Exilul românesc în dosarele Securităţii
Exilul românesc a fost un obiectiv de primă mărime al Securităţii şi printre puţinele ei realizări s-a numărat subminarea lui.
Steliu Lambru, 14.10.2013, 12:52
Securitatea, aparatul represiv al regimului comunist, a fost, decenii de-a rândul, spaima românilor, atât a celor din ţară, cât şi din exil. Nume importante ale exilului românesc au fost în vizorul aparatului informativ-represiv al Securităţii. Pentru anihilarea lor sau pentru folosirea în scopurile regimului de la Bucureşti, s-au folosit resurse importante, cel mai adesea disproporţionate, care au avut, finalmente, un oarecare succes.
La lansarea volumului ”Cârtiţele Securităţii” de Dinu Zamfirescu despre membri ai exilului românesc care s-au pus în serviciul Securităţii, istoricul Liviu Tofan s-a referit la importanţa pe care ofiţerii Securităţii au dat-o transfugilor. ”Exilul românesc a fost un obiectiv de primă mărime al Securităţii şi printre puţinele ei realizări s-a numărat subminarea lui. Securitatea a ţintit la vârf şi a avut succes în mai multe cazuri, reuşind să deturneze în favoarea regimului de la Bucureşti personalităţi de frunte ale exilului. Cum a făcut asta? Ce mijloace a folosit? Ce slăbiciuni a speculat pentru a-i racola pe membrii marcanţi ai exilului aflăm în trei cazuri exemplare. Şi anume Virgil Veniamin, vechi membru de frunte al PNŢ şi al exilului parizian, Eftimie Gherman, fost lider socialist, şi Pamfil Şeicaru, marele jurnalist. Dincolo de aceste trei cazuri, lista este din păcate considerabil mai lungă. Dintre cei mai cunoscuţi agenţi de influenţă ai Securităţii i-aş menţiona pe scriitorul Virgil Gheorghiu, autorul cunoscutului roman A 25-a oră, ecranizat la Hollywood, Ion V. Emilian, care scotea la Munchen publicaţia Stindardul şi lucra pentru Securitatea externă, pe social-democratul Duiliu Vinogradschi, pe Gustav Pordea, primul europarlamentar de origine română, şi pe industriaşul tracoman Iosif Constantin Drăgan.”
Istoricul şi politologul Stelian Tănase s-a referit la metodele folosite de Securitate pentru recrutare. ”Cel mai adesea era un amestec între a fi cumpărat şi a fi plătit pentru că mulţi aveau, mai ales spre bătrâneţe, o situaţie materială foarte dificilă. Sau erau şantajaţi pentru că aveau anumite probleme cu care puteau fi demascaţi, fie comunităţii româneşti, fie în presă. Sau li se făceau contraservicii: aveau rude în ţară cărora li se rezolvau anumite probleme ca proprietate, pensie, paşaport. Toate acete metode care par foarte simple erau folosite în diferite combinaţii pentru a convinge pe unul sau pe altul să accepte colaborarea cu Securitatea care, conform mentalităţi oamenilor care plecaseră, era lucrul cel mai rău posibil.”
Succesele Securităţii în rândul exilaţilor români s-au înregistrat mai ales începând cu jumătatea anilor 1960. Stelian Tănase a explicat schimbarea care a avut loc în România comunistă începând cu 1964 şi care a dus la reconsiderarea relaţiilor unor exilaţi cu autorităţile comuniste de la Bucureşti. ”S-a mai întâmplat ceva. Dacă privim la documente şi cronologii vom vedea că aceia care au colaborat au cedat în anii ’60. Care era elementul care apăruse în anii ’60? Este acelaşi mecanism care a făcut ca oameni absolut distinşi, onorabili, care în ultimul an de puşcărie politică să devină informatori. Adică se schimbase politica externă a României, Bucureştiul dădea semne că se emancipează de Moscova, spaţiul public românesc se desovietiza. Apăruse un frison naţionalist-patriotic, puteai cânta Deşteaptă-te, Române! fără să te mai înhaţe miliţia. Mulţi s-au lăsat înşelaţi de această manevră de mare amploare. Aşa încât, şi în Occident, a apărut ideea susţinerii regimului de la Bucureşti deoarece el ne apără de Moscova. Trebuie să spun că oameni care n-au lăsat vreo mare operă şi-au lăsat marea operă în arhivele Securităţii. Putem vedea capodopere portretistice, mulţi Saint Simon zac în arhivele Securităţii româneşti. Arivele sunt geniale, rapoartele către Securitate dovedesc vervă şi talent.”
Istoricul şi politologul Daniel Barbu crede că din arhivele Securităţii despre exilaţi aflăm multe despre natura umană la fiecare caz de colaborare în parte. ”Aflăm foarte multe despre cine suntem noi ca oameni, despre natura noastră, despre slăbiciuni şi vulnerabilităţi, despre etica oscilantă care ne animă, despre pretextele pe care le avem pentru a da un conţinut etic unor lucruri până la urmă derizorii. Există o tehnologie care este proprie Securităţii sau, mai larg, serviciilor de acest tip din spaţiul sovietic? Există cu adevărat o miză ideologică perntru Securitate în aceste acţiuni sau pur şi simplu este o muncă birocratică, uneori foarte bine făcută, alteori mai puţin bine făcută, pe care o fac toate serviciile similare? Poate că într-un prim impuls, Securitatea, ca şi CEKA, era animată de un patos proletar. Dar, curând, după câţiva ani, singura preocupare care anima Securitatea era să devină o instituţie importantă, masivă, influentă, care să controleze cât mai multe pârghii, cât mai mulţi concetăţeni.”
Deşi aflaţi în lumea liberă, exilaţii români au simţit şi ei efectele unui regim sălbatic aşa cum a fost comunismul. Iar unii au cedat şi au colaborat cu el, deşi nu era de aşteptat să o facă.
