Dispariţia generalului român Gheorghe Avramescu
Dispariţia unuia dintre cei mai importanţi comandanţi ai Armatei române a făcut obiectul a numeroase supoziţii şi controverse.
Monica Chiorpec, 15.02.2016, 12:59
La câteva luni după retragerea trupelor germane de pe teritoriul ţării, Armata română desfăşura operaţiuni alături de noii aliaţi, pe teritoriul Ungariei şi al Cehoslovaciei. Pe 2 martie 1945, generalul Gheorghe Avramescu, aflat la comanda Armatei a 4-a române pe frontul din Cehoslovacia, a fost arestat de autorităţile sovietice. Din acea zi, dispariţia unuia dintre cei mai importanţi comandanţi ai Armatei române a făcut obiectul a numeroase supoziţii şi controverse.
Colonel dr. Sergiu Balanovici, istoric şi muzeograf la Muzeul Judeţean Botoşani, vorbeşte, într-un interviu acordat Radio România Actualităţi, despre parcursul carierei militare a generalului Gheorghe Avramescu: În 1913, a participat la campania Armatei române din Bulgaria. În acelaşi an, a început cursurile Şcolii Superioare de Război, pe care le va întrerupe un an mai târziu, în 1914, din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. Gheorghe Avramescu a făcut parte din promoţia care a finalizat Şcoala Superioară de Război în 1919. În timpul războiului pentru întregirea României a participat, în calitate de comandant de companie şi, apoi, de batalion, la luptele din sudul Dobrogei, unde a fost rănit. În vara anului 1917, căpitanul Avramescu a luptat la Mărăşeşti. Pentru recunoaşterea meritelor sale, a fost decorat cu Ordinul Steaua României, fiind avansat, în septembrie 1917, în mod excepţional, la gradul de maior. În 1936, a fost avansat la gradul de general de brigadă, iar în 1940, la gradul de general de divizie, activitatea fiindu-i apreciată de toţi şefii ierarhici, fără excepţie, care l-au considerat un ofiţer de valoare, un comandant desăvârşit din toate punctele de vedere.”
La 22 iunie 1941, România intră în război ca aliat al Germaniei împotriva Uniunii Sovietice, iar generalul Gheorghe Avramescu se afirmă pe front. Cu detalii, Sergiu Balanovici: De numele său se leagă eliberarea nordului Bucovinei. Au fost lupte grele, inclusiv pentru Hotin, însă corpul de munte a fost o unitate foarte bine condusă. Această mare unitate a devansat cu mult acţiunile din celelalte sectoare ale frontului românesc. Armata a 3-a a început ofensiva spre Bug la 21 iulie, fără pauză operativă, şi a atins acest curs de apă către jumătatea lunii august, când a preluat capul de pod realizat de trupele mecanizate germane, bătălia din nordul Mării Azov încheindu-se cu victoria categorică a trupelor germano-române.”
După momentul 23 august 1944, sovieticii preiau neoficial conducerea în România. Armata română se găsea, aşadar, în postura de aliat al dominatorilor, România fiind o ţară sub stare de ocupaţie. Revine la microfon Sergiu Balanovici: Începea să-şi arate colţii şi să se repete în oglindă o veche practică, aplicată şi de germani pe Frontul de Est, cea a impunerii supremaţiei partenerului mai puternic, ajungându-se în curând la situaţii în care interesele româneşti vor fi nu numai ignorate, dar şi prejudiciate. La 7 septembrie 1944, mareşalul Malinovschi, comandantul frontului ucrainean, şi-a subordonat toate unităţile române operative de pe front. În ciuda rezultatelor bune obţinute pe câmpul de luptă, la nivelul comandamentelor începuseră să apară relaţii tensionate, din cauza modului în care sovieticii au înţeles să coopereze. O practică des uzitată de sovietici, şi faţă de care Avramescu a luat poziţie, a fost aceea de a prezenta victoriile româneşti drept succese ale trupelor Armatei Roşii. Avramescu a sesizat corect că, de fapt, la mijloc era vorba de o miză politică şi că se intenţionează negarea aportului nostru, pentru a nu beneficia de avantajele cobeligeranţei.”
La 14 decembrie 1944, Avramescu îi reproşa mareşalului Malinovschi, în termeni fermi, faptul că Armata a 4-a română nu fusese citată în niciun comunicat oficial, nici măcar pentru a menţiona existenţa ei pe front. Luările de poziţie repetate ale generalului Avramescu, menite să apere onoarea şi demnitatea Armatei române, l-au transformat curând într-o persoană indezirabilă în aşa-numita cooperare alături de comandamentul sovietic, lucru care a condus, se pare, la arestarea sa, Armata română fiind acuzată de sovietici de incapacitate operativă şi chiar de trădare.
Abia după 18 ani de la arestarea şi dispariţia lui Gheorghe Avramescu, în 1963, autorităţile sovietice trimit un răspuns soţiei generalului, prin intermediul Crucii Roşii din Republica Populară Română. În scrisoare se preciza că generalul Gheorghe Avramescu decedase pe 3 martie 1945, pe teritoriul Ungariei, în urma unui bombardament al aviaţiei germane. Scrisoarea corespundea variantei sovietice, oficiale, din 22 martie 1945, conform căreia generalul român Avramescu fusese ucis în maşina în care fusese flancat, pe bancheta din spate, de doi din cei trei ofiţeri NKVD care îl însoţeau în stare de arest. Pe teritoriul Ungariei, coloana fusese atacată de aviaţia germană, iar cei trei ofiţeri sovietici reuşiseră să se salveze, mai puţin generalul român, care nu a apucat să sară din automobil, fiind rănit mortal, prin parbriz, de gloanţele germanilor.
În ciuda faptului că motivul real al arestării rămâne învăluit în incertitudine, dispariţia generalului Gheorghe Avramescu este strâns legată de transformările politice survenite în preajma instaurării în România a guvernului condus de Petru Groza, de la 6 martie 1945.
