Oamenii de azi s-au obișnuit atât de mult cu ora exactă încât a devenit o banalitate.
Domeniul de la Florica, situat la aproximativ 100 de kilometri nord-vest de București, este unul dintre cele mai cunoscute din țară având în vedere personalitatea celor care l-au creat și locuit.
Festivalul de arte performative Caleido, ajuns la ediția a IV-a, s-a desfășurat în perioada 21-25 mai și a inclus 20 de producții independente de teatru, dans și performance, șapte dintre acestea fiind producții proprii, iar patru prezentate în premieră.
Conținuturile lor îmbracă forma știrilor, informațiile pe care le conțin nu sunt, însă, în totalitate sau chiar deloc adevărate.
Județul Gorj vă așteaptă în orice sezon cu turism de aventură, rural, religios și cultural.
În România, 27% dintre copiii și adolescenți afirmă că, într-o zi obișnuită de școală, petrec peste 6 ore online sau își verifică constant dispozitivul de pe care navighează.
Atunci când ne gândim la castele, ne ducem cu gândul la o atmosferă de poveste, cu domniţe şi cavaleri şi cu clădiri somptuoase, în care viaţa se desfăşoară cu fast.
În istoria principatelor Țării Românești și a Moldovei, secolul XIII este denumit generic secolul fanariot. Perioada aceasta nu coincide categoric cu începutul și sfârșitul anilor 1700, ci debutează în Moldova în 1711 și în Țara Românească în 1714.
Prima retrospectivă de film documentar românesc contemporan din Marea Britanie, organizată de ICR Londra are loc în perioada 26 aprilie - 31 iulie 2021.
Agenţia Internaţională a Energiei a lansat un avertisment dur către industria energetică, subliniind că investitorii nu ar trebui să finanţeze noi proiecte în petrol, gaze naturale şi cărbune, dacă lumea vrea să ajungă la zero emisii de carbon.
Ne oprim azi în sud-vestul României, în regiunea istorică Banat. În această zonă de graniță, învecinată cu Serbia și cu Ungaria, trăiesc mai multe minorități etnice care și-au lăsat amprenta asupra istoriei bogate.
Cum arată, după mai mullt de un an de pandemie, piața muncii din România? Au românii de gând să se dea bătuți? Cât de mare e motivarea lor când vine vorba de activitatea profesională?
Astăzi vă spunem o poveste cu mult, mult suflet. Ne aflăm în comuna Augustin, din judeţul Braşov. Aici doi învăţători au pus bazele unui proiect: Edubuzz sau autobuzul educaţional.
În 1881, pe harta politică a Europei apărea Regatul României, o structură politică nouă, cu un trecut comun de cel puţin o jumătate de mileniu din punctul de vedere al mentalului colectiv.
Unul dintre obiectele colecționate este un joc care astăzi este un sport venerabil și foarte respectabil, șahul.