Una dintre trăsăturile importante ale Bucureștiului de azi este cea a unui oraș est-european care și-a propus modelul orașului vest-european ca model de dezvoltare.
Marele câștigător al celei de-a XVII-a ediții a Galei Premiilor Gopo, desfășurată pe scena Teatrului Național ,,I. L. Caragiale'' din București, a fost filmul Oameni de treabă, regizat de Paul Negoescu.
Cu o istorie de peste 600 de ani, Iașiul este un oraș al premierelor culturale și educaționale românești, dar și unul dintre cele mai mari centre universitare și IT din România.
80% dintre sesizările privind abuzurile asupra copiilor din perioada 2014-2020 au fost soluționate cu clasarea faptelor și renunțarea la urmărirea penală.
Unii cârnaţii produşi în România au în denumire şi locul de origine.
Românii și româna sunt de origine latină, așa cum de mai mult de 200 de ani cercetează istoricii și lingviștii.
Comparată chiar şi azi aurul alb, sarea a fost din cele mai vechi timpuri o marfă extrem de râvnită, iar regiunile bogate în zăcăminte au căpătat o importanţă direct proporţională cu valoarea sa.
În centrul vechi al capitalei, clădirea Palatului Dacia-România, are loc a 11-a ediție a consacratului Pavilion de Artă Art Safari.
Confruntată cu un număr tot mai mare de atacuri cibernetice, UE vrea să investească peste un miliard de euro într-un proiect care să ducă la protejarea sa
În România știrile despre urși care ajung în zonele locuite au devenit, în ultimii ani, aproape o banalitate.
În nord-vestul României, la doar câţiva kilometri de granița cu Ungaria și la o distanță relativ egală față de Viena, Praga sau București, orașul Oradea poate fi o destinație perfecta de city-break.
Criticat de mult timp și din multe puncte de vedere, sistemul de învățământ încearcă diverse variante de reformă, poate chiar prea multe și dese, după cum observă unii critici.
Pakistan, Jakarta (Indonezia), Brazilia sunt numai câteva dintre locurile vizitate şi prezentate în vloggurile create de doi tineri canadieni ce îşi spun JetLag Warriors
Relațiile româno-americane au cunoscut o deteriorare galopantă în timpul celui de-al doilea război mondial.
De numele lui Alexandru Tzigara-Sarmucaș se leagă începuturile studierii lumii rurale românești. El însă este și un nume care a intrat și în istoria fotografiei românești.