Din România în Palestina și înapoi

Prezența evreilor în spațiul românesc este una foarte veche, ei sunt atestați sporadic încă din timpul cuceririi romane a Daciei.

Steliu Lambru, 22.06.2023, 16:16

Prezența evreilor în spațiul românesc este una foarte veche, ei sunt atestați sporadic încă din timpul cuceririi romane a Daciei. Ei devin vizibili din secolul al 14-lea de când datează cele mai vechi documentele de cancelarie ale Principatelor Române. În secolul al 19-lea, când naționalismul apare și se dezvoltă peste tot în lume, se naște și sionismul cu o pondere importantă în România unde, conform recensământului din 1930, locuiau aproximativ 730.000 de evrei sau aproximativ 4% din populația totală. Însă apariția fascismului și a antisemitismului în România, manifestare locală a unei tendințe europene, a făcut ca mulți evrei să aleagă să plece în Palestina aflată sub mandat britanic de la finele primului război mondial.

Fiecare dintre cei plecați au avut un destin unic, fiecare destin este o poveste. În 1995, Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română l-a intervievat pe Samuel Stein și am aflat astfel povestea sa în teritoriul ales al Palestinei pentru poporul evreu și întoarcerea în România. Ca orice tânăr plin de energie, Stein a aderat la concepții de viață și opinii politice radicale. S-a alăturat din convingere tineretului comunist și a fost arestat pentru activitate comunistă în 1935 și închis la penitenciarul Doftana până în 1936. La data interviului din 1995, el își amintea de personaje despre care astăzi citim în cărțile de istorie precum juristul și politicianul Wilhelm Filderman, liderul comunității evreiești din România, și Iuliu Maniu, președintele Partidului Național Țărănesc.

„Eu nu aveam o părere prea bună despre Filderman pentru faptul că el era cu liberalii, iar partidul evreiesc din Ardeal, din care făceau parte şi evreii din Bucovina, Basarabia, unii din Vechiul Regat erau mai mult legaţi de naţional-ţărănişti. Majoritatea evreilor, mai ales din Transilvania şi din provinciile alipite, erau cu naţional-ţărăniştii, erau cu partidul evreiesc care era un partid sionist. Eu nu eram sionist, eu eram comunist. Ceea ce ne-a revoltat împotriva lui Maniu şi a Partidului Naţional Ţărănesc a fost pactul lui cu legionarii, ceea ce i-a ridicat pe legionari mult. Până atunci erau nişte vagabonzi, nişte ticăloşi, aşa îi ştia toată lumea, și nu vorbesc ca evreu, vorbesc așa cum îi priveau românii.”

Samuel Stein era un evreu deplin integrat în societatea românească, așa cum erau majoritatea covârșitoare a evreilor deveniți cetățeni români după 1918.

„Eu aveam mulţi prieteni români, după cum m-am comportat și în armată am reuşit, prin felul meu de a fi, să ajung ceva în armată şi eram prieten cu toată lumea. Până şi un legionar a venit la mine, după un timp, să îi ţin prăjiturile pentru că îi era frică să nu i le fure ceilalţi, proprii lui camarazi. Deci a venit la jidanul Stein ca să îl ajute. Şi l-am ajutat. De multe ori discutam cu el despre legionarismul lui, dar spunea nu are ieşire, că dacă iese îl omoară.”

În 1939, Stein ia decizia să plece în Palestina. Îmbarcat în portul Constanța, împreună cu alți 780 de evrei, pe un vapor de transport de vite, oamenii își caută o nouă patrie. În arhipelagul Dodecanez, nu departe de insula Rhodos, cei 780 de pasageri evrei sunt evacuați din cauza unui incendiu de la bord. Îmbarcați pe un alt vas trimis de o organizație sionistă, ajung în fine în Palestina.

Aici începe a doua viață a lui Stein. Intră în partidul comunist, însă refuzul de a se înrola în armată face ca partidul să-l excludă. A ales să lucreze un an în kibbutzul Ramat Rahel de lângă Ierusalim.

„Kibbutzul era, mi se pare, de 100 de dunami (aproximativ 10 hectare), nu-mi amintesc câte persoane erau acolo. Unii lucrau în oraș la Ierusalim, unii erau agricultori acolo în kibbutz, alţii mergeau la Marea Moartă. Adică integrarea asta se făcea treptat: stăteai aici vreo două săptămâni, la Marea Moartă, întâi lucrai la descărcarea şi încărcarea vaselor de pe Marea Moartă şi încărcarea unor camioane care duceau încărcăturile la Ierusalim. Alteori lucrai tot ca un fel de hamal la gara din Ierusalim. Purtam saci de 100 kilograme în spinare.”

Întrebat despre relațiile evreilor cu arabii, Samuel Stein nu are amintiri personale legate de tensiuni sau violențe.

„Într-o zi am plecat de la Ramat Rachel la Ierusalim unde aveam două rude. M-am dus la rudele mele şi apoi m-am dus pe jos acasă. Când au aflat că m-am dus pe jos acasă la Ramat Rahel, mi-au spus: Eu, direct, n-am avut nici o problemă propriu-zis. Ba chiar mi-amintesc, la un moment dat, am fost de gardă undeva şi a venit la mine un arab și a spus că ar vrea şi el să se facă evreu. La care i-am răspuns că eu nu eram abilitat pentru astfel de lucruri și să se ducă unde vrea.”

Cel de-al doilea război mondial îl face însă să se înrolează în brigada evreiască din armata britanică și participă la luptele din Africa de Nord, sudul Italiei, Franța, Belgia. Iar după război, în 1947, Samuel Stein face din nou alegerea vieții: se va întoarce în România.