75 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord
Comemorările trebuie să amintească generaţiilor următoare ce s-a întâmplat înaintea lor, când generaţiile anterioare au luat decizii grave prin care s-au produs tragedii colective.
Steliu Lambru, 16.09.2019, 14:30
Comemorările
trebuie să amintească generaţiilor următoare ce s-a întâmplat înaintea lor,
când generaţiile anterioare au luat decizii grave prin care s-au produs
tragedii colective. Comemorările trebuie să servească drept lecţii pentru ca
ideile care au dus la decizii criminale să nu mai poată fi repetate. Mulţi
consideră aceasta drept o naivitate întrucât fiinţa umană are potenţial
nelimitat în a face rău semenilor săi. Dar a nu comemora o tragedie umană, a
rămâne indiferent la ea, este ceva de neacceptat. Pentru prezent, trecutul
rămâne întotdeauna un reper şi dacă din trecut ne vin crizele şi exemplele de
antiumanitate, tot de acolo ne vin şi soluţiile pentru a face o lume mai bună.
Comemorarea
a 75 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord către lagărele
de exterminare naziste este ceva care trebuie reamintit periodic întrucât posibilitatea
repetării unui dezastru precum Holocaustul trebuie lichidată. Genocidul,
uciderea în masă a oamenilor, nu trebuie să mai fie pe nicio agendă a politicii
viitoare. Evreii europeni au plătit un preţ prea mare pentru fanteziile
criminale ale fascismului, pentru iluzia unei societăţi mai bune, 150000 dintre
ei fiind din Transilvania de Nord, provincie locuită majoritar de români şi
anexată pe 30 august 1940 de Ungaria.
În
primăvara anului 1944, autorităţie maghiare începeau arestarea evreilor şi
ghetoizarea lor. Hitler începuse să-şi piardă încrederea în regimurile
autoritare din Ungaria şi România în a lichida populaţia evreiască şi hotărâse
s-o facă el. Aceasta însemna ridicarea gradului de persecuţie a evreilor. După
purtatul stelei galbene în piept şi umilinţele de toate felurile, după
elaborarea legislaţiei rasiale prin care evreii îşi pierdeau drepturile civile,
politice şi economice, acum ei erau obligaţi să-şi părăsească locuinţele.
Marius Popescu de la Centrul de Studierea Istoriei Evreilor din România
Wilhelm Filderman a arătat care a fost succesiunea evenimentelor care i-a
privit pe evreii din Transilvania de Nord ocupată de Ungaria. Procesul de ghetoizare a evreilor va începe pe data de 3 mai 1944. Ca
o paralelă, ceea ce în statele occidentale aceste procese s-au desfăşurat în 2
sau 3 ani, în nordul Transilvaniei au avut loc într-o lună şi jumătate. Numai
de aici de putem da seama de repeziciunea autorităţilor germane şi maghiare
care au avut un exces de zel ieşit din comun în exterminarea populaţiei
evreieşti.
Apăreau, astfel, în oraşele
Transilvaniei de Nord ghetourile, locuri în care urma să se hotărască soarta
oamenilor. Marius Popescu. Avem
ghetouri la Oradea, Cluj, Dej, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Şimleu.
Acest proces de ghetoizare a avut loc pe baza practicii prin care evreii erau
adunaţi din comunele şi satele înconjurătoare şi ghetoizaţi în capitalele de
judeţ. Ele însă nu erau ghetouri în adevăratul sens al cuvântului. Adică nu
erau nişte ghetouri pe care le putem găsi în Polonia, unde erau într-un oraş,
unde se ridicau ziduri şi populaţia evreiască locuia acolo în condiţii absolut
mizerabile. În Transilvania de Nord avem un alt specific: erau ghetouri de
tranzit. Aş folosi termenul de internare a evreilor pentru că nu stăteau decât
2-3 săptămâni într-un ghetou. A intrat în vocabular cuvântul ghetou, dar eu
nu l-aş numi aşa.
Un ghetou era la marginea oraşului, unde populaţia evreiască
era adunată, spaţiul fiind foarte mic. Populaţia evreiască din Oradea era cam
30%, deci aproximativ 30.000 de evrei orădeni fuseseră ghetoizaţi. Cei care au
fost ghetoizaţi în Cluj au fost 18.000 pe locul unde era în acea vreme
cărămidăria Iris. Condiţiile erau mizere, nu existau toalete, hrana se dădea o
dată pe zi şi oamenii trăiau exclusiv cu ce-şi luaseră de acasă. Pe 3 mai 1944,
când fuseseră luaţi de jandarmi, li se dăduse o jumătate de oră să se
pregătească. Ghetoul era înconjurat cu sârmă.
Elie Wiesel, laureat al Premiului
Nobel pentru Pace, originar din Sighetu Marmaţiei, a trecut printr-un ghetou
înainte de a ajunge la Auschwitz. Eva Hyman, fetiţa în vârstă de 13 ani atunci
când a fost gazată la Auschwitz, supranumită Anne Franck a Transilvaniei, a
trecut prin ghetoul de la Oradea. Medicul orădean Nyiszli Miklos, deţinut la
Auschwitz şi colaborator al temutului medic-şef Josef Mengele, Îngerul
Morţii, a trecut printr-un ghetou similar, a ajuns la Auschwitz şi a avut
uriaşa şansă de a supravieţui. Toate acestea trei nume sunt doar câteva, mai
cunoscute, de evrei care au trecut prin ghetourile din Transilvania de Nord şi
care au lăsat mărturii scrise legate de viaţa de acolo.
Marius Popescu. În momentele în care intrau în
ghetouri, evreii erau umiliţi, batjocoriţi şi chiar ucişi. Avem câteva exemple
de ce a însemnat berăria Dreher unde evreii au fost bătuţi, curentaţi şi
schingiuiţi pentru a spune unde îşi ascundeau averile ori pentru a furniza
informaţii despre persoanele cărora le înmânaseră bunuri. Am beneficiat de
mărturii datorită supravieţuitorilor, foarte puţini au reuşit să se întoarcă
chiar de la Auschwitz. Aş menţiona alte două nume, pe Otto Adler şi Oliver
Lustig, cel din urmă a editat şi documente sub forma a două cărţi, Procesul
ghetourilor din nordul Transilvaniei. Avem o viziune foarte amănunţită asupra a
ceea ce s-a întâmplat în aceste ghetouri şi al atrocităţilor.
Acum 75 de ani, pentru 150000 de
evrei din Transilvania de Nord ocupată de Ungaria, existenţa lua sfârşit.
Începea însă mărturia lor pentru eternitate.