50 de ani de la Declaraţia de independenţă a PCR
Partidul Muncitoresc Român a făcut un pas în încercarea de a se desprinde de sub tutela sovietică. Între 15 şi 22 aprilie 1964, Plenara lărgită a PMR concepea Declaraţia cu privire la poziţia partidului în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti...
Steliu Lambru, 28.04.2014, 12:28
Dispariţia stalinismului nu a făcut ca năravurile sovietismului să dispară. Intervenţia brutală împotriva revoluţiei maghiare din 1956, ridicarea zidului Berlinului în 1961, criza rachetelor din Cuba din 1962, precum şi reprimarea revoluţiie cehoslovace din 1968 a arătat partidelor comuniste din ţările-satelit ale URSS că aceasta nu intenţiona să-şi abandoneze poziţia de lider şi de tutore al întregii mişcări comuniste internaţionale.
Partidul Muncitoresc Român a făcut un pas în încercarea de a se desprinde de sub tutela sovietică. Între 15 şi 22 aprilie 1964, Plenara lărgită a PMR concepea Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, act asumat de conducerea comunistă a României prin care se enunţau următoarele principii: respectarea suveranităţii independenţei naţionale, neamestecul în treburile interne, avantajul şi respectul reciproc şi recunoaşterea specificului naţional, istoric şi a dreptului fiecărui partid de a-şi construi propriul drum către comunism. Se inaugura astfel o nouă orientare a politicii externe a României considerată de unii istorici ca una independenţă de Uniunea Sovietică. Pentru acea declaraţie curajoasă. Dej a fost supranumit “copilul rebel al Europei de Est”, titlu preluat de succesorul său Nicolae Ceauşescu în 1965.
Istoricul Larry Watts crede că orientarea independenţă a României de acum 50 de ani a început foarte devreme, chiar după moartea lui Stalin. Track: “După părerea mea, nu a fost un anunţ al unui început de politică nouă ci un anunţ în plan internaţional al unei politici consacrate. Foarte multă lume din Occident care a fost interesată de zona aceasta a fost preocupată aproape total de chestiunile economice legate de această declaraţie. În special din cauza economiei, e binecunoscută deja o serie de ciocniri pe acestă temă pe care le-a avut România şi în interiorul CAER-ului, începute cu câteva ore după moartea lui Stalin. În special din 1961, poziţia României a fost una foarte urmărită. Acesta a fost punctul principal în aproape toate evaluările făcute de agenţiile de informaţii, cum erau cele ale SUA.”
Larry Watts crede că politica de securitate şi cea de politică externă a fost una care i-a preocupat pe comuniştii români. Watts a arătat care a fost succesiunea de evenimente care a dus la conturarea încercării româneşti de ieşire de sub tutela sovietică. Track: “Unul dintre evenimentele care a creat o mare criză a fost declaraţia lui Ion Gheorghe Maurer din 1964 despre criza zidului Berlinului din 1961 şi criza din Cuba. În ambele crize, Moscova a pus toate armatele naţionale din pactul de la Varşovia în stare de alertă. A făcut aceasta peste capetele partidelor din statele-satelit, dar nu şi în cazul României. Şi aceasta a fost un impuls căre o declaraţie de politică independentă clară şi naţională din partea României. Mai gravă a fost criza rachetelor din Cuba. Pînă prin 1956 şi chiar 1962, România a fost în aceeaşi barcă cu ceilalţi membri ai tratatului de la Varşovia în care toate partidele au vrut să controleze instituţiile şi politica de stat. Pentru prima dată după moartea lui Stalin a fost posibil să se renegocieze aceste relaţii, care au fost numai de subordonare, şi să le reaşeze pe o bază mai egalitară România a vrut ca dacă are responsabilitate, să aibă şi autoritate.”
Istoricul american a arătat care au fost argumentele lui Dej care au atras atenţia lumii asupra lui. Track : “Criza rachetelor a fost o mare revelaţie şi anume faptul că Uniunea Sovietică era în stare să provoace un mare război, chiar un război nuclear, fără ca nici măcar să-şi informeze aliaţii. În 1964, în discuţiile cu Zou Enlai, Gheorghiu-Dej a subliniat acest fapt: pentru prima dată au recunoscut că Moscova a fost în stare să facă acest lucru fără orice consultare. Şi consultarea fusese baza acestui tratat de la Varşovia, principiul articolelor tratatului asupra cărora şi România căzuse de acord. România avusese încredere că tratatul nu poate fi forţat într-un fel sau altul. Problema a fost, în primul rând, cum poate fi îngrădită posibilitatea ca Uniunea Sovietică să folosească armele nucleare. În doilea rând, întrebarea a fost cum se poate îngrădi comportamentul sovietic unilateral pe plan internaţional într-un mod care nu ar atrage România într-un război, chiar dacă nu unul nuclear. În primul anunţ de după declaraţia din 1964, Gheorghiu-Dej a spus: răspunsul Pactului de la Varşovia faţă de orice ameninţare nucleară din partea NATO şi SUA n-ar trebui să fie escaladarea armelor nucleare, n-ar trebui să fie escaladarea tensiunilor, nu ar trebui să fie ameninţarea unui război nuclear. Ar trebui să fie o reducere ale acestor acţiuni. Problema de bază care a fost pusă de partea română a fost că Pactul de la Varşovia şi NATO împărtăşesc aceeaşi realitate. Orice acţiune unilaterală fie din partea unuia, fie din partea celuilalt, poate schimba realitatea pentru toţi.”
Politica de distanţare a României de URSS va fi continuată de succesorul lui Dej, Nicolae Ceauşescu. Dar la sfârşitul anilor 1970 devenise clar pentru toată lumea că eliberarea de sub tutela Uniunii Sovietice, însă pe principiile sovietismului, nu avea cum să dureze.