70 de ani de la abdicarea regelui Mihai I

Pe 30 decembrie 1947, regele Mihai I era forțat de către guvernul comunist să abdice și să plece în exil. Se instaura republica, formă nouă de guvernământ în istoria României, ilegitimă prin maniera în care se substituise ordinii statului de drept.

Steliu Lambru, 01.01.2018, 15:38

Pe 30 decembrie 1947,
regele Mihai I era forțat de către guvernul comunist să abdice și să plece în
exil. Se instaura republica, formă nouă de guvernământ în istoria României,
ilegitimă prin maniera în care se substituise ordinii statului de drept.

Suveranul a povestit în numeroase
ocazii cum a decurs acea zi care a schimbat istoria României contemporane, cum
liderii comuniști i-au pus în față actul abdicării. Alte mărturii care rememorează
acea zi descriu o situație apăsătoare în care se simțea brutalitatea noii
ordini comuniste. Una dintre acele mărturii aparține sublocotenentului Milos
Pavel, ofițer în Batalionul de Gardă Regală, cel care a comandat plutonul care
a dat ultimul onor regelui României pe 30 decembrie 1947.

Batalionul de Garda Regală era subordonat
Ministerului Apărării Naţionale ca orice unitate militară din ţară. Cadrele,
ofiţerii şi subofiţerii, aveau acelaşi drepturi de soldă ca şi cei din restul armatei,
dar militarii din garda regală aveau o uniformă puţin deosebită datorită
protocolului. Batalionul era organizat pe patru companii, câte două în fiecare
reşedinţă regală, la Bucureşti şi la Sinaia. Fiecare companie avea un efectiv
de circa 100 de militari, împărțiți în trei plutoane. Batalionul era înzestrat numai
cu armament uşor de infanterie, pistoale-mitralieră şi puşti cu care se efectua
serviciul de gardă. Intervievat în 1997 de Centrul de Istorie Orală din
Radiodifuziunea Română, Milos Pavel își amintea cum era acceptat un militar în
Batalionul de Gardă. Ofiţerii care erau mutaţi în această unitate de elită a
armatei române se selecţionau pe baza clasificării din promoţiile respective,
absolvenţi de şcoli militare din străinătate, precum şi cei cu merite
profesionale deosebite, obţinute în activitatea militară din ţară. Originea
socială a ofiţerilor nu era un criteriu de selecţie. Eu sunt fecior de ţăran
iar cei trei camarazi de promoţie, transferaţi o dată cu mine acolo, proveneau
din clasa de mijloc: funcţionari, comercianţi, etc. Şi la ostaşii recrutaţi
pentru Garda Regală, criteriul social nu avea nici o semnificaţie. În schimb se
cerea ştiinţă de carte şi o anumită condiţie fizică: înălţime de peste 1,80
metri, prezentabil la chip, deoarece luau parte la misiuni de protocol.

În toamna anului 1947, compania de gardă de la
Castelul Peleş, Sinaia, era comandată de căpitanul Mihail Georgel. Milos Pavel
comanda unul dintre aceste plutoane și pe 30 decembrie 1947 trebuia să fie
înlocuit de un alt ofițer care mersese în permisie de Crăciun.În dimineaţa zilei de 30 Decembrie
1947, la ora 8,30, am fost ultimul ofiţer de gardă la Peleş care a mai avut
ocazia şi onoarea să prezint onorul cu garda la plecarea Majestăţilor lor,
Regele Mihai şi Regina-mamă Elena spre Bucureşti, aşa cum era protocolul când
se pleca de la o reşedinţă din altă localitate. Pe la ora 12 în această zi am
predat serviciul de gardă camaradului întors din învoirea de Crăciun şi am
început să mă pregătesc de plecare ca să ajung de Anul Nou la părinţii şi
fraţii mei într-un sat din judeţul Râmnicu Sărat. Pentru a încasa solda
cuvenită trebuia, însă, să trec pe la cazarma de la Palatul Victoria din
Bucureşti unde era casieria batalionului. Astfel, către ora 13, am plecat spre
Bucureşti cu un camion de ocazie al administraţiei Palatului care transporta
personal civil şi materiale între diferite reşedinţe.

Pentru a-și ușura misiunea, guvernul comunist a
înlocuit garda regală de la palat cu militari din divizia Tudor Vladimirescu formată din
prizonieri români din URSS care veniseră alături de armata sovietică. Milos
Pavel își aducea aminte cum a fost arestat atunci când a ajuns la București. Vremea era închisă, de iarnă, cu puţină zăpadă, frig pătrunzător
şi ceaţă, mai ales în zona montană. În aceste condiţii grele de circulaţie, am
ajuns pe la ora 16 în Bucureşti şi voiam să intrăm pe la Palatul Victoria prin
poarta de serviciu din spate. Pe tot drumul parcurs, nu observasem nici un semn
sau manifestare care să ne indice că ceva se produsese în viaţa şi istoria
poporului român. La poarta de intrare, păzită de regulă de un ostaş de la compania
de gardă din Bucureşti, care cunoştea însemnele tuturor maşinilor Palatului ce
purtau simbolul SR, adică Serviciul Regal, acum ne-au întâmpinat şi oprit două
santinele echipate şi înarmate ca soldaţii ruşi, cu singura deosebire că
vorbeau româneşte şi că pe braţul stâng al uniformei purtau ecusonul Diviziei
de panduri Tudor Vladimirescu, însemnul trădării şi al ruşinii. Acesta a fost
momentul şi ceasul astral în care spiritul şi fiinţa mea au fost străpunse ca
de un fulger emanat din atmosfera de tensiune ce ne stăpânise în acea toamnă.
Inevitabilul se produsese şi intram în necunoscut. Civilii de la Palatul Victoria
au fost escortaţi spre biroul administraţiei, iar eu ca ofiţer spre cazarma companiei de gardă. Aici am întâlnit
o parte din camarazii mei, ofiţeri din Batalionul de Gardă, care fuseseră
surprinşi de evenimente în acest loc. Toţi erau dezarmaţi şi sub stare de arest
în camerele destinate ofiţerilor iar ostaşii, de asemeni, dezarmaţi, erau
ţinuţi sub pază în dormitoare.

Astfel cădea și monarhia, ultima redută a
democrației române în fața asaltului regimului comunist. S-a așternut
resemnarea și oamenii au început o viață nouă, așa cum cereau noile timpuri.