100 de ani de la unirea Basarabiei cu România

Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării, organul legislativ al Republicii Moldoveneşti sau al Basarabiei încorporată în Rusia în anul 1812, vota unirea cu România.

Steliu Lambru, 26.03.2018, 14:24

Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării,
organul legislativ al Republicii Moldoveneşti sau al Basarabiei încorporată în
Rusia în anul 1812, vota unirea cu România. Se repara, astfel, o nedreptate
istorică din urmă cu 106 ani. În urma situaţiei catastrofale pe care o
aduseseră 3 ani de război în Rusia, care oricum se afla într-o stare de
tensiune socială maximă din cauza reformelor ratate şi a modenirzării
incomplete, revoluţiile succesive ale anului 1917, cea din februarie-martie şi
octombrie-noiembrie, au readus speranţa unui nou început. Pe acest fundal de
agitaţii pe multiple paliere sociale, politice şi economice, harta politică a
Rusiei a suferit transformări. Au reapărut vechi state precum Polonia, altele
şi-au afirmat noua identitate politică în timp cel alte teritorii s-au unit cu
state vecine. Basarabia a intrat în această din urmă categorie, s-a unit cu
România. Unirea a fost îndeosebi opera elitelor, iar istoricul Ioan Scurtu a
detaliat mecanismul formării elitelor basarabene în anii de dinainte de 1917. Elita politică basarabeană s-a
format îndeosebi după 1900, mai ales după revoluţia rusă din 1905, care a fost
urmată de o anume îngăduinţă faţă de populaţia din imperiu prin introducerea
unor reforme, inclusiv prin accesul la cultură, la educaţie, evident nu română.
A apărut şi posibilitatea ca tinerii moldoveni să meargă să studieze pe
teritoriul Rusiei. În acest fel s-a creat o elită care a avut un rol foarte
important în procesul de dezvoltare a conştiinţei naţionale a românilor.
Întorşi în Basarabia, intelectualii au început să editeze presă, să publice
cărţi care se difuzau ilegal. Un fruntaş basarabean, Constantin Stere, care
pentru activitatea lui naţională a fost deportat în Siberia şi care, după ce
şi-a ispăşit pedeapsa, a venit în România, a promovat ideea aducerii în România
de tineri care să frecventeze universitatea din Iaşi şi care să-şi creeze o
cultură română solidă.

Însă
marile transformări politice nu sunt numai opera intelectualilor. Ele sunt şi
rezultatul eforturilor structurilor organizate şi caracterizate de disciplină
precum armata. Ioan Scurtu. În
1917, când izbucnea revoluţia rusă, exista o elită intelectuală basarabeană. La
ea se adaugă însă şi militarii. Era perioada războiului, Rusia a intrat în
război în iulie 1914, şi evident că şi tinerii basarabeni au fost integraţi în
armata rusă. În 1917 a izbucnit revoluţia la Petrograd, s-a instaurat un guvern
provizoriu condus de prinţul Lvov care a luat două măsuri foarte importante
pentru situaţia armatei. Prima a fost aceea a dreptului soldaţilor de a nu-şi
mai saluta superiorii. Pentru o armată, care înseamnă înainte de toate ierarhie
şi disciplină, a fost un lucru cu totul excepţional. S-a început un proces de
constituire a unor comitete soldăţeşti care alegeau din rândul lor comandanţi
degradându-i pe generali şi colonei şi creând o stare de instabilitate în
cadrul armatei. A doua măsură a fost aceea ca militarii din armata rusă să se
poată organiza pe criterii naţionale. Şi atunci a început, e adevărat că era iarnă şi nu
se purtau ostilităţi militare, o mişcare în cadrul armatei ruse, militarii de
diverse naţionalităţi îşi părăseau unităţile şi formau ei unităţi proprii, pe
structuri naţionale. Aşa au procedat şi militarii moldoveni care au devenit
factorul extrem de dinamic, activ, în mişcarea naţională pentru că guvernul
provizoriu social-democrat afirmase că recunoştea organizarea autonomă a
teritoriilor ruseşti pe criterii naţionale. Mişcarea naţională a apărut peste
tot, în Finlanda, Ţările Baltice, Polonia şi evident Basarabia, de organizare a
teritoriilor pe criterii naţionale şi autonome.

Pe 27 martie, Sfatul Ţării,
parlamentul Basarabiei, vota prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu
România. Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 votau în favoarea Unirii, 3 votau
împotrivă, iar 36 se abţineau, iar 13 deputaţi erau absenţi. S-a spus că acel
act legitim a fost unul în care România s-a implicat prin mituirea votului. Ioan
Scurtu a comentat această interpretare: Acestea sunt legende pentru că
documentele arată limpede starea de spirit de atunci. La Congresul ostăşesc din
iulie 1917 s-a hotărât organizarea unui parlament sub numele de Sfatul Ţării şi
s-au desfăşurat alegeri care aveau ca principal obiectiv obţinerea autonomiei
şi, în perspectivă, a unirii cu România. Acele alegeri s-au desfăşurat pe
profesii, ale învăţătorilor, meseriaşilor, preoţilor, studenţilor, militarilor
şi aveau în programul lor autonomia şi în perspectivă unirea. Când s-a întrunit
Sfatul Ţării, pe 21 noiembrie 1917, deja se ştia care era obiectivul. Nu se
pune problema în niciun fel că a existat cineva care să fi cumpărat votul, mai
ales că era vorba despre o structură destul de complicată, nu era vorba de
câţiva indivizi pe care să-i cumperi cu una cu două. Este de remarcat că
lucrările Sfatului Ţării s-au derulat într-o atmosferă pozitivă, de respect, de
recunoştere a punctelor de vedere exprimate. S-ar putea pune chestiunea
numărului relativ mare de abţineri. Acelea nu au însemnat opoziţia faţă de
unire, deşi ele au aparţinut minorităţilor naţionale. Reprezentanţii lor au
declarat că fuseseră trimişi în Sfatul Ţării pentru a vota autonomia şi nu
fusese organizată încă o consultare în legătură cu unirea.

Pe
27 martie 1918, unirea Basarabiei cu Regatul României avea să fie primul moment
al unei serii care se va încheia pe 1 decembrie 1918. Atunci când odată cu
unirea Transilvaniei se va parafa naşterea României Mari