Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Din istoria presei din România

Presa este atât de importantă pentru orice societate încât a discuta despre ea din orice punct de vedere este cât se poate de legitim.

Din istoria presei din România
Din istoria presei din România

, 13.03.2023, 15:38


Presa este atât de importantă pentru orice societate încât a discuta despre ea din orice punct de vedere este cât se poate de legitim. Presa cotidiană are în România o istorie de aproape 200 de ani, primele ziare apărând la sfârșitul anilor 1820. Dar prima publicație românească este considerată „Courier de la Moldavie”. Ea apărea în limba franceză la Iași, în 1790, și publica știri interne din Moldova și știri externe. Atunci s-a născut o întreagă istorie și expoziția de la Biblioteca Academiei Române „Presa românească între tradiție și modernitate” arată publicului cum a început această istorie. Instituția deține cea mai importantă colecție de ziare și periodice apărute pe teritoriul României și primite din străinătate. Din totalul de 14 milioane de obiecte evaluate la 3 miliarde de euro, câte are Biblioteca Academiei Române în acest moment, 8,5 milioane sunt ziare și periodice, deci mai mult de jumătate.



Curatorul expoziției Daniela Stanciu a spus publicului prezent la inaugurare că presa este una dintre cele mai bune surse pentru imaginarea a ceea ce trăiau oamenii de dinaintea noastră. „Când vorbim despre presă, în general, nu ne referim numai la ziare și reviste, ci și la alte publicații cu apariție periodică, anuale, jurnale de specialitate pe diferite domenii, chiar și la lucrări ale conferințelor. Aceasta face ca moștenirea jurnalistică a unei nații să devină, de fapt, și cea mai completă istorie a ei: o istorie scrisă chiar în momentul întâmplării evenimentelor. Relatările din ziare ale reporterilor oglindesc faptele exact așa cum s-au petrecut, oferind publicului informația la prima mână. Dar și relatările martorilor la marile evenimente ale omenirii sunt importante deoarece din ele aflăm aspecte care pot scăpa privirii retrospective și analitice ulterioare a istoricilor. În plus, reportajele surprind fiorul inefabil al vieții de zi cu zi a oamenilor acelor vremuri, cu mentalități, obiceiuri, gânduri și valori. Recitite după decenii sau chiar secole, ele dau o idee destul de clară despre ceea ce francezii numesc „lair du temps”.”



Apariția și dezvoltarea presei este legată de evoluția tehnologiei. Și nici nu se putea altfel deoarece tehnologia face ca toate lucrurile din jurul omului să fie mai ușoare. Pentru presă, tiparul a fost decisiv în apariția și rapiditatea răspândirii informației. Daniela Stanciu. „Apariția tiparului a făcut posibilă apariția presei scrise și răspândirea cu rapiditate a informațiilor prin intermediul gazetelor. Până la momentul respectiv, foile volantei erau unica sursă de informare a populației. În expoziția noastră veți putea observa expuse, alături de ziarele și revistele tipărite în spațiul românesc în secolul al 19-lea, și câteva foi volante cum ar fi foaia volantă care anunță apariția ziarului „Curierul Bucureștilor”, ulterior „Curierul românesc”, foaia volantă pe care este tipărită Proclamația de la Islaz, program al mișcării pașoptiste, considerat de fapt prima constituție modernă. Această foaie volantă a fost citită în public de Ioan Heliade Rădulescu pe 9 iunie 1848 în localitatea Islaz, un mic port pe Dunăre care nu se afla sub controlul turcilor, de aceea și fost ales. Apoi avem o foaie volantă care informează despre înființarea tipografiei Mitropoliei în 1859, precum și foaia volantă cu discursul lui Alexandru Ioan Cuza susținut în Adunarea Electivă în 1860, dar și cea cu îndemnul lui Carol I către români de a trece Dunărea.”



