80 de ani de la instalarea regimului legionaro-antonescian
Pe 6 septembrie 1940 se instala în România regimul fascist denumit legionaro-antonescian, condus de generalul Ion Antonescu.
Steliu Lambru, 28.09.2020, 13:58
Regimul
legionaro-antonescian transforma România în stat național-legionar în care
toate libertățile democratice erau suprimate. Iar actorii principali care au
făcut posibil momentul 6 septembrie 1940 au fost, în ordine, regele Carol al
II-lea, generalul Ion Antonescu și Mișcarea Legionară și conducătorul ei, Horia
Sima.
Regele Carol al II-lea, fire aventuroasă cu porniri autoritare, a fost
considerat principalul responsabil pentru dezastrul teritorial pe care România
l-a suferit în 1940. În luna iunie, Basarabia și Bucovina de Nord erau anexate
de Uniunea Sovietică iar în luna august Ungaria încorpora Transilvania de Nord
prin dictatul de la Viena. Pe 5 septembrie, sub presiunea străzii, Carol al
II-lea îl numea pe generalul Ion Antonescu conducător al statului și părăsea
tronul României, fiul său Mihai urmându-i la tron.
Generalul Antonescu, al
doilea actor principal, adresase un memoriu virulent lui Carol în care protesta
împotriva cedării fără rezistență în fața Uniunii Sovietice, fusese exilat de
rege și astfel câștigase un enorm prestigiu în ochii armatei. Al treilea actor
important era Mișcarea Legionară. Organizație fascistă fondată de Corneliu
Zelea Codreanu în 1927, Mișcarea Legionară participase la viața politică din
România anilor 30 sub câteva nume precum Garda de Fier, Gruparea Corneliu
Zelea Codreanu și Partidul Totul pentru Țară. Regimul de autoritate
personală a lui Carol al II-lea din februarie 1938 până în septembrie 1940
însemnase o adevărată perioadă de prigoană pentru legionari în timpul căreia
însuși liderul lor Codreanu va fi asasinat.
Prin refuzul liderilor partidelor
democratice Dinu Brătianu, șeful Partidului Național Liberal, și Iuliu Maniu,
președintele Partidului național Țărănesc, de a forma o coaliție guvernamentală
cu legionarii s-a ajuns la un guvern format din legionari și militari și civili
apropiați lui Antonescu. Așa apărea statul național-legionar despre care am
discutat cu istoricul Ioan Scurtu:
Pentru prima dată în istoria
României s-a încercat conducerea țării pe baza unei ideologii. Legionarii au
venit la putere cu voința de a organiza România după chipul și asemănarea lor,
ca să spun așa. De aceea, au obținut proclamarea României ca stat
național-legionar. Deci nu mai era un stat obișnuit, era unul legionar. Și
atunci, ei au început transformarea acestui stat începând cu economia. Au numit
comisari de românizare care trebuia să preia întreprinderile românești,
evreiești multe dintre ele, dar și multe conduse de români, așa cum a fost
fabrica Letea de la Brașov care era condusă de Dinu Brătianu. Trebuia să se
organizeze un fel de plan și o dezvoltare conform ideologiei legionare care să
aibă în vedere în primul rând agricultura și după aceea celelalte ramuri în
ideea că statul român era format în proporție de 80% din țărani.
După transformarea economiei au
urmat cultura și educația.
Ioan Scurtu: Din punct de vedere
ideologic-cultural, prelunând Ministerul educației naționale și Ministerul
propagandei naționale, legionarii au încercat să impună ideea că individul este
o mică rotiță într-un angrenaj uriaș care este cel al statului. Individul trebuia
să se conducă după anumite directive care trebuia să fie ale Mișcării
Legionare. Cu alte cuvinte, drepturile și libertățile individuale nu mai
existau, existau numai cele colective ale statului care erau stabilite de
Mișcarea Legionară. În privința politicii externe, evident că orientarea era
spre Germania și Italia pentru că încă din decembrie 1937, în timpul campaniei
electorale pentru alegerile parlamentare, Corneliu Zelea Codreanu declarase că
în 48 de ore după biruința Mișcării Legionare România va avea o alianță cu Roma
și Berlinul. La insistența legionarilor și din propria sa voință, Ion Antonescu
a semnat pe 23 noiembrie 1940 aderarea României la Pactul Tripartit, adică la alianța
dintre Germania, Italia și Japonia.
România se transforma de fapt
dintr-un stat slăbit în unul în degringoladă, așa cum afirmă Ioan Scurtu.
S-a produs o răvășeală întreagă pentru că o asemenea reorganizare nu
putea să dea rezultate palpabile și imediate. Schimbarea conducătorilor de
întreprinderi, punerea altora noi din cadrul Mișcării Legionare, mulți dintre
ei neavând abilitatea și priceperea de a conduce economia, nu a făcut ca acele
întreprinderi să funcționeze. Din învățământ au fost dați afară profesori,
inclusiv profesori universitari de prestigiu, și au fost instalați simpatizanți
ai legionarilor care promovau ideologia. Acest proces s-a desfășurat și la
nivelul învățământului secundar, la liceu.
Tot aparatul de propagandă avea
menirea să elogieze Mișcarea Legionară, pe Codreanu, pe Sima, să elogieze
Germania și Italia și așa mai departe. După ce România trăise cu alianța cu
Franța și Marea Britanie de apărare a integrității teritoriale, nimeni nu putea
să uite că Dictatul de la Viena fusese impus de Hitler și Mussolini. Așa că
acea răvășire a statului român nu a dat rezultate și nici nu putea să dea
pentru că un stat este o mașinărie foarte greoaie și inerțială care nu poate fi
schimbată de la o zi la alta. Nu înseamnă că, dacă ai dat jos un director de
mare întreprindere, gata, acea întreprindere va funcționa la parametri maximi.
Nici vorbă de așa ceva.
Statul național-legionar a durat până în ianuarie 1941 când a fost
înlocuit de dictatura militară și personală a lui Ion Antonescu. Rivalitatea
dintre Antonescu și Mișcarea Legionară a izbucnit în ianuarie 1941 când primul,
cu sprijinul Germaniei, a tranșat disputa în favoarea sa.