Cu vaporul de la Viena la Constantinopol
Aflate pentru câteva secole sub influența otomană, Țările Române își căutau și găseau un nou drum în prima jumătate a secolului al 19-lea. Era drumul modernizării și al europenizării.
Steliu Lambru, 15.11.2021, 17:14
Aflate pentru câteva secole sub influența otomană, Țările Române își căutau și găseau un nou drum în prima jumătate a secolului al 19-lea. Era drumul modernizării și al europenizării. Istoria geopolitică a Europei în prima jumătate a secolului a 19-lea a făcut ca ideile occidentale și determinarea elitelor să ducă la apariția statului român. Una dintre ideile-forță a fost punerea fluviului Dunărea în centrul comuniunii europene și expansiunea Occidentului către Orient. Călătoriile cu vaporul pe Dunăre între Viena și Constantinopol pentru persoane au făcut ca orizontul spațial să devină mai vast după ce transporturile comerciale pe marele fluviu aduseseră profituri.
Istoricul Constantin Ardeleanu este autorul volumului „O croazieră de la Viena la Constantinopol. Călători, spații, imagini, 1830-1860”. Este o carte de istorie prin ochii celor care au călătorit pe ruta dintre cele două mari imperii, cel habsburgic și cel otoman.
Cum primește societatea românească schimbările venite din Occident, inovațiile tehnologice, este prima întrebare la care Constantin Ardeleanu a răspuns:
„O primește cu multă deschidere aș spune. Și cu teamă, inițial, dar și cu o bună înțelegere a utilității respectivelor tehnologii moderne. Spațiul românesc se racordează la rutele de călătorie din Europa după introducerea navigației cu aburi pe fluviu. Aceasta se întâmplă începând cu anii 1830 și momentul simbolic este aprilie 1834, atunci când prima navă cu aburi, primul piroscaf aparținând primei companii austriece de navigație, ajunge în porturile românești. Are loc o recepție, elitele românești îmbrățișează rapid inovația pe care o cunoșteau din deplasările lor în străinătate și o folosesc din plin în egală măsură spre Vest, spre Viena, și de-acolo spre restul Europei occidentale, prin Contantinopol, către est și către locurile sfinte, către Egipt și spațiul Mediteranei orientale.
Pe de altă parte, normal că pentru oamenii simpli acea invenție teribilă era una pe care n-o înțelegeau de fiecare dată, dar pe care o remarcă. Asta pentru că vaporul și tehnologia sa modernă are o formă specifică de teritorialitate. Îl vezi, dar la fel de mult îl auzi, îi simți mirosul, îi simți prezența într-o formă care nu te lasă să îl uiți.”
Dunărea a fost, fără discuție, axa de modernizare a românilor. Așa a fost considerată atunci și deși au trecut aproape două secole de atunci, importanța ei actuală a rămas intactă.
Constantin Ardeleanu: „Este foarte importantă această relație cu Dunărea, a fost prima autostradă naturală care ne-a conectat de lume. Fără îndoială că ea a avut nevoie de ceva transformări. Ele s-au făcut în egală măsură în zona Porților de Fier și în zona Deltei pentru ca funcția de arteră de transport paneuropeană să fie îndeplinită. A trebuit să vină compania austriacă DDSG (Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft) care să introducă aceste curse între Viena și Constantinopol ca parte a unei investiții în a conecta sud-estul Europei. Spuneam că Dunărea este magistrala care îi leagă pe români de lume și de aici și numele care ajunge să fie dat, acela de Principatele Dunărene. La începuturile acestui termen și Serbia era inclusă, pentru ca, mai târziu, în timpul războiului Crimeii din 1853-1856, numele Principatele Dunărene să fie folosit aproape exclusiv pentru Muntenia și Moldova.”
1830-1860 este intervalul de timp ales de Constantin Ardeleanu pentru a imagina călătoria pe Dunăre de la Viena la Constantinopol.
L-am întrebat de ce a ales acești ani: „Alegerea ține de momentele de început și de apogeu a acestei rute dunărene între Viena și Constantinopol. 1830 este anul în care compania austriacă, în parteneriat britanic, introduce o cursă pe Dunăre între Viena și Budapesta. Astfel începe legarea spațiului habsburgic prin autostrada Dunării. Atunci se introduce navigația cu aburi pe Dunăre, care va ajunge în spațiul românesc în 1834, cum spuneam. 1860 este un an în care concurența căilor ferate devine tot mai importantă. Ruta intră în declin odată cu introducerea căilor ferate în spațiul habsburgic mai întâi. Începând cu acest deceniu al anilor 1860 și în spațiul românesc se întâmplă la fel. În 1860 se construiește prima cale ferate din spațiul românesc în zona Gurilor Dunării. Era vorba de calea ferată de la Cernavodă la Constanța, cea care într-un fel scurtcircuitează ruta dunăreană. Nu mai era nevoie de ocolul prin Brăila și Galați, se economiseau astfel câteva zile. Începe o nouă goană pentru accelerarea timpului, după reducerea duratei de călătorie între Viena și Constantinopol și alte destinații.”
Cine călătorea pe Dunăre? Erau mai multe tipuri de călători. În primul rând negustorii și militarii, cei mai vechi călători, spiritele cele mai aventuroase dintotdeauna. Apoi pelerinii spirituali, și ei căutători ai marginilor lumii, către muntele Athos și către locurile sfinte de la Ierusalim și din Palestina. Dar apare și o nouă categorie, turiștii. Oamenii din clasele bogate doresc să descopere lumea și se îmbarcă pe vapoare care îi poartă pe Dunăre către lumea largă. O croazieră pe Dunăre de la Viena la Constantinopol în secolul al 19-lea îi poartă și pe la români. Care adoptă imediat modele timpului prezent.
