Prima pagină » Panoramice » Pro Memoria » 100 de ani de la semnarea Micii Înțelegeri

100 de ani de la semnarea Micii Înțelegeri

România Internațional, 18.10.2021, 13:13

Primul război mondial a
fost atât de puternic impregnat în mintea generațiilor de la începutul
secolului 20 încât, după sfârșitul lui, lumea a încercat să facă orice era
posibil ca un asemenea șoc să nu se mai producă. Astfel, s-a creat Societatea Națiunilor sau
Liga Națiunilor, organism internațional predecesor al ONU, ca forum de
dezbatere a ideilor și de aplanare a controverselor. Cele mai generoase principii au fost enunțate, cel
mai important fiind excluderea războiului ca mijloc de clarificare a
disputelor.

În timp ce învingătorii încercau să dea o nouă viziune
asupra viitorului relațiilor europene și internaționale, învinșii doreau
refacerea hărții politice a Europei de dinainte de 1914, data izbucnirii
marelui conflict. Teritoriile pierdute de unii și trecute în mâinile
învingătorilor au fost ceea ce a despărțit cele două tabere opuse. În fața
refuzului reciproc de a-și admite punctele de vedere, taberele au încercat
să-și urmeze interesele. Pentru învingători, politicile de cooperare regională
au fost încercări de a contracara interesele învinșilor și de a-și păstra ce
dobândiseră cu imense sacrificii.

România a făcut parte din tabăra învingătorilor și prin unirile
succesive a format Regatul României Mari. Diplomația română s-a angajat în
alianțe de cooperare regională, prima fiind alianța cu Polonia din 1921. A doua
alianță a fost Mica Înțelegere sau Mica Antantă, după modelul Antantei din
război, cu Cehoslovacia și Iugoslavia definitivată în octombrie, același an
1921. Cea de-a treia alianță de cooperare regională a fost Antanta Balcanică,
în 1934, când România, Iugoslavia, Grecia și Turcia se aliau împotriva
Bulgariei.

Am început discuția cu istoricul Ioan Scurtu despre
centenarul Micii Înțelegeri cu cadrul internațional al anului 1921. Și Cehoslovacia, și Iugoslavia și România aveau tratate de pace cu
Ungaria, semnate împreună cu toate celelalte state aliate ale Antantei, pe 4
iunie 1920, la Trianon. Aceste trei state erau interesate ca granițele
confirmate prin acel tratat să fie respectate și apărate. Aceasta a fost ideea
unei alianțe, pe baza statutului Societății Națiunilor, instituție creată în
1919 la propunerea președintelui SUA Wilson. Scopul era de a exclude războiul
ca mijloc de rezolvare a problemelor divergente dintre state. În acest caz al
Micii Înțelegeri, s-au purtat negocieri ajungându-se la semnarea de tratate
bilaterale. România și Iugoslavia erau interesate în apărarea granițelor cu
Ungaria și cu Bulgaria, în timp ce Cehoslovacia nu avea nicio problemă cu
Bulgaria. Ca atare, nu a considerat util să se angajeze în ceva care nu o
privea.

Așadar, alianța româno-iugoslavo-cehoslovacă s-a cimentat
în urma a trei tratate bilaterale. Ioan Scurtu a sumarizat esența lor. Documentele aveau un text similar, în cazul documentului
româno-cehoslovac se prevedea apărarea granițelor cu Ungaria. Iar în cazul
tratatului dintre România și Iugoslavia era prevăzut un atac neprovocat din
partea Ungariei sau a Bulgariei, a ambelor țări. Această alianță a fost prima
alianță multilaterală din Europa de după primul război mondial, realizată după
modelul Societăţii
Naţiunilor, care a trezit mari speranţe.

Alianțele
regionale din Europa Centrală și de Est care s-au constituit împotriva Ungariei
și Bulgariei au fost disproporționate, consideră Ioan Scurtu. Opinia sa este că
propaganda a fost cheia. Analizând mai în detaliu situaţia am rămas
frapat că cele trei ţări, care aveau împreună 683.000 de kilometri pătrați și
50 de milioane de locuitori, se aliau împotriva unui stat care avea 93.000 de
milometri pătrați și 9 milioane de locuitori. Fiecare stat în parte avea o
suprafață mai mare și un număr de locuitori mai mare decât Ungaria. Și-atunci mi-am
pus întrebarea de ce a fost nevoie de o asemenea alianță când fiecare în parte
putea să facă față unei eventuale agresiuni ungare? Mai ales că Ungaria fusese
nevoită prin tratat să-și desființeze armata permanentă, să-și desființeze
fabricile de armament, să nu creeze noi formațiuni militare. N-am găsit o
explicație foarte clară, părerea mea este că liderii celor 3 state au avut în
vedere propaganda externă ungară, tradițional foarte puternică. În fața unei
eventuale agresiuni ungare, sprijinită de mari puteri, statele din Mica
Înțelegere trebuia să acționeze în comun.

Către
finele anilor 1930 era limpede că politica de antagonizare între cele două
foste blocuri nu mai putea continua. Învingătorii au fost mai concilianți, însă
aceasta nu a ajutat la menținerea păcii, crede Ioan Scurtu. Ungaria, sprijinită puternic de Italia și Germania, dar și cu acordul
Franței și Marii Britanii, cele două state care garantau aplicarea tratatelor
de pace de la Paris din 1919-1920, a obținut dreptul la înarmare. În 1938, prin
acordul de la Bled, cele trei state ale Micii Înțelegeri au fost de acord cu
înarmarea Ungariei considerând că acesta era un pas important spre consolidarea
păcii. Cât de important a fost acel pas s-a văzut în perioada următoare când,
mai întâi, în noiembrie 1938 Ungaria a preluat o parte din Cehoslovacia. În
1940, în august, prin dictatul de la Viena, o parte a Transilvaniei, și în
aprilie 1941 o parte a Iugoslaviei.

Politicile
de cooperare regională din perioada interbelică au fost, în final, eșecuri.
Mica Înțelegere, cea mai promițătoare dintre ele, s-a prăbușit pentru că a fost
prea idealistă pentru vremea ei.