Centenar Rapid București

Rapid București este clubul de fotbal din prima ligă română cu cea mai îndelungată existență.

Warning: Trying to access array offset on null in /home/web/rri.ro/public/wp-content/themes/rri/template-parts/content.php on line 98
Steliu Lambru, 12.06.2023, 13:00

Rapid București este clubul de fotbal din prima ligă
română cu cea mai îndelungată existență. Înființată în 1923, moment de la care
au trecut 100 de ani, echipa a fost cea mai populară din mai multe motive: a
fost o echipă a muncitorilor, a adunat în jurul ei suporteri ai altor echipe
desființate după 1945 de regimul comunist, a fost persecutată în timpul
regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu între 1965 și 1989. În cei 100
de ani de existență, Rapid București a câștigat de 3 ori titlul național, de 13
ori Cupa României și de 4 ori Supercupa României, iar pe plan internațional a
jucat un sfert de finală în Cupa UEFA în ediția 2005-2006 și a cucerit de două
ori Cupa Balcanică.

În luna
iunie 1923, mai multe grupuri de muncitori de la Atelierele Grivița reușeau,
după încercări succesive, să convingă conducerea Căilor Ferate Române să subveționeze
o echipă de fotbal. Există două date de naștere ale echipei, 11 și 25 iunie
1923, așa cum spune istoricul Pompiliu Constantin, autorul volumului Rapid și
rapidismul. Așa se năștea CFR București, echipă a muncitorilor de la căile
ferate și a cartierului Giulești, și de la jumătatea anilor 1930 echipa devenea
o concurentă serioasă pentru puternicele Venus București și Ripensia Timișoara.
La jumătatea anilor 1930, CFR București își schimbă numele în Rapid București
și culorile din violet în alb-vișiniu. Meciurile le juca pe stadionul ONEF, mai
târziu Republicii, și din 1936 pe propriul stadion, Giulești. În 1944, la
presiunile politice ale partidului comunist redevine CFR, apoi primește numele
Locomotiva. Abia în 1958 echipa revine la vechiul nume Rapid.

Echipa a
rămas populară mulți ani, cu o imagine foarte bună pentru mai multe generații de
suporteri. Pompiliu Constantin a explicat motivele acestei popularități. În esență, acest lucru se
întâmplă în ultima parte a anilor ’30, însă cu precădere după ce se
desființează cluburile interbelice Carmen, Macabi, Venus. Foarte mulți dintre fanii
acestor echipe, în anii ’40-’50,
merg către Rapid pentru că era cam singurul club care mai rămăsese din perioada
interbelică. Chiar am găsit articole despre numărul de suporteri estimat pentru
clubul Rapid, undeva în anii ’50
este clar cel mai popular club. Dar în perioada interbelică nu era cel mai
popular club, Venus și Ripensia erau mai populare. Presa din anii 50 estima că
existau aproape 1 milion de suporteri rapidiști.

După anul 1945 și instaurarea regimului
comunist, Rapid devine o favorită a lui. Pompiliu Constantin. Este o favorită, fără îndoială.
Aceasta pentru că, în primul rând, regimul avea nevoie de a promova această
imagine a clubului muncitoresc și a muncitorului care nu era doar un bun
muncitor, ci și un bun sportiv. Dej, din documentele și mărturiile pe care
le-am adunat, nu prea se implica, pot spune că deloc în parcursul echipei. Mult
mai rapidist este, în schimb, Gheorghe Apostol care face și demersuri serioase
să ajute clubul în anii 50 când Rapidul retrogradează pentru prima dată.
Apostol, șeful muncitorimii de la acea dată din România, face o scrisoare în
care solicită Uniunii de Educație Fizică și Sport, conducătorilor sportului
românesc, să aprobe rămânerea Rapidului în prima ligă pentru că era cea mai
populară echipă. Evident că nu se acceptă lucrul acesta, Rapidul retrogradează,
merge în liga a 2-a și promovează din nou.

Venus București și Ripensia Timișoara, fostele
rivale ale Rapidului, dispăruseră sau se zbăteau în anonimat precum Progresul
București și Petrolul Ploiești. Dar apariția altor echipe, la sfârșitul anilor
1940, puternic susținute de structurile de forță ale statului comunist, Steaua,
echipa armatei, și Dinamo, echipa Miliției, schimbă rivalitățile. Noii
adversari creează o nouă identitate a rapidistului, o identitate antisistem. Cele
mai explicite forme de manifestare a rapidismului erau pe stadion și constau în
scandări. Una dintre cele mai directe a fost Cine ne-a băgat în B / Ceaușescu
PCR!, dar Pompiliu Constantin spune că ele erau episodice, provocate și de
dispoziția de moment, dată de faptul că echipa câștiga sau pierdea. Rapidismul
a însemnat însă și relații de apropiere și solidaritate mai mare între oameni. Pompiliu
Constantin.

Cam în această
perioadă cred că se naște rapidismul, mai ales atitudinea aceasta antisistem.
Deja echipa începe să retrogradeze și rămâne mulți ani în liga secundă.
Suporterii resimt acest lucru ca pe o pedeapsă din partea regimului. Sunt
foarte multe meciuri aranjate și acest lucru se regăsește și în arhive. Aceste
lucruri ajungeau la urechile suporterilor care mergeau în Cișmigiu pentru că
acolo se strângeau foarte mulți suporteri. Nu erau greu să-și dai seama de
aranjamente. Plus că oamenii care se întâlneau în tribună la Rapid ajunseseră
deja să se cunoască și creaseră un fel de mafie subterană a bunurilor, mai ales
din timpul lipsurilor din anii 80 când apelai la un rapidist care era de
încredere. S-a ajuns până la scandările episodice din meciurile cu Dinamo și
Steaua.

Rapid București a ajuns azi la centenar.
Este mult pentru o organizație care a trecut prin atâtea momente complicate ale
istoriei. Ea își propune, ca orice entitate care privește către viitor, să
poată și mai mult.