Gheorghe Gheorghiu-Dej şi stalinismul în România
În 1965 murea Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider comunist al României, unul dintre responsabilii sovietizării începute în 1945, sub controlul direct al Armatei Roşii. Dej a fost exponentul unui nou fel de a face politică, acela al partidului unic totalitar comunist. Istoricii îl consideră pe Dej unul dintre călăii democraţiei române, agent al Cominternului în perioada interbelică, ajuns pe cele mai înalte poziţii la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
Steliu Lambru, 21.09.2015, 12:55
Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a născut în 1901 într-o familie de muncitori, viitoarea sa soţie fiind tot muncitoare. S-a calificat în meseria de electrician şi a lucrat la Atelierele CFR Griviţa. De la 29 de ani, în 1930, a intrat în rândurile partidului comunist. Între 1933 şi 1944 a fost întemniţat pentru rolul jucat în greva de la Griviţa din anul 1933. Înainte de ieşirea României din coaliţia Axei, pe 23 august 1944, Dej era eliberat şi redevenea liderul partidului comunist în libertate. În detenţie, în anii 1940, a fost în aceeaşi celulă cu Nicolae Ceauşescu, cel care îi va succeda la moarte.
Ştefan Bârlea i-a cunoscut pe ambii lideri comunişti ai României, şi pe Dej şi pe Ceauşescu, şi a profitat de avantajele acestor prietenii. Intervievat în 2002 de Centrul de Istorie Orală al Radiodifuziunii Române, Bârlea a admis că tipul de lider reprezentat atât de Dej, cât şi de Ceauşescu, nu ar fi fost posibil în afara altui sistem politic.
”Sistemul a creat pe cei doi conducători ai partidului, respectiv ai statului în perioada comunismului: Dej şi Ceauşescu. Am părerea că dacă nu ar fi fost ei, ar fi fost alţii mai buni sau poate mai puţini buni decât ei, dar fără să schimbe caracteristicile fundamentale ale sistemului. Cine citeşte istoria secolului XX îşi dă seama că fenomene similare s-au produs în foarte multe ţări. Artizanul construcţiei economice şi sociale şi politice în România a fost Gheorghiu Dej. Şi Gheorghiu Dej l-a creat pe Ceauşescu. Gheorghiu Dej, spre sfârşitul vieţii, probabil că a simţit şi el nevoia să îndulcească întrucâtva viaţa oamenilor, să reabiliteze câteva greşeli care au fost comise în trecut, cu influenţe din afară sau fără influenţe din afară, astfel încât el a murit oarecum împăcat în sensul că deţinuţi politici nu mai existau şi România avea deja o anumită construcţie economică. Părerea mea este că pe planul activităţii politice era convins că Partidul va găsi soluţia cea mai bună pentru a-i dezvolta activitatea în calitate de urmaş al lui. De aceea se justifică cumva faptul că nu a nominalizat pe cineva în momentul când era grav bolnav ca să-i fie succesor. Se pare că asta este specifică tuturor conducătorilor, mă gândesc aşa, pentru că după câte se ştie nici Stalin nu a făcut asta, nici Lenin, nici Mao.”
Dej a fost un lider politic viclean şi crud, care nu a ezitat să-şi elimine fizic oponenţii. Unele voci susţin că moartea liderului comunist Ştefan Foriş din anii 1940 a fost opera lui Dej. Moartea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, un oponent de marcă al lui Dej, a fost însă sigur plănuită de acesta din urmă. Înlăturarea grupului concurent condus de Ana Pauker a fost tot opera lui Dej. Dar de numele său se leagă atât sovietizarea României, dar şi încercarea comuniştilor români de a scăpa de tutela URSS, la începutul anilor 1960. Unele speculaţii afirmă că Dej ar fi fost iradiat la o întâlnire de la Moscova pentru încercarea sa de a se distanţa de URSS. Ştefan Bârlea.
”Simţeam că Gheorghiu Dej era în miezul economiei. Şi nu numai că era în miezul economiei, dar după 1945-1946 a îndeplinit diverse funcţii în conducerea unor diverse ministere importante. A condus în calitate de prim-vicepreşedinte al guvernului comisiile de stabilizare pentru reconstrucţia economică şi încet-încet a numit în guvern foarte mulţi din cei care erau în biroul politic al Partidului. Exercita un dublu control asupra guvernului, iar o perioadă importantă, între 1952 şi 1955, guvernul a fost condus de Gheorghiu Dej. Au demisionat trei miniştri importanţi din guvern: ministrul finanţelor Vasile Luca, ministrul de externe Ana Pauker şi ministrul de interne Teohari Georgescu. În felul acesta, Gheorghiu Dej a realizat două obiective concomitent: a curăţat şi conducerea partidului de adversarii incomozi şi guvernul. Practic, el a preluat guvernul propunându-l pe premierul Groza ca preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale.”
Ştefan Bârlea spunea că Dej nu a lăsat niciun succesor la moartea sa, dar că viitorul lider Nicolae Ceauşescu era favorit. ”Lumea ştia că Dej era bolnav, se ştia că avusese un polip la vezica urinară, că se operase, dar nu se ştia exact starea în care se afla el. Poate ştiau numai cei din cercuri restrânse. Cu circa o lună, o lună şi jumătate înainte să se producă decesul lui Gheorghiu Dej, am avut ultima şedinţă de birou a Comitetului Central a U.T.M.-ului. Această şedinţă s-a ţinut într-o săliţă apropiată de biroul lui, din fosta clădire a Comitetului Central. Ceauşescu era extrem de obosit. Noi ne pregătisem un raport, Trofin era prim secretar, şi doream să spunem ce am făcut, cum era obiceiul. Ceauşescu a ascultat foarte puţin, şi după aceea ne-a spus o idee pe care a dezvoltat-o nu în foarte multe cuvinte, despre rolul pe care îl avea organizaţia de tineret şi cât de important este ca ea să înţeleagă că este rezerva Partidului. Nu am înţeles spusele lui decât ca pe un apel obişnuit. Imediat însă ce s-a produs decesul lui Gheorghiu Dej, am înţeles la ce se referea în fond, să fie sprijinit să ajungă la conducerea Partidului. Iar noi, cei care lucram la tineret, înainte să se anunţe oficial, toţi eram convinşi că numai Ceauşescu şi nu încape nici un fel de discuţie că va fi altcineva în locul lui Gheorghiu Dej. Şi aşa s-a şi întâmplat.”
Gheorghe Gheorghiu-Dej murea pe 19 martie 1965 la Bucureşti fiind succedat de Nicolae Ceauşescu. Acum 50 de ani, conducerea comunistă română îşi schimba liderii, nu însă şi maniera de guvernare.
