Accidentul feroviar de la Ciurea

România intrase în primul război mondial în august 1916 de partea alianței franco-anglo-ruse. După aproape patru luni de lupte violente, pe 6 decembrie 1916 armata germană ocupa Bucureştiul.

Steliu Lambru, 11.01.2021, 15:15

România intrase în primul război
mondial în august 1916 de partea alianței franco-anglo-ruse. După aproape patru
luni de lupte violente, pe 6 decembrie 1916 armata germană ocupa Bucureştiul.
Autoritățile române se retrăgeau în Moldova, dar retragerea a fost făcută în
mare măsură haotic. În acel haos, în ultima noapte a anului 1916, lângă Iaşi avea
loc cel mai mare accident feroviar din istoria României. Aproximativ 1000 de
oameni îşi pierdeau viaţa atunci când un tren supradimensionat şi supraîncărcat
deraia în localitatea Ciurea.

Istoricul Dorin Stănescu este istoric
al căilor ferate și a documentat marele accident. Conform lui, pe o reţea de
1330 de kilometri de cale ferată din Moldova au fost retrase 1000 de locomotive
şi aproximativ 25.000 de vagoane, întregul parc feroviar din România. Astfel,
s-a ajuns în situația ca liniile să fie blocate, iar circulaţia era foarte
îngreunată. Dorin Stănescu a început povestea acelui accident cu ziua de 30
decembrie.

În contextul în
care armata română s-a retras în Moldova, un tren a plecat de la Galaţi în data
de 30 decembrie 1916, un Galaţi aflat sub bombardamentele armatei germane şi
sub iminenta ocupaţie. Acest tren a plecat supraîncărcat cu destinaţia Iaşi.
Trenul a plecat cu o întârziere de câteva ore. Era un tren supraaglomerat
pentru că o mulţime de civili voiau să plece spre Iaşi. Alături de aceştia se
mai aflau soldaţi care erau în permisie şi trebuia să ajungă evident la unităţile
lor militare, plus o serie de soldaţi ruşi. Trebuie să spunem că printre cei
care au plecat cu acel tren mai cunoscuţi erau Emil Costinescu, fost ministru
de finanţe, Yvonne Blondel, fiica fostului ambasador al Franței la Bucureşti,
şi geograful George Vâlsan.

Se spune că orice lucru care începe
rău se termină și mai rău. Dorin Stănescu. Trenul a devenit supraaglomerat pentru că pe traseu se mai adaugau vagoane
care erau pur şi simplu luate cu asalt. Foarte mulţi călători au decis să se urce
cu orice preţ în acest tren, inclusiv pe acoperişurile vagoanelor. Ca atare, de
la o staţie la alta trenul a devenit tot mai lung şi tot mai plin de călători. Am
făcut un calcul, luând ca etalon vagoanele care circulau la vremea respectivă
şi ce suprafaţă aveau ele, pentru a vedea cam câţi călători ar fi încăput în
compartimente, pe holuri, pe tampoanele vagoanelor şi pe acoperiş. Coroborate
cu mărturiile privind numărul vagoanelor a reieşit că în acel tren călătoreau
nu mai puţin de 5000 de oameni, în mod normal nu puteau călători decât cel mult
1000. Lumea era disperată să fugă din Galaţi, iar soldaţii să ajungă la
unităţi.

Pe 31 decembrie 1916 călătoria
trenului Galați-Iași se apropia de final. Însă de unul tragic. Dorin Stănescu. Pe 31 decembrie trenul a ajuns
la Bârlad şi a staţionat întreaga noapte de 30 spre 31 decembrie. A doua zi,
până la Iaşi, mai erau de parcurs încă 120 de kilometri. Trenul a ajuns pe la
12 noaptea la Ciurea, o localitate şi o staţie de cale ferată la câţiva
kilometri de oraş, care are particularitatea că este într-o vale. Era o iarnă
grea şi ninsese din abundenţă. În momentul în care trenul a început să coboare
panta, mecanicii au încercat să frâneze. Din păcate, aglomeraţia excesivă din
tren nu a mai permis persoanelor abilitate să acţioneze modul în care erau
prevăzute acele vagoane cu frâne de mână manevrate individual, pentru fiecare
vagon, şi să încetinească acea coborâre. Trenul a coborât panta cu viteză
foarte mare și a deraiat de pe linie.

În gara de la Ciurea, toate liniile
erau pline de vagoane de călători și vagoane cisternă în care se afla petrol. Atunci
când trenul a sărit de pe șine, el s-a ciocnit cu alte vagoane și s-a produs o
explozie uriașă. În apropierea gării Ciurea se afla un depozit de muniție care
a fost afectat și el. Martorii spun că exploziile au fost ca un mic cutremur de
pământ. Mulți oameni au fost aruncați în zăpadă, dar foarte mulți au murit
striviți între fiarele vagoanelor sau uciși de explozii. Estimările epocii merg
până la 1000 de morți.

Urmările teribilului accident au fost
previzibile, supraviețuitorii și urmașii victimelor cerând dreptate. Dorin
Stănescu. Foarte multe
dintre victime sau urmași ai acestora au încercat să dea în judecată căile
ferate și armata română pentru a primi despăgubiri. Evident că procesul a
trenat și s-a ajuns la concluzia că, din punct de vedere juridic, teritoriul se
afla sub jurisdicția armatei și pagubele ar trebui considerate ca pagube de
război. De multe ori, în societatea omenească, vinovat este mortul. Comisia de
ancheta a găsit de cuviință să spună că, din cauza călătorilor care blocaseră
manevrele angajaților trenului, acesta n-a mai putut fi oprit.

Există o
similitudine cu un alt accident care s-a întâmplat în același context, dar în
Franța. Pe 12 decembrie 1917, în Savoia, un tren de soldați francezi aflați în
permisie, aflat într-o zonă de deal, a deraiat și concluziile anchetei care a
urmat au fost cam aceleași. Nimeni n-a plătit pentru acea tragedie. Și acel
tren era supraaglomerat și au murit 400 de oameni. S-a dorit să nu se mai caute
țapi ispășitori, vinovat a fost considerat războiul.

Accidentul de la Ciurea din noaptea Anului Nou
1917 a fost unul ieșit din comun pentru acele timpuri. Însă războiul în sine
este ceva ieșit din comun