Arlette Coposu

Femeile au suferit în închisorile comuniste la fel de mult ca bărbații.

Steliu Lambru, 14.09.2020, 13:30

Un exemplu în acest sens a fost Arlette
Coposu, soția deținutului politic Corneliu Coposu, care a executat 14 ani de închisoare
pentru convingerile sale și pentru convingerile soțului său. Parteneră de viață
a mai celebrului său soț, Arlette Coposu nu a fost însă deloc mai prejos de acesta
din niciun punct de vedere. A fost la fel de integră, inteligentă, caldă și
devotată precum a fost Corneliu Coposu.

Despre Corneliu Coposu s-a scris
suficient de mult după 1989. El este de altfel un model al renașterii
democrației române și un model al îndurării suferinței extreme, cu demnitate,
în anii comunismului. În perioada interbelică secretar personal al marelui
politician Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a fost închis 17 ani și jumătate, din
1947 până în 1964, din care 8 ani în izolare completă. În decembrie 1989 el a
fost cel care împreună cu câțiva supraviețuitori au reclădit Partidul Național
Țărănesc Creștin și Democrat.

Dar despre soția sa Arlette s-a vorbit cu mult
mai puțin, mai puțin decât ar fi meritat. Victimă a ororilor comunismului,
Arlette a avut un destin și mai nedrept decât soțul său supranumit Seniorul. După
arestarea din ziua de 14 iulie 1947 a lui Corneliu Coposu, Arlette a fost dată
afară din casa în care locuiau cei doi soţi şi s-a mutat la familia soțului său.
În 1950, împreună cu sora sa France, a fost arestată şi a fost condamnată la 14
ani de închisoare fiind acuzată de spionaj în favoarea Franţei. Sora sa France
moare în închisoare, iar Arlette, chiar dacă supravieţuieşte închisorii, moare
în 1966 de cancer, la doi ani de la eliberare și de la reunirea cu soțul ei.
După decesul soției sale, Corneliu Coposu nu s-a mai recăsătorit niciodată și
nu a avut copii.

Arlette Marcovici viitoare Coposu s-a
năcut în 1915 la Constanța. Tatăl ei era generalul Ion Marcovici iar mama sa
era Jeanne Huser de origine franco-elvețiană. Arlette a mai avut trei surori:
Odette, din prima căsătorie a tatălui său, France și Antoinette. Familia Marcovici
avea la Constanța un hotel pe malul mării care se numea Hotelul Francez și la
acest hotel s-au întâlnit Arlette Marcovici și Corneliu Coposu în 1941. S-au
căsătorit pe 24 octombrie 1942 și au rămas împreună doar 5 ani.

Multă lume vorbește despre ce a
însemnat Corneliu Coposu în istoria României, și el a însemnat cu siguranță
extrem de mult. Sunt unii istorici care cred că democrația în România ar fi
fost cu mult mai dificil de reconstruit daca figura sa nu ar fi supraviețuit
regimului comunist. Dar pentru a cunoaște mai bine personalitatea unui om de
anvergura Seniorului este foarte important de a trece dincolo de personajul
politic și de a privi la sensibilitățile sale, la cine sunt cei mai apropiați
precum familia.

Ionuț Gherasim, președintele fundației Corneliu Coposu, a
citit un portret al Arlettei Coposu realizat de Flavia Bălescu-Coposu, cumnata
sa:

Numele lui Arlette a
intrat în casa familiei noastre în chip pe cât de neașteptat, pe atât de
surprinzător. Era în primăvara anului 1941 noi fiind în refugiu, departe de
casă. Tata se întorsese de la București unde participase la o întâlnire cu
arhiepiscopul Andrea Casulo, nunțiul papal. După conferință, tata s-a întâlnit
cu Cornel care a venit însoțit de o domnișoară blondă, cu ochi albaștri. Vorbea
cea mai frumoasă limbă română, cea literară, fără niciun fel de accent
provincial. Avea figura luminoasă și privirea directă. Tata ne-a spus că el așa
simte, că ea va fi mireasa lui Cornel. Căsătoria lor a durat calendaristic 24
de ani, dar împreună au stat doar 6 ani. În scurta, ei trecere prin viață
alături de noi, am iubit-o, am admirat-o, iar ea a fost întruchiparea numelui Arlette
(Onoare) așa cum apare în dicționar: competentă, activă, prietenoasă,
generoasă, atentă, serioasă, creatoare, temperamentală.

Istoricul Andreea Mâniceanu este
autoarea unei biografii dedicată Arlettei Coposu. Autoarea a petrecut zeci de
ore în compania Flaviei Bălescu-Coposu și Rodicăi Coposu, surorile lui Corneliu
Coposu și cumnatele Arlettei Coposu, de la care a aflat povești despre relația
celor doi, a văzut fotografii și documente din arhiva familiei. A rezultat un
volum de microistorie de care autoarea este foarte mulțumită. Mulțumirea ei se
datorează faptului că a reușit să îi găsească eroinei sale un loc în istoria
recentă a României și un loc în memoria femeilor care și-au apărat onoarea în
fața răului și au găsit puterea de a privi către viitor.

O poveste de viață este dusă mai departe. Este o poveste de
viață pentru că Arlette Coposu a fost un exemplu de demnitate și simplitate. A
fost o femeie extraordinară, cu curaj și credință de neclintit. Privind
fotografia care a fost realizată în ziua eliberării, după 14 ani de chinuri în
temnițele comuniste, Arlette găsește puterea să zâmbească. E o fotografie în
care o femeie, după mai bine de un deceniu de chin, găsește această putere de a
privi în continuare optimistă către viitor. De-ar fi fost doar acest lucru și
povestea sa a meritat să nu fie uitată de istorie.

Tragedia Arlettei Coposu este puțin
cunoscută de românii de azi. Dar măcar prin cele două busturi ale soțului său
și numele unui bulevard din București și prin alte monumente din țară i s-a
făcut dreptate.