10 ani de la aderarea României la NATO
Totul începea pe 29 martie 2004, când România devenea membru de facto al NATO. Au urmat 10 ani de prezenţă activă în cadrul alianţei militare pe teatrele de război.
Steliu Lambru, 07.04.2014, 12:15
România este în cea mai bună situaţie geopolitică şi militară din istoria ei. Aparţine Uniunii Europene şi NATO, cele mai selecte cluburi mondiale ale ţărilor democratice, prospere şi puternice, şi are un statut mai sigur ca niciodată. Totul începea pe 29 martie 2004, când România devenea membru de facto al NATO. Au urmat 10 ani de prezenţă activă în cadrul alianţei militare pe teatrele de război. Până acum, 26 de militari români au fost ucişi în misiunile de menţinere a păcii din Irak şi Afghanistan.
România a intrat în valul al doilea al extinderii NATO. Istoricul Adrian Pop de la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti a explicat de ce nu a intrat România în primul val, atunci când au aderat Polonia, Cehia şi Ungaria.
“România a fost vizată iniţial în primul val de extindere din 1997, la summitul NATO de la Madrid. Atunci, aspiraţia de integrare nu a fost materializată fiind invitate doar 3 ţări central europene. La vremea respectivă, România nu s-a bucurat de sustinerea ţărilor-cheie care ar fi putut determina intrarea în NATO, în primul rând SUA, şi din Europa, şi anume Germania. Exista o oarecare rivalitate la vremea respectivă pentru controlul Flotei a 6-a din Mediterana. Franţa, care sprijinea candidatura României, ar fi vrut să deţină ea controlul. Admiterea unor ţări din flancul sud-estic ar fi creat un profil mai pregnant Franţei pentru a aspira la realizarea acestui deziderat. În acelaşi timp, SUA dorea să-şi păstreze controlul asupra acelei flote. România a căzut atunci şi ca o pierdere colaterală într-un conflict de interese dintre puteri importante din cadrul NATO. De asemenea, România a pierdut şansa de a avea o relaţie bună cu Germania care are un rol covârşitor în Europa privitor la Alianţa Nord-Atlantică. România a avut o relaţie dificilă cu Germania după 1990. Primul şef de stat care ar fi dorit să vină în România era cancelarul Helmuth Kohl. Şi acea vizită a fost amânată politicos, dar destul de ferm de guvernul de atunci al României, la începutul anilor 1990. Primul ministru al unei ţări occidentale care avea să calce în România era ministrul francez de externe Roland Dumas. A fost un context nefavorabil din acest punct de vedere. Dar trebuie să spunem că nici România nu făcuse toţi paşii necesari pentru a se pregăti pentru acel moment.”
La graniţa dintre secolul 20 şi secolul 21, lumea era în schimbare, iar opţiunile de politică externă ale principalilor actori mondiali s-au modificat substanţial. Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au contribuit în mod decisiv la regândirea rolului NATO în lume. Iar România avea să beneficieze de pe urma schimbării, dar era şi meritul ei de a se fi angajat pe calea schimbării. Adrian Pop.
“După atacurile teroriste din 2001, contextul s-a schimbat radical. Din nou, spaţiul acesta al regiunii Mării Negre a devenit extrem de important. S-a văzut că zona Mării Negre este o zonă de tranzit pentru această provocare la adresa securităţii mondiale care era terorismul transnaţional. Era foarte important ca ţări precum România şi Bulgaria să facă parte din sistemul occidental de securitate pentru că Occidentul se punea la adăpost mai bine faţă de această ameninţare. S-a schimbat contextul care a facilitat invitarea de la summitul NATO de la Praga din 2002, finalizată după 2 ani după ratificare, prin intrarea noastră în NATO. Şi organismul militar românesc în 2004 era altul, era mult mai bine pregătit. Parcursese un drum extrem de sinuos. Înainte de 1989, România avea o armată de 370.000 militari, destul de prost echipată şi prost dotată, nesuplă şi neflexibilă. Ea a suferit un proces de reducere treptată şi de inversare a piramidei în cadrul armatei. Numărul excesiv de mare al ofiţerilor de grad superior a fost redus semnifcativ şi s-a ajuns la o piramidă mai normală din punctul de vedere al susţinerii la nivelul gradelor mai mici. Şi contextual intern şi cel extern au fost de aşa natură încât să faciliteze integrarea României în NATO.”
Care au fost beneficiile economice ale apartenenţei României la NATO? Adrian Pop: “Se ştie că apartenenţa la o alianţă politico-militară, şi vorbim despre cea mai încununată de success alianţă din istorie, prezintă nişte garanţii pentru potenţialii investitori. Investiţiile au crescut în raport cu perioada anterioară, deşi nu la proporţiile sperate şi dorite de România. Chiar au fost probleme cu principala ţară din NATO, cu SUA, mult timp relaţiile noastre economice au fost destul de precare, chiar şi după intrare. Situaţia a fost corectată pe pacurs. În acelaşi timp, a fost oferită această umbrelă de securitate care este garantată de articolul 5 privitor la apărarea colectivă din tratatul de la Washington. Într-un context mai delicat, mai belicos, inclusiv cel actual, acesta reprezintă un atu foarte important pentru o ţară aflată la graniţa NATO şi în apropierea Federaţiei Ruse.”
Nicio fiinţă umană nu-şi doreşte războiul care aduce tragedii şi moarte. Dar descurajarea tuturor celor care vor să-şi impună o agendă politică nedemocratică şi să cultive fantasme imperialiste înseamnă un răspuns bazat pe democraţie, putere militară şi solidaritate, valori fundamentale ale tuturor membrilor NATO.