Ce exponate prezintă expoziția? Daniela Stanciu a venit cu detalii. „Ziarele expuse în expoziție fac parte din așa-numita presă de Sărindar, titluri ca „Adevărul” și „Dimineața” sunt deja bine cunoscute. Totuși, vreau să prezint și câteva detalii inedite din ziare și reviste. Spre exemplu, în revista „Muzeul Național. Gazetă literară și industrială” din anul 1836 apare pentru prima dată rubrica meteo, pe ultima pagină a fiecărui număr. Tot în acest ziar semnalez scrisorile dintre Constantin Negruzzi și Ion Heliade Rădulescu, publicate sub titlul generic „Corespondență dintre doi români”, unul din Țara Românească și altul din Moldova. Avem expusă revista „Claponul. Foiță hazlie și populară”, redactată în întregime de Ion Luca Caragiale, din care au apărut doar șase numere în anul 1877, dar care conține rubrici precum „Gogoși” și „Ultimele gogoși calde”. Ele reflectă într-un mod hazliu și definitoriu pentru Caragiale politica vremii. Avem expus ziarul „Adevărul” a apărut la Iași în 1871, mutat la București în 1872, care conține câteva premiere mai mult sau mai puțin cunoscute de publicul larg. Este primul ziar românesc care a introdus caricatura în paginile sale. Este primul ziar românesc care a publicat telegrame din străinătate, primul ziar românesc care a avut un palat redacțional, o bibliotecă proprie, o editură și o arhivă proprie. După cum atestă documentele vremii, este primul ziar ai cărui ziariști angajați aveau salarii mari și sigure.”



Presa română are o istorie bicentenară și cu siguranța povestea ei va continua. Cu noi tehnologii, cu noi transformări, presa și informația se vor adapta cerințelor oamenilor și publicațiile care există în biblioteci și muzee vor sta la locul lor, al trecutului.




Timisoara comemorare (sursa foto: Radio Timisoara)
Pro Memoria luni, 16 decembrie 2024

35 de ani de la începutul Revoluției române

Despre Revoluția română din decembrie 1989 s-a scris și s-a vorbit mult și din multe puncte de vedere, cu foarte multă pasiune. S-au spus atât...

35 de ani de la începutul Revoluției române
Foto: pixabay.com
Pro Memoria luni, 09 decembrie 2024

Gazeta Matematica

Este vorba despre ”Gazeta Matematica”, revistă de specialitate a iubitorilor de matematică, apărută în 1895 la București la inițiativa...

Gazeta Matematica
PCR în ilegalitate
Pro Memoria luni, 02 decembrie 2024

PCR în ilegalitate

Astfel, extremismul de stânga și cel de dreapta, comunismul și fascismul, creații monstruoase ale războiului, au ajuns să domine mințile...

PCR în ilegalitate
100 de ani de la apariția volumului Istoria civilizației române moderne de Eugen Lovinescu (sursa: Muzeul Național al Literaturii Române)
Pro Memoria luni, 25 noiembrie 2024

Centenar Eugen Lovinescu

Născut în 1881 la Fălticeni, în nordul României, și mort în 1943 la București, lui Lovinescu i se datorează, între altele, masiva carte în...

Centenar Eugen Lovinescu
Pro Memoria luni, 18 noiembrie 2024

Prizonieri sovietici în România

România a intrat în cel de-al doilea război mondial pe 22 iunie 1941 când, alături de Germania, a declanșat operațiuni militare împotriva...

Prizonieri sovietici în România
Pro Memoria luni, 28 octombrie 2024

Ziarul Scânteia

Una dintre armele forte ale propagandei regimului comunist a fost presa. Libertatea de expresie și a presei este un drept câștigat în secolul al...

Ziarul Scânteia
Pro Memoria luni, 21 octombrie 2024

Securitatea și KGB-ul în divorț

Cea mai de temut instituție a statului comunist român a fost Securitatea, creată după modelul NKVD-ului, KGB-ul de mai târziu. Structură cu...

Securitatea și KGB-ul în divorț
Pro Memoria luni, 14 octombrie 2024

Vasile Luca

Începând de la finalul celui de-al doilea război mondial din 1945 și până în 1989, Armata Roșie a impus regimuri ale partidelor comuniste în...

Vasile Luca

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company