Emigraţia politică greacă în România comunistă
Între 1946 şi 1949, în Grecia avea loc un sângeros război civil între gherilele comuniste finanţate de URSS şi forţele guvernamentale elene.
Steliu Lambru, 02.02.2015, 12:10
Între 1946 şi 1949, în Grecia avea loc un sângeros război civil între gherilele comuniste finanţate de URSS şi forţele guvernamentale elene. Confruntarea a început prin atacarea forţelor guvernamentale de către rebelii comunişti în regiunile muntoase de la graniţa cu Iugoslavia şi Albania. Obiectivul asumat de comunişti era înlăturarea regimului legitim monarhic, considerat fascist, şi instaurarea unei republici socialiste. Dar conflictul dintre Stalin şi Tito a însemnat înfrângerea gherilelor comuniste greceşti, iar Partidul Comunist Grec s-a îndreptat către Moscova. Astfel, Tito a decis închiderea graniţelor iugoslave cu Grecia şi gherilele comuniste au fost private de sprijin vital, strategic şi moral. Albania, aflată sub influenţa lui Tito, a renunţat şi ea să-i sprijine pe comuniştii greci. Până în septembrie 1949, grupurile tot mai răzleţe de partizani comunişti fie s-au predat, fie au trecut graniţa în Albania de unde cei mai mulţi au emigrat în ţările socialiste.
România devenea, astfel, locul predilect al emigraţiei comuniste elene aflată în căutarea unui refugiu. 200.000 de emigranţi politici greci au ajuns în ţările socialiste, din care între 11.500 şi 12.000 de emigranţi au ajuns în România: copii, luptători, membri ai familiilor acestora. România a primit cel mai mare număr de copii greci, aproximativ 5700, începând cu anul 1948, dintr-un total de aproximativ 28.000 de copii greci ajunşi în 7 state comuniste. Cea mai mare colonie de copii greci a fost cea de la Sinaia, care a funcţionat între 1948 şi 1953. În hotelurile staţiunii de pe valea Prahovei au fost cazaţi 1700 de copii, cărora li s-au adăugat alte câteva mii de copii nord-coreeni refugiaţi în România din cauza războiului din Coreea din 1950-1953.
Prin tradiţie, în România se aşezaseră colonişti greci în decursul timpului. Intrată în sfera de influenţă sovietică, România era preferată de cei care părăsiseră Iugoslavia şi Albania. Istoricul Radu Tudorancea de la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga” din Bucureşti a arătat cum au fost primiţi combatanţii comunişti greci în România. Track: ”O parte din foştii combatanţii comunişti eleni care au părăsit Grecia la sfârşitul războiului civil au emigrat şi în România. Aici au primit sprijin din partea autorităţilor de la Bucureşti, răniţii pentru a se trata, ceilalţi pentru a se acomoda la condiţiile din ţară şi pentru a se integra în societatea românească. Existenţa unei importante comunităţi elene în România părea că va favoriza integrarea nou-veniţilor, mai ales că din 1948 gruparea filo-comunistă din interiorul comunităţii elene reuşise, cu sprijinul autorităţilor române, să preia controlul în cadrul comunităţii şi să configureze o nouă entitate intitulată Uniunea Patriotică Elenă. Astfel, puţinii susţinători ai taberei regaliste care mai rămăseseră în România erau marginalizaţi.”
Guvernul comunist român a acordat sprijin generos foştilor membri ai gherilelor comuniste elene. Sprijinul oferit a fost unul total, de la asigurarea de cazare şi îngrijire medicală până la bani. Ca în orice altă ţară acaparată de regimul comunist, şi în România presa a manipulat informaţiile despre războiul civil grec. Radu Tudorancea. Track: ”Desfăşurarea războului civil din Grecia a fost urmărită cu preocupare în România fiind reflectată intens în periodicele de partid. În mod aşteptat, referirile din presa românească au luat forma unor campanii acide, coordonate de partid, care invariabil favorizau lupta partizanilor comunişti greci, denigrând constant tabăra anglo-americană şi rolul ei în ansamblul războiului civil grec.
Liderul comunist grec Nikos Zahariadis trimisese în România încă din ianuarie 1948 pe Letferis Apostolou, acreditat ca reprezentant al aşa-numitului guvern democratic al Greciei. Însărcinările acestuia au vizat relaţionarea cu autorităţile române, obţinerea de ajutoare din partea guvernului RPR pentru susţinerea comuniştilor greci, îngrijirea răniţilor şi pregătirea coloniilor de copii greci ce urmau să fie înfiinţate în România. Autorităţile comuniste române au alocat importante sume de bani pentru susţinerea emigranţilor politici eleni. Sprijinul financiar era asigurat prin acoperirea unui buget consistent pentru PCG, doar pentru anul 1951 au fost alocaţi aproximativ 300.000 de dolari americani, cărora li se adăugau alte cheltuieli pentru conducere. Sumele de la buget alocate PCG au crescut în anul următor. În 1952 au fost viraţi aproximativ 750.000 de dolari americani şi multe alte sume pentru susţinerea editurilor. Sediul CC al PCG a fost mutat la Bucureşti şi multora dintre activiştri PCG li s-au oferit locuinţe în cartierul de lux Primăverii, în diferite vile secrete.”
Refugiaţii greci nu au renunţat niciodată la luptă pentru instaurarea idealului comunist în ţara lor. Ei consideraseră înfrângerea drept ceva provizoriu, fiind gata oricând de a se întoarce la luptă, dacă situaţia internaţională o favoriza. România devenea astfel baza pentru acţiuni ale agenţilor comunişti greci în Grecia, instruiţi de ideologi comunişti greci cu stagii la Moscova. Radu Tudorancea. Track: ”Preconizând o viitoare reluare a confrunărilor pe teritoriul elen, activiştii greci din România şi-au dorit menţinerea grupurilor de foşti partizani în alertă, gata de luptă. În 1950 a fost organizată la Breaza o şcoală politică unde au predat inclusiv personaje ca Nikos Zahariadis şi Vasilis Barţiotas. Respectiva entitate avea să pregătească agenţi dispuşi să activeze ilegal pe teritoriul Greciei pentru susţinerea cauzei comuniste. În timpul perioadei 1952-1955, peste 120 de asemenea activişti şi agenţi au fost trimişi clandestin în Grecia, mulţi dintre ei fiind capturaţi de poliţia elenă.”
Moartea lui Stalin şi procesul de desovietizare au dus şi la decesul cauzei comuniştilor greci. Normalizarea relaţiilor dintre România şi Grecia, interesele relaţiilor bilaterale, au făcut ca opţiunea confruntărilor armate să fie abandonată.
