Flota militară română în cel de-al doilea război mondial

Istoria flotei militare române începe la jumătatea secolului al 19-lea, când după unirea celor două principate Moldova și Muntenia se unesc și flotele comerciale fluviale ale celor două.

Steliu Lambru, 30.09.2024, 16:25

Istoria flotei militare române începe la jumătatea secolului al 19-lea, când după unirea celor două principate Moldova și Muntenia se unesc și flotele comerciale fluviale ale celor două. Principatele Române nu avuseseră până atunci flote militare fluviale și maritime din cauză că nu aveau acest drept fiind sub controlul Imperiului otoman și nici nu aveau ieșire la mare. Odată cu anul 1878, după ce Dobrogea intra în componența statului român și acesta se deschidea spre mări și oceane, începea și istoria flotei maritime române.

Flota militară română fluvială a participat în războiul ruso-româno-turc din 1877-1878 prin operațiuni militare pe Dunăre. Navele române comandate de Nicolae Dumitrescu-Maican și Ioan Murgescu au instalat baraje pe fluviu, au atacat nave otomane, au bombardat pozițiile otomane de pe malul sudic al Dunării și au reușit chiar să scufunde două monitoare turcești.

În perioada următoare, Marina Militară Română continuă să se dezvolte și să beneficieze de programe de înzestrare cu nave de luptă. În anul 1907 intrau în serviciu patru monitoare și opt vedete fluviale pentru monitorizarea și apărarea Dunării. În campania din anii primului război mondial, flota militară de pe Dunăre a fost angajată în bătălia de la Turtucaia din 1916 și în retragerea armatei române din Dobrogea. În anul următor, 1917, navele militare române de pe Dunăre comandate de Constantin Bălescu bombardardau pozițiile artileriei germane din orașul Tulcea și lichidau rebeliunea vaselor ruse din Delta Dunării.

După anul 1918, înzestrarea flotei militare române a continuat. Au intrat în serviciu noi tipuri de nave militare pentru flota maritimă precum distrugătoarele ”Mărășești”, ”Mărăști”, ”Regele Ferdinand” și ”Regina Maria”, primul submarin românesc ”Delfinul” și navă-școală ”Mircea” din a doua generație.

În cel de-al doilea război mondial, marina militară română s-a angajat cu două mari unități, Divizia de Mare și Divizia de Dunăre. Divizia de Mare dispunea de 4 distrugătoare, 3 torpiloare, 3 puitoare de mine, un submarin, 3 vedete torpiloare, 8 remorchere și o flotilă de hidroavioane. Divizia de Dunăre era formată din 7 monitoare și 6 vedete. Litoralul românesc al Mării Negre era apărat printr-un baraj de mine aflat la 12 mile marine și artilerie de coastă. Din cauza disproporției în favoarea marinei sovietice, marina română a avut în prima faza a războiului o atitudine defensivă.

Pe 26 iunie 1941, la câteva zile de la intrarea Românei în război pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei anexate de Uniunea Sovietică în 1940, distrugătoarele ”Mărăști” și ”Regina Maria” și bateriile dobrogene de coastă au scufundat ”Moskva”, nava-amiral a flotilei sovietice care se apropia de țărmul românesc, și au avariat distrugătorul ”Harkov”. Odată cu deplasarea frontului spre est, marina militară română trece la acțiuni de sprijinire a trupelor terestre care luptau la Odesa și Sevastopol.

Până pe 23 august 1944, navele sovietice nu se mai apropie de țărmul românesc, însă submarinele sovietice erau reale pericole. O operațiune de mare amploare în care s-a implicat marina militară română a fost evacuarea trupelor române și germane din peninsula Crimeea denumită ”Operațiunea 60.000”. Sursele arată că în urma acelei operațiuni au fost salvați aproximativ 36.000 militari români, 584.000 de militari germani, 720 de militari slovaci și 25.000 de prizonieri și cetățeni sovietici.

După 23 august 1944, când România trece în tabăra aliaților, marina militară română intră sub controlul sovieticilor, iar navele și personalul lor sunt arestate. În 1999, ofițerul Nicolae Koslinski, fiul amiralului Gheorghe Koslinski, mort ca deținut politic în închisoarea de la Aiud în 1950, povestea Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română cum în noaptea de 4 spre 5 septembrie 1944 se afla pe vedeta torpiloare ”Vulcanul”.

”Către orele 4 şi jumătate dimineaţa, auzind nişte zgomote afară, am sărit din pat, am luat pistolul şi l-am băgat în buzunarul pantalonului. M-am îndreptat spre uşă unde telefonistul de serviciu m-a anunţat că veneau niște ruşi. Şi, într-adevăr, în dormitorul mai mare unde dormeam, a pătruns un rus cu o balalaică îndreptatã spre mine, urmat de alţii, care mi-au cerut să le dau pistolul. Întâi le-am spus <dobrîi vecer> şi au părut puţin miraţi, după care mi-au cerut pistolul. Am ridicat mâinile şi am spus . Un subofiţer rus a venit la mine, mi-a pipăit buzunarul. Dar, probabil, pistolul fiind mic de tip Beretta şi cu batista pe el nu şi-a dat seama că e acolo. S-a uitat la mâna mea care avea centura făcută ghem și a aruncat-o, crezuse că era pistol. A spus să ne îmbrăcăm că vom merge la o adunare la gara maritimă.”

Navele române sunt duse în URSS, pe drum, din cauze necunoscute, canoniera ”Dumitrescu” și submarinul ”Marsuinul” se scufundă. După câțiva ani, autoritățile sovietice restituie guvernului român 23 de nave, cele mai multe vechi și nefuncționale, între ele două distrugătoare, cîteva torpiloare și câteva canoniere. Însă trebuie remarcat că din rândurile marinarilor români s-au recrutat și participați în mișcarea de rezistență anticomunistă așa cum a fost amiralul Horia Macellariu.