Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord (reluare)

Instaurarea regimului Partidului Crucile cu Săgeţi condus de Ferenc Szalasi a însemnat declanşarea unui imens val de persecuţii antisemite în Transilvania de Nord, regiune ocupată de Ungaria în urma arbitrajului de la Viena din 30 august 1940.

70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord (reluare)
70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord (reluare)

, 18.08.2014, 12:51

Pe 19 martie 1944, Hitler ordona armatei germane ocuparea Ungariei şi impunerea unui guvern format de Partidul Crucile cu Săgeţi, partid de extremă dreaptă, fascist şi antisemit. Operaţiunea a purtat numele de cod “Margareta I” şi a fost conceput pentru a preveni o eventuală ieşire intempestivă a Ungariei din război, aşa cum se întâmplase cu Italia în 1943. Un plan similar de ocupare a României era în posesia ambasadorului Reichului la Bucureşti Manfred von Killinger, şi avea ca nume de cod “Margareta II”.



Instaurarea regimului Partidului Crucile cu Săgeţi condus de Ferenc Szalasi a însemnat declanşarea unui imens val de persecuţii antisemite în Transilvania de Nord, regiune ocupată de Ungaria în urma arbitrajului de la Viena din 30 august 1940. Conform diferitelor estimări, între 150.000 şi 200.000 de evrei au pierit în lagărele de concentrare naziste, în circa 4 luni, între lunile mai şi octombrie 1944. Aproximativ 15.000 dintre ei au fost deportaţi în perioada 1941-1944. În Ungaria propriu-zisă, sute de evrei nici nu au mai apucat să ajungă în lagărele de exterminare fiind executaţi sumar şi aruncaţi în apele Dunării.



De la începerea cumplitelor persecuţii antisemite din Transilvania de Nord au trecut 70 de ani. Populaţia civilă română şi maghiară a încercat, atât cât a fost posibil, să-i ocrotească pe cei prigoniţi. Gheorghe Moldovan din Braşov era elev în 1941 şi povestea în 1997 Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română cum a luat fiinţă, în Transilvania rămasă sub administraţie românească, o organizaţie pentru apărarea evreilor. ”După cedarea Ardealului de Nord către Ungaria, în casa părintelui Macavei din Blaj au venit de la Gherla, ca refugiaţi, profesorul de istorie Mihali Semproniu, soţia dânsului Natalia şi profesorul de limba franceză Gheorghe Pop, tot din Gherla. Locuiam împreună în aceeaşi clădire, chiar în centru. Erau oameni extraordinari, erau foarte buni români şi la scurt timp după ce am locuit la dânşii am aflat că erau organizaţi. Aveau o asociaţie de întrajutorare a evreilor din Ardealul cedat şi din România. Această asociaţie era condusă de profesorul Mihali Semproniu, şi pe mine mă foloseau ca legătură. Eram cel care îi convocam, destul de des, pentru întruniri. Mergeam la patru familii pe care le anunţam: familia Veiss, familia Grun, familia Holtzinger şi familia Menden. Bineînţeles că erau mai multe familii. De obicei se întruneau la profesorul Mihali, dar şi în alte locuri.”



Organizatorii treceau şi graniţa pentru a ţine legătura cu cei care aveau nevoie de ajutor. Micile succese ale organizaţiei au însemnat şi protejarea evreilor din România, ei suferind persecuţiile legilor rasiale. Gheorghe Moldovan. ”Părintele Macavei era în vremea aceea reprezentantul ţării noastre la Budapesta, fiindcă noi nu aveam ambasadă. Era un grup de preoţi condus de dânsul, şi aducea informaţii în legătură cu situaţia românilor şi a evreilor din Ardealul cedat. Din Ardealul de Nord venea la Blaj un evreu al cărui nume nu l-am cunoscut, dar trecea întodeauna graniţa clandestin, şi cu profesorul Mihali şi cu ceilalţi se consultau ca să ajute trecerea evreilor dinspre Ungaria, prin România, pentru a putea să ajungă în Israel sau în libertate. Această asociaţie a durat din perioada 1940 până în 1948. Erau destul de mulţi evrei la Blaj, fiindcă aveau şi sinagogă, şi toţi au fost protejaţi de această asociaţie, nimănui nu i s-a întâmplat nici un fel de rău, toţi şi-au desfăşurat activităţile, nu au fost deportaţi nicăieri, nici măcar concentraţi la muncă. Pe domnul profesor Mihali îl vedeam foarte activ. Când avea cineva o problemă se ducea şi intervenea, şi prin părintele Macavei, la toate autorităţile, şi toţi cei din Blaj şi din împrejurimi au fost salvaţi de la orice asuprire, nu i s-a întâmplat nimănui nimic. Activitatea a fost foarte extinsă. Doamna Mihali trecea în Ardealul de Nord, avea o casă la Gherla şi a schimbat-o cu o proprietate din Bucureşti. Mergea la Sângeorgiu de Pădure, la tratament medical, şi tot timpul mergea şi lua legătura cu evreii din Ardealul de Nord şi i-au ajutat şi pe cei de acolo.”



