Vreţi să ajungeţi la turneul de tenis US Open, sau poate la Bienala de la Veneţia. Poate vă interesează cursele de bivoli de la Negara, Indonezia sau festivalul de tango din Buenos Aires, Argentina.
În 1922, sculptorul Constantin Brâncuşi a confecţionat un costum de dans pentru Lizica Codreanu, a pus vinilul cu Gymnopediile lui Erik Satie la picup şi a invitat-o pe aceasta să creeze un dans în atelierul său, printre sculpturi.
Oricât de agitată ar fi scena politică internă, în politica externă românească există repere inconturnabile.
Cunoaştem astăzi un oraş care va sărbători anul acesta 627 de ani de la prima atestare documentară: Suceava.
Prilej de nemulţumire constantă atât pentru pacienţi, cât şi pentru profesioniştii care activează în acest domeniu, sistemul medical din România a fost recent comparat cu cel al altor 34 de state-europene.
În urma instalării agresive a comunismului în România, partidele democratice au organizat mişcări de rezistenţă. Una dintre acele mişcări a fost grupul România Independentă, creat de tineretul Partidului Naţional Ţărănesc.
Pe lângă noile apariţii în colecţiile sale consacrate de audiobook, carte ilustrată şi CD, la cea de-a XXI-a ediţie a Târgului internaţional de carte Gaudeamus, desfăşurată în luna noiembrie, Editura Casa Radio ne-a făcut martorii unui eveniment editoria
Atacul sângeros, de săptămâna trecută, de la sediul revistei satirice Charlie Hebdo, necruţătoare cu toate formele de fundamentalism religios, a provocat şoc şi groază în rândul comunităţii internaţionale, care a condamnat cu fermitate atentatul din plin
RRI a lansat, în prima săptămână a acestui an, un nou concurs pentru ascultători. În această primă ediţie de concurs, destinaţia noastră este o staţiune balneoclimaterică de mare tradiţie.
Egalitatea de şanse şi încurajarea întreprinderile mici şi mijlocii, două dintre politicile fundamentale ale UE, îşi pot da mână pentru a găsirea soluţiilor de ieşire din criză. Criza poate fi atât una economică globală, cât şi una personală.
Revoluţia din decembrie 1989 rămâne unul din cele mai tragice evenimente din istoria recentă a României, iar sacrificiile umane care au făcut posibilă prăbuşirea dictaturii comuniste lasă încă urme adânci în conştiinţa societăţii româneşti.
Priorităţile învăţământului românesc par să fie dotarea şcolilor cu calculatoare, extinderea accesului elevilor la internet şi alte aspecte care ţin de viteza cu care trebuie să ne conectăm la realităţile de astăzi.
Plin de evenimente cu mare impact politic, 2014 a fost anul în care acţiunile Rusiei au produs primele modificări teritoriale în Europa după războiul iugoslav şi a readus în discuţie războiul rece, spun analiştii, citaţi de agenţiile de presă.
România nu se poate lăuda cu pârtii de schi lungi de zeci de kilometri, deşi lungimea acestora creşte de la un an la altul şi se amenajează mereu altele noi.
In percepţia tinerilor din România, principalele problemele ale ţării sunt corupţia, sărăcia şi locurile de muncă, potrivit unui sondaj realizat de CURS pentru Fundaţia Friedrich Ebert România.