Generaţia cu cheia de gât
Cei născuţi în România între 1965, anul venirii la putere a lui Nicolae Ceauşescu, şi 1970, mai ales cei născuţi după 1966, anul în care a fost emis decretul 770 privitor la interzicerea avortului, au fost denumiţi generaţia cu cheia de gât.
Steliu Lambru, 29.06.2015, 13:31
Cei născuţi în România între 1965, anul venirii la putere a lui Nicolae Ceauşescu, şi 1970, mai ales cei născuţi după 1966, anul în care a fost emis decretul 770 privitor la interzicerea avortului, au fost denumiţi generaţia cu cheia de gât. Acestei generaţii, care acum se apropie de vârsta de 50 de ani, i se mai spune şi generaţia decreţeilor. Potrivit ambiţiilor regimului, generaţia cu cheia de gât, educată în spiritul ideilor socialiste şi comuniste, avea menirea să ducă România în comunism. Metafora cu cheia de gât se inspira de la o realitate sordidă. Părinţii legau de gâtul copiilor lor cu un şnur cheia de la apartamente, pe sub cămaşă sau tricou, şi le dădeau o responsabilitate imensă, adesea peste puterile lor: aceea de a proteja locuinţa, şi, implicit, familia. Astfel, cheia de la gât le dădea celor mici senzaţia de putere, de egalitate cu adulţii, de libertate şi de capacitate de a lua decizii. Generaţia cu cheia de gât era generaţia copiilor ai căror părinţi munceau în fabrici şi uzine în trei schimburi, care nu aveau întotdeauna bunici care să-i supravegheze, care îşi făceau programul unei jumătăţi de zi aşa cum îşi putea imagina mintea unui copil de 11-12 ani. Este generaţia care locuia cu părinţii în blocurile cartierelor muncitoreşti din marile oraşe dezvoltate începând cu 1970.
Istoricul Simona Preda a studiat mecanismele prin care s-a format generaţia cu cheia de gât, ea însăşi un exponent al acelei generaţii. Caracteristicile sale au fost descrise în termenii obedienţei: O generaţie educată să tacă, să asculte şi să nu iasă din rând, să salute cu onoare gloria partidului, o generaţie care cronologic vorbind se înscrie între 1965 şi 1989, legată foarte tare de acea configuraţie urbanistică. Este momentul în care peisajul citadin se schimbă, apare acel conglomerat de blocuri comuniste, arterele devin carteziene şi cartierele răsar peste noapte în urma demolărilor. România îşi schimbă practic faţa arhitectonică şi urbanistică. Noi, cei crescuţi în creşe şi mai puţin de bunici, cei care am locuit şi a căror copilărie de se leagă de acest bloc comunist, suntem generaţia cu cheia de gât. De ce stăteam cuminţi cu mâinile la spate? Pentru că trebuia să ascultăm cuvântul partidului omniprezent. Partidul ne învăţa să ascultăm, să fim docili, să avem vise înalte strict în înălţimea veleităţilor şi dezideratelor regimului. Partidul ne învăţa orice, mai puţin să fim oameni liberi. Ne învăţa că totul este posibil atât timp cât această posibilitate avea de-a face cu utopia comunistă.
Ideologia şi stilul puterii de a relaţiona cu cetăţenii s-a caracterizat în cel mai înalt grad prin brutalitate, opacitate la deschidere şi educaţie represivă. Instalat în 1945, în anii 1960-1970 nu existau semne că regimul comunist ar putea fi înlocuit, iar oamenii se resemnaseră şi încercau să trăiască pe cât posibil feriţi de intruziunile puterii abuzive. Astfel a fost învăţată duplicitatea, ceea ce George Orwell a denumit dubla gândire în romanul său 1984. Simona Preda a subliniat ca generaţia cu cheia de gât a fost cobaiul pedagogiei duplicităţii. De mici am fost obligaţi să învăţăm şi lecţia duplicităţii. Într-un fel ni se vorbea la şcoală, în alt fel ni se vorbea acasă, şi într-un alt fel ascultam discursul oficial la radio sau la televizor sau în presă. Acea generaţie a oamenilor noi a fost cea care de mici ne-am construit devenirea şi personalitatea pe lecţia duplicităţii. Nu trebuia să spui afară ceea ce auzeai acasă. Poate bunicul sau tatăl ascultau radio Europa liberă, poate aveau loc anumite consfătuiri, poate existau anumite secrete, însă ele nu trebuiau spuse afară. Noţiunea de afară merită puţină atenţie pentru că totdeauna sistemul comunist a prezentat capitalismul şi noţiunea de afară ca fiind ceva blamabil şi inechitabil din start. Tot ceea ce presupunea graniţă, frontieră simbolică, noţiunea de afară se încadra în acel câmp al alterităţii care trebuia blamată şi opusă regimului comunist dinăuntru.
Depersonalizarea a fost o metodă de anihilare a duşmanului îndrăgită de mai toate tiraniile. Dar pentru comunism a fost singurul mod de a-şi forma cetăţenii. Cum generaţia cu cheia de gât urma să înlocuiască generaţia veche, cu rămăşiţe burgheze în educaţie şi atitudine, depersonalizarea a fost nu numai o cerinţă a pedagogiei comuniste, ci un mod acceptat a uşura viitoarea carieră în societate a celor care aveau să devină adulţii de mâine. Simona Preda. Ce presupunea depersonalizarea? Dezideratul suprem al regimului a fost ca omul nou să fie o masă amorfă, o masă în care individualitatea nu era premiată decât în cazuri excepţionale şi nu era în niciun caz încurajată să iasă la rampă. Se premiau clasa, detaşamentul, şcoala, unitatea, judeţul, însă nu personalitatea şi individualitatea. Regimul, mai ales în ultima sa fază, a dorit să transpună noţiunea de om nou, milioanele de mici Eu într-un imens Noi. Fiecare se contopea cu masa amorfă. Nivelul cel mai de jos al omului nou, la nivel preşcolar şi şcolar, a fost cel al şoimilor patriei şi pionierilor.
La nivelul cel mai de sus pedagogia represivă şi propaganda, toate sub controlul ideologiei şi-au dat mâna pentru formarea omului nou comunist depersonalizat, reeducat. La un nivel intermediar funcţionau activităţile extraşcolare de cercuri şi cenacluri, de munca agricolă, activismul cadrelor de partid şi profesorilor. Iar la un nivel inferior erau planurile pe care şi le făceau părinţii pentru locul copiilor lor într-o lume din ce în ce mai ostilă, aşa cum se vor dovedi anii 1980.
Spre surpriza regimului comunist, în 1989 generaţia cu cheia de gât va fi tocmai cea care îi va da lovitura de graţie. Acea generaţie depersonalizată şi sleită de perspectivele cele mai sumbre se va trezi la conştiinţa libertăţii şi demnităţii umane şi, în loc să construiască socialismul, aşa cum se aştepta regimul, va face exact opusul: se va întoarce la valorile umane democratice călcate în picioare de tirania comunistă.