Gheorghe Moldovan a avut şansa întâlnirii cu un personaj legendar, este vorba despre diplomatul suedez Raoul Wallenberg, salvatorul a mii de evrei din Ungaria care au trecut graniţa în România. ”În primul rând, a fost salvarea lor de la deportare. În alte părţi ale ţării erau concentraţi şi duşi în spatele frontului, erau trimişi în lagăre de muncă. Nu în lagăre de exterminare. Pentru evreii din Ardealul de Nord deja se punea problema salvării de la trimiterea în lagărele de exterminare de la Auschwitz şi în alte părţi. Aranjau treceri clandestine ale frontierei, eu am întâlnit pe acel cetăţean care a fost de foarte multe ori la noi şi care mi-a şi mulţumit mie, personal. După descrierile pe care le-am citit, părea să fie chiar Wallenberg. Era un om înalt, un om extraordinar şi foarte curajos.”



Pentru evreii din Transilvania de Nord, calvarul avea să se încheie pe 25 octombrie 1944 când armatele sovietică şi română o eliberau. Şi avea să fie începutul unui lung drum de întoarcere la statutul de fiinţă umană demnă.

Timisoara comemorare (sursa foto: Radio Timisoara)
Pro Memoria luni, 16 decembrie 2024

35 de ani de la începutul Revoluției române

Despre Revoluția română din decembrie 1989 s-a scris și s-a vorbit mult și din multe puncte de vedere, cu foarte multă pasiune. S-au spus atât...

35 de ani de la începutul Revoluției române
Foto: pixabay.com
Pro Memoria luni, 09 decembrie 2024

Gazeta Matematica

Este vorba despre ”Gazeta Matematica”, revistă de specialitate a iubitorilor de matematică, apărută în 1895 la București la inițiativa...

Gazeta Matematica
PCR în ilegalitate
Pro Memoria luni, 02 decembrie 2024

PCR în ilegalitate

Astfel, extremismul de stânga și cel de dreapta, comunismul și fascismul, creații monstruoase ale războiului, au ajuns să domine mințile...

PCR în ilegalitate
100 de ani de la apariția volumului Istoria civilizației române moderne de Eugen Lovinescu (sursa: Muzeul Național al Literaturii Române)
Pro Memoria luni, 25 noiembrie 2024

Centenar Eugen Lovinescu

Născut în 1881 la Fălticeni, în nordul României, și mort în 1943 la București, lui Lovinescu i se datorează, între altele, masiva carte în...

Centenar Eugen Lovinescu
Pro Memoria luni, 18 noiembrie 2024

Prizonieri sovietici în România

România a intrat în cel de-al doilea război mondial pe 22 iunie 1941 când, alături de Germania, a declanșat operațiuni militare împotriva...

Prizonieri sovietici în România
Pro Memoria luni, 28 octombrie 2024

Ziarul Scânteia

Una dintre armele forte ale propagandei regimului comunist a fost presa. Libertatea de expresie și a presei este un drept câștigat în secolul al...

Ziarul Scânteia
Pro Memoria luni, 21 octombrie 2024

Securitatea și KGB-ul în divorț

Cea mai de temut instituție a statului comunist român a fost Securitatea, creată după modelul NKVD-ului, KGB-ul de mai târziu. Structură cu...

Securitatea și KGB-ul în divorț
Pro Memoria luni, 14 octombrie 2024

Vasile Luca

Începând de la finalul celui de-al doilea război mondial din 1945 și până în 1989, Armata Roșie a impus regimuri ale partidelor comuniste în...

Vasile Luca

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company