Prima pagină » Panoramice » Pro Memoria » Destalinizare şi contestare în România lui Dej

Destalinizare şi contestare în România lui Dej

Steliu Lambru, 20.06.2016, 10:18

În 1956, la al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice, succesorul lui Stalin, Nikita Hruşciov, denunţa cultul
personalităţii predecesorului său şi, prin aceasta, dădea speranţe într-o
schimbare. Prin condamnarea lui Stalin, Hruşciov iniţia ceea ce a fost denumit
ca proces de destalinizare. Efectele sale s-au simţit în toate ţările
socialiste, în România Gheorghiu-Dej fiind unul dintre cei mai duri stalinişti.
Pe linia deschisă de Hruşciov, comuniştii români au încercat să schimbe ceva.
Miron Constantinescu era intelectual idealist care intrase în Partidul Comunist
Român din convingere. Profitase de regimul condus de Gheorghiu-Dej şi urcase în
ierarhia superioară de partid. A făcut parte din delegaţia comuniştilor români
la Congresul al XX-lea al PCUS şi a crezut că sosise momentul să confrunte
autoritatea indiscutabilă a liderului Dej.

Istoricul Gheorghe Onişoru de la Institutul
Naţional pentru Studierea Totalitarismului a spus că schimbarea declanşată de
la Moscova i-a luat oarecum pe nepregătite pe liderii comunişti din
ţările-satelit, deci şi pe cei români. Raportul lui Hruşciov nu i-a picat foarte bine lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej. Era într-un moment în care credea că stăpânea foarte bine
situaţia din România, în 1952 lichidase grupul considerat antipartinic format
din Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, în 1954 îl executase pe
Lucreţiu Pătrăşcanu. Dej ştiuse să manevreze foarte bine şedinţele Biroului
Politic din 1952 şi să transforme inferioritatea pe care o avea în faţa
superiorităţii celorlalţi trei şi să enunţe teoria grupului antipartinic. Dej
putea fi considerat un stalinist autentic. La revenirea în România a delegaţiei
române care participase la Congresul PCUS, Raportul secret al lui Hruşciov şi
Raportul delegaţiei române au fost date mai târziu decât era obiceiul. Abia pe
23-25 martie 1956 a avut loc o plenară a Comitetului Central în care abia
punctul 3 prevedea prezentarea Raportul delegaţiei Partidului Muncitoresc Român
care luase parte la Congresul XX al PUCS, raportor fiind Dej însuşi. Miron
Constantinescu a citit Raportul secret privitor la cultul personalităţii şi
urmările sale. Constantinescu afirmă în plenară că era pe deplin de acord cu
raportul lui Dej, deci nu se întrevedea niciun fel de ruptură între cei doi. Ea
va apărea la prima şedinţă mare a Biroului Politic de la începutul lunii
aprilie 1956.

În ziua următoare,
Miron Constantinescu declanşează atacul împotriva lui Dej. Gheorghe Onişoru: Pe ordinea de zi de la
şedinţa Biroului Politic a Partidului din aprilie erau puse tribunalele
speciale ale Ministerului Afacerilor Interne, împuşcarea unor infractori de
drept comun, arestările abuzive, urmărirea de către organele informative ale
Ministerului de Interne ale unor persoane din Comitetul de Stat al Planificării
condus de Miron Constantinescu şi a lui Constantinescu însuşi. Neoficial, se
spunea că în Bioul Politic se vorbea cu teamă. Se mai vorbea despre tărăgănarea
prezentării raportului delegaţiei care fusese la congresul PCUS. În prima zi,
Constantinescu a fost în ofensivă şi a vorbit despre necesitatea şedinţei
deoarece întregul activ de partid era preocupat de problema cultului
personalităţii. Constantinescu subliniază că şi în România cultul
personalităţii a exercitat o influenţă nefastă. Constantinescu mai spune că
după 1952, după lichidarea grupului Pauker, se produsese o însănătoşire a
partidului, dar apăruseră semne îngrijorătoare legate de activitatea
Ministerului de Interne. Practic, organele Securităţii pot aluneca uşor pe
panta abuzurilor. Constantinescu spune că după 1953, Securitatea nu se
conformase dispoziţiilor Partidului. Atunci când condusese CSP, o serie de
înalţi funcţionari care lucraseră direct cu el fuseseră racolaţi de Securitate.
Menţinându-se în ofensivă, Constantinescu a tratat problema cultului
personalităţii. Raportul delegaţiei care a participat la Congresul XX al PCUS
s-a născut greu, a spus Constantinescu. Şi a ţinut să sublinieze că tovarăşul
Dej este unul dintre conducătorii de frunte ai partidului, dar nu singurul.

Dar Dej era mult prea
puternic şi poziţia sa nu a fost şubrezită în niciun fel de atacurile lui
Constantinescu. Dej şi-a manevrat cu abilitate discursul astfel încât să-şi
păstreze poziţia în interiorul partidului şi să se situeze pe noua linie
ideologică de la Moscova.

Gheorghe Onişoru: Au intervenit cei care aveau majoritate în Biroul
Politic şi l-au suţinut pe Dej, în primul rând Alexandru Drăghici. De asemenea,
şi Gheorghe Apostol îl atacă pe Constantinescu. Chivu Stoica intervine şi el şi
îl întreabă pe Constantinescu de ce nu pusese problema în martie, când se
prezentase raportul. Alexandru Moghioroş intervine şi el de partea lui Dej şi-l
întreabă pe Constantinescu de ce nu criticase metodele lui Dej pînă atunci.
Constantinescu era întrebat dacă nu cumva voia să facă o analogie între cele
întâmplate în URSS privind cultul personalităţii lui Stalin şi metodele lui
Dej? Bineînţeles, Bodnăraş, prieten al lui Dej, intervine ultimul şi îl face
praf pe Constantinescu. A doua zi, Miron Constantinescu îşi cere iertare pentru
felul în care pusese problemele în Biroul Politic şi spune că era gata să se
supună oricărei hotărâri. Cheia în care trebuie citită declaraţia lui
Constantinescu este aceea în care era dată la doar patru ani după ce Luca,
numpărul 3 în partid, fusese scos din toate funcţiile şi arestat. Şedinţa se
încheie cu cuvântul lui Dej, lucrurile fuseseră puse la punct şi mica tentativă
de rebeliune a lui Constantinescu se terminase.

Dej a continuat să conducă România cu mână de fier
şi a spus chiar că problema destalinizării în România nu se punea deoarece el
însuşi o făcuse înainte de moartea lui Stalin. Animalul politic Dej a
supravieţuit încă o dată şi peste doi ani, în 1958, va începe faza a doua a
conducerii sale, cea a conducerii naţional-comuniste.