25 de ani de la primele alegeri democratice din România postdecembristă
La 20 mai 1990, după cinci luni de la răsturnarea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, românii cu drept de vot erau chemaţi la urne pentru a-şi alege atât preşedintele, cât şi reprezentanţii din cele două macere ale Parlamentului.
Monica Chiorpec, 08.06.2015, 13:36
Procesul electoral de la acea dată s-a desfăşurat în baza unui decret-lege emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, un organism provizoriu cu autoritate legislativă, alcătuit după revoluţia din decembrie 1989 şi condus de Ion Iliescu. La 25 de ani de la primele alegeri democratice din România postdecembristă, se consideră că exerciţiul electoral de la 20 mai 1990 nu a făcut decât să reconfirme, câteva luni mai târziu, liderii revoluţiei. Frontul Salvării Naţionale, formaţiune politică înregistrată în registrul partidelor politice la 6 februarie 1990, câştiga alegerile cu procentaje covârşitoare.
Politologul Gabriel Andreescu explică de ce Ion Iliescu, candidatul din fruntea FSN-ului la alegerile prezindenţiale, avea să devină preşedinte al României. În primul rând, faptul că alegerile au fost parţial libere. FSN-ul avea capacitatea să controleze întregul proces electoral. Dincolo de controlul procesului electoral, FSN-ul controla şi resursele ţării. În acel moment au fost luate multe decizii privind domeniul consumului, alocarea de resurse, fapt care a atras – în mod obişnuit – mulţumirea electoratului. Probabil puţini cunosc acest fapt, pentru că lucrurile s-au întâmplat în provincie, dar pe listele de la sate nu erau trecuţi toţi candidaţii. Erau persoane candidate anunţate formal, dar care nu se regăseau pe listele pe care urmau să voteze oamenii. A fost o viciere complexă a sistemului electoral, împreună cu propaganda teribilă din acel moment, care a asigurat FSN-ului câştigul pe care l-a avut.
La 6 februarie 1990, Frontul Salvării Naţionale se transforma într-un partid politic, cu scopul de a candida la alegerile din luna mai. Cu excepţia câtorva publicaţii scrise, noua formaţiune controla aproape toată presa românească şi, cu precădere, Televiziunea Română declarată liberă în decembrie 1989. În opinia lui Gabriel Andreescu, nu doar manipularea mediatică a dus la succesul FSN-ului, ci şi controlul numărătorii voturilor. A fost vorba de un exerciţiu electoral controlat de la felul în care s-au utilizat resursele pentru manipularea electoratului, până la afectarea listelor de vot, până la – sunt absolut sigur – controlul numărătorii. În acest sens, am şi un exemplu care poate fi uşor verificat. Pe lista Bucureştiului au fost introduse două tipuri de candidaţi independenţi. Între candidaţi apăreau Octavian Paller şi Gabriel Liiceanu. Aceste personalităţi, care în acel moment se bucurau de o mare recunoaştere în presă, primiseră un vot din partea electoratului prin felul în care principalele jurnale, reviste în care s-au afirmat au fost cumpărate de bucureşteni. Era o perioada în care Revista 22, Grupul pentru Dialog Social, avea 100 de mii de exemplare tiraj, România Liberă avea un milion. Din acele liste, fiecare candidat trebuia să obţină măcar peste cele 30 de mii de voturi necesare.
Contracandidaţii lui Ion Iliescu la alegerile prezidenţiale de la 20 mai 1990 erau Ion Raţiu, din partea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat, şi Radu Câmpeanu, din partea Partidului Naţional Liberal. Politologul Gabriel Andreescu, despre insuccesul acestor partide istorice în faţa unei grupări politice abia înfiinţate la acea dată. Când am spus că FSN-ul dispunea de resurse, m-am referit la toate felurile de resurse, nu numai la bananele şi portocalele care au fost importate şi puse pe piaţă pentru a răspunde frustrărilor de zeci de ani ale populaţiei. M-am referit şi la resursele de ordin simbolic, de informare. Televiziunea, în primul rând, dar şi radioul, şi mai puţin presa, toate acestea erau vocea celor care luaseră puterea în decembrie 1989, grupuri în jurul fostului preşedinte Ion Iliescu. O mare cantitate de ură, de mistificare, de manipulare a reuşit să păcălească populaţia. S-a apelat la fricile acesteia, la ameninţări de tipul vin moşierii şi vă iau pământul sau vin capitaliştii şi vă iau uzinele. Ca rezultat, nu au venit nici moşierii, nici burghezii, ca să ia înapoi bunurile pe care le pierduseră în 1940, ci au venit foştii securişti şi nomenclaturişti, care au trecut la privatizări frauduloase şi şi-au însuşit o mare parte din bunurile existente atunci în beneficiul public.
Pentru mulţi dintre cei circa 14 milioane de români care au votat în acea zi de 20 mai 1990, entuziasmul libertăţii şi speranţa într-o viaţă mai bună în ţara recent eliberată de comunism aveau să se transforme în regret şi frustrare. Ziua primelor alegeri aşa-numite libere avea să fie supranumită duminica orbului. Politologul Gabriel Andreescu, despre semnificaţia acestei sintagme. Oamenii au avut un moment de libertate. Libertatea era a lor, nu a sistemului, care era doar parţial liber. Dar fiecare putea să aleagă. Şi oamenii au votat orb, adică fără să se gândească şi fără să privească suficient la ce aveau în faţă. Desigur, o mare parte din voturile de atunci – deşi nu chiar la proporţiile anunţate – a fost pro-Iliescu şi pentru grupul său. În mod sincer, cred că oamenii nu au raţionat asupra istoriei lui Ion Iliescu, asupra a ceea ce reprezenta el. Au acceptat să se lase orbiţi, acesta ar putea fi sensul acestui statul al votantului din 1990.
Un statut al votantului care a demonstrat, în luna imediat următoare, că Frontul Salvării Naţionale era pregătit să folosească orice mijloace pentru a-şi asigura controlul în tânărul stat democratic. În iunie 1990, pe fondul manifestaţiilor românilor nemulţumiţi de rezultatele alegerilor, chemarea minerilor din Valea Jiului la Bucureşti, pentru a reinstaura ordinea, avea să degenereze într-o mineriadă sângeroasă.
