din Imperiul Habsburgic.
Steliu Lambru, 19.02.2018, 13:46
Biserica Greco-Catolică sau Biserica Română Unită cu Roma a fost înfiinţată în jurul anului 1700 în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, teritorii locuite majoritar de români din Imperiul Habsburgic. Apariţia ei a însemnat începutul emancipării naţionale româneşti şi mari figuri publice româneşti au provenit din rândul populaţiei greco-catolice. Printre ei, episcopul Iuliu Hossu, cel care a citit la Alba Iulia rezoluţia de unire a Transilvaniei cu România, şi politicianul Iuliu Maniu.
Centrul greco-catolicismului românesc a fost Blajul, oraş în centrul României, locul unde funcţiona mitropolia greco-catolică şi o academie teologică. Într-un interviu din 2001 cu preotul greco-catolic Nicolae Lupea, realizat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, acesta descria atmosfera cu totul specială din „Mica Romă a românilor”, aşa cum a fost denumit Blajul. „Era o atmosferă într-adevăr teologică, studenţii erau pregătiţi pentru misiunea pe care urma să o aibă, de preoţi ai Bisericii. Academia avea 4 ani de teologie, şi după 4 ani de teologie, cine voia, nu era obligat, putea să se supună examenului de licenţă în teologie. Era o atmosferă într-adevăr preoţească, spirituală, când viitorilor preoţi li se predau şi diferite discipline teologice pentru a avea cunoştinţele în vederea misiunii lor preoţeşti. Li se cerea şi o trăire spirituală, prin trăirea lor personală, în stare de har şi în unire cu Dumnezeu.”
Istoria Bisericii Române Unite cu Roma a fost una de relaţii fireşti cu toate celelalte Biserici şi culte din spaţiul laic românesc. Primele persecuţii încep însă din vara anului 1940 în Transilvania de Nord, teritoriu intrat în componenţa Ungariei. Preoţi şi credincioşi greco-catolici sunt deportaţi şi unii ucişi. Însă marele val al persecuţiilor urma să vină în anul 1948. Statul comunist interzicea Biserica, preoţii fiind forţaţi să accepte unirea cu Biserica Ortodoxă, iar cei care au refuzat aveau să fie întemniţaţi, aşa cum a fost şi Nicolae Lupea. „M-au luat împreună cu rectorul de atunci, se numea Gheorghe Dănilă, şi ne-au depus la Aiud. Acolo, el a stat 7 luni, pe mine m-au ţinut 9 luni, după care ne-au eliberat fără nici un proces. Se crede că ne-au ridicat din cauză că în 1946 fusese aici, la Blaj, Petru Groza, cu o parte din miniştrii din guvern, şi cu acel prilej a avut loc o ciocnire între muncitori şi studenţii Academiei. Adică ei au vrut să atace Academia de Teologie, să intre să se încaiere cu studenţii noştri, şi studenţii s-au baricadat înăuntru şi n-au putut avea acces. Între timp, a intervenit poliţia. Pe 15 mai a fost Petru Groza aici, şi cu acest prilej a avut loc această manifestaţie, că unii strigau pentru rege, alţii pentru partidul comunist sau cam aşa ceva.”
Despre momentul care a permers desfiinţarea, Nicolae Lupea avea amintiri foarte clare legate de vizita pe care primul ministru comunist Petru Groza a făcut-o la Blaj în 1946 pentru a participa la un serviciu divin. „Şi afară ploua, ploua întruna, şi Petru Groza a ieşit mai repede din Catedrală. Când a ieşit episcopul nostru, Petru Groza a bătut cu degetul în geam şi i-a făcut semn să urce la el în maşină. Şi nu după mult timp a apărut ca din senin mitropolitul ortodox Nicolae Bălan al Sibiului şi Petru Groza l-a chemat şi pe el în maşină. Când să urce, episcopul ortodox a alunecat de pe treptele maşinii şi episcopul nostru i-a întins mâna ca să îl ajute să se ridice. Şi atunci el a zis: „Priviţi, domnule prim-ministru! I-am prins mâna şi nu i-o mai las! Să se rupă de peceţile cu Roma, şi fraţii să se afle din nou împreună” Dar episcopul nostru a zis: „Înalt Prea Sfinţite! Am întins mâna ca să vă ajut, ca să vă ridicaţi”. Şi apoi s-au deplasat cu toţii pe Câmpia Libertăţii, şi acolo Bălan a făcut un apel că greco-catolicii să rupă relaţiile cu Roma şi să revină în vatra bisericii strămoşeşti, adică să revină la ortodoxie. După aceea a vrut să ia cuvântul episcopul Suciu, să protesteze, dar nu a fost lăsat.”
Au urmat prigoane împotriva clericilor şi credincioşilor greco-catolici greu de imaginat. Nicolae Lupea consideră că şi Biserica Ortodoxă a contribuit la marea nedreptate făcută Bisericii Greco-Catolice de către regimul comunist. „Apoi a început să fie arestaţi tot câte un preot de prin sate şi duşi pe la Securitate, anchetaţi acolo, li s-a cerut să treacă la ortodocşi şi unii au cedat. Dar alţii au rezistat. Pe ăştia care au refuzat i-au ameninţat că-i ridică şi că le dau copiii afară din şcoli, şi de la şcolile secundare, şi de la şcolile universitare. Aş vrea să insist aici asupra faptului că se spune că guvernul a interzis biserica noastră. A interzis-o în colaborare cu ierarhia Bisericii Ortodoxe. Vizita lui Bălan, aici la Blaj, tocmai când a venit Petru Groza, nu era fără un scop. Biserica Ortodoxă nu-i străină de actul de interdicţie al bisericii noastre. Pentru că acest mitropolit, Bălan, când s-a instalat ca mitropolit la Sibiu, a ţinut o cuvântare şi a spus că nu-şi va da odihnă oaselor lui până când nu va vedea Biserica Greco-Catolică interzisă. Adică desfiinţată sau cum spuneau ei, „revenită”, la Biserica strămoşească.”
Una dintre marile nedreptăţi ale istoriei României avea să fie reparată pe 31 decembrie 1989 când Biserica Greco-Catolică revenea la viaţă. O viaţă plină de privaţiuni şi de mărturii de credinţă.