După experienţa dureroasă a pierderii tezaurului naţional în Rusia în timpul primului război mondial, autorităţile române au luat în calcul adăpostirea valorilor Băncii Naţionale a României într-un loc cât mai sigur în timpul celui de-al doilea război mon
În fiecare an, luna iunie este momentul pentru o sărbătoare: Global Wellness Day sau Ziua Internaţională a Stării de Bine, celebrată concomitent în aproximativ 100 de ţări.
Noua carte a Andreei Răsuceanu, “Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului, este o carte-experiment despre inepuizabilele relaţii care se creează între oraş şi proiecţia sa literară.
Zimbrul, cel mai mare mamifer terestru din Europa, a avut mult de suferit de pe urma braconajului şi a fragmentării habitatului.
Continuăm călătoria începută săptămâna trecută pe meleagurile unde s-a născut celebrul sculptor român Constantin Brâncuşi şi ajungem în Tismana, loc încărcat de spiritualitate.
Mens sana in corpore sano, un vechi proverb latin, a primit în zilele noastre multă pregnanţă şi conotaţii suplimentare mai peste tot în lume. Iar România nu face excepţie.
Este binecunoscut că regimul comunist şi nomenclatura sa nu suportau criticile. Dacă în ţară presa era cu totul aservită, presa liberă din Occident era dezlănţuită împotriva politicii sale, radio Europa liberă fiind vârful de lance.
Astăzi vă spunem povestea transformării unui garaj, undeva în centrul Capitalei, într-un spaţiu în care vii să bei o cafea, în timp ce îţi este recondiţionată bicicleta.
Zece importanţi scriitori români, printre care Ana Blandiana, Radu Cosaşu, Vlad Zografi, au fost premiaţi în cadrul Galei Premiilor Observator Cultural, a XI-a ediţie, desfăşurată la Teatrul Odeon din Bucureşti.
Ideea unui referendum care să modifice Constituţia, în sensul sporirii puterii preşedintelui şi conferirii de puteri executive acestuia, a apărut în Turcia după tentativa de lovitură de stat din vara lui 2016.
Destinaţia noastră de astăzi este situată în sud-vestul României, la poalele munţilor Carpaţi, pe malurile râului Jiu. Ajungem în zona în care, la 19 februarie 1876, se năştea artistul care a revoluţionat sculptura, Constantin Brâncuşi.
Voluntariatul este poate cea mai nobilă formă de a arăta că îţi pasă! