Bătălia pentru Bucureşti

În decembrie 1916, Bucureştiul era ocupat de armatele germană, austro-ungară, bulgară şi turcă.

Steliu Lambru, 12.12.2016, 13:30

Operaţiunile armatei române în primul război mondial au început în august 1916, după încheierea Convenţiei militare între România şi Tripla Înţelegere, şi au constat într-o ofensivă în Transilvania. Dar Puterile Centrale au contraatacat şi au obţinut o victorie răsunătoare la Turtucaia în septembrie 1916, care a fost denumită în istoriografia română ca ”dezastrul de la Turtucaia”. În decembrie 1916, Bucureştiul era ocupat de armatele germană, austro-ungară, bulgară şi turcă.

Rezultatul catastrofal al primei părţi a campaniei armatei române la război a fost pusă pe seama nepregătirii sale. Dar istoricul Sorin Cristescu de la Universitatea ”Spiru Haret” din Bucureşti crede că dacă România ar fi intrat în război de la început, situaţia ar fi fost alta. Sorin Cristescu a pus lipsa de experienţă în război a armatei române pe seama refuzului Rusiei de a o accepta ca aliată. ”În primul rând, a existat opoziţia Rusiei faţă de ideea creării unei Românii Mari. Cu toată presiunea opiniei publice de la Bucureşti, România nu a fost invitată să intre în război, a fost ţinută deoparte. În septembrie 1914 fusese un moment favorabil prin căderea Lembergului în mâna armatei ruse. Pe 23 mai 1915 a intrat Italia în război, dacă ar fi intrat şi România efectul ar fi putut fi devastator. Un alt treilea moment a fost pe 4 iunie 1916 când ofensiva armatelor ruse comandate de Brusilov părea victorioasă şi nu s-a admis intrarea României în război decât atunci când ofensiva lui Brusilov s-a înfundat. Ideea de intrare a României în război a corespuns intereselor puterilor Antantei care voiau să oprească cu orice preţ exportul de materii prime, vitale, din România în ţările Puterilor Centrale. Despre valoarea exportului românesc şi apoi a jafului care a urmat, în 1918 a vorbit generalul german Ludendorff care considera că materiile prime din România au ţinut Puterile Centrale cu ”nasul deasupra apei”, ca să folosesc chiar expresia sa.”

Sorin Cristescu a arătat că ofensiva asupra Bucureştiului, contrar a ceea ce se credea de către români, a fost începută de armatele germane şi austro-ungare din vest. ”Când a apărut presiunea puternică asupra Carpaţilor Meridionali, folosind trupe de vânători de munte, Puterile Centrale au spart frontul în jurul datei de 11 noiembrie 1916 în zona cea mai îndepărtată de Bucureşti. Prin pasul Lainici, spre Târgu Jiu, armatele germane s-au îndreptat spre Craiova. Momentul în care cade Craiova şi este traversat Oltul, în jurul datei de 23 noiembrie 1916, coincide cu o traversare a armatei germane a Dunării printr-un loc pe unde se mai făcuse în 1877, şi anume pe la Zimnicea. Cele două operaţiuni, trecerea Oltului şi cea a Dunării coincid, şi efectul este devastator. Cu o lună înainte fusese cucerită Dobrogea, pe 26 octombrie. Mackensen se plimba pe podul de la Cernavodă şi constatase personal că podul era folosibil şi putea fi reparat întrucât nu fusese iremediabil distrus. Pe două mari direcţii, armata a 9-a comandată de generalul Falkenhayn, fost şef de stat major al armatei germane, şi cea comandată de Mackensen, germanii înaintau spre Bucureşti.”

Ultima încercare a armatei române de a opri înaintarea armatelor Puterilor Centrale a fost şi ea sortită ghinionului. Sorin Cristescu: ”Momentul care trebuia să fie decisiv a fost o aşa-numită bătălie de pe râul Neajlov. Armata română, lipsită de întăririle ruşilor care nu au sosit niciodată la timp, a încercat să izoleze pe rând cele două armate germane aflate într-o ofensivă cum nu se mai văzuse din 1914, să le învingă sau măcar să le oprească. Aceasta nu s-a întâmplat din cauza superiorităţii evidente a armatelor germane şi a unui ghinion care a făcut ca un automobil cu ofiţeri români, având asupra lor plicul cu ordinele privind desfăşurarea operaţiunilor, să cadă în mâna germanilor. Aceasta a desăvârşit dezastrul. Dar chiar dacă nu s-ar fi întâmplat acel episod, rezultatul ar fi fost acelaşi. Pe 4 decembrie 1916 s-a ştiut că Bucureştiul nu va mai putea fi apărat. Forturile Bucureştilor fuseseră dezafectate încă înainte de semnarea Convenţiei din 4 august 1916, iar Bucureştiul era un oraş deschis.”

Ofensiva Puterilor Centrale avea să fie oprită pe linia Focşani-Nămoloasa pe 9 decembrie 1916 în bătălia de la Caşin. Armata română, căreia îi venise în sfârşit în ajutor şi armata rusă, respingea atacurile germane şi trecea la contraatac pentru stabilizarea frontului. Căderea Bucureştiului însă a însemnat începerea unui regim de ocupaţie. Sorin Cristescu: ”România avea să cunoască drama retragerii. Căile ferate au devenit supraaglomerate, tot felul de materiale erau transportate în Moldova. Au fugit din capitală Parlamentul, guvernul şi familia regală care cunoscuse pe 22 noiembrie un dezastru personal. Îi murise copilul cel mai mic, prinţul Mircea, de febră tifoidă fără ca în jurul său să fie existat vreun bolnav. Hotărârea a fost ca Bucureştiul să fie abandonat fără luptă, în ziua de 6 decembrie 1916. Era ziua de naştere a feldmareşalului Mackensen care împlinea 67 de ani. Cu o zi îaninte i se făcuse o mare onoare pentru un general, regimentul 129 infanterie primise numele său.”

Regimul de ocupaţie al sudului României şi al Bucureştiului până în noiembrie 1918 a fost unul aspru. România pierdea teritoriu în zona montană iar pe plan economic urma să fie aservită cu totul intereselor germane. În 1918 însă întregul dezastru avea să fie transformat în cea mai mare victorie a statului român modern.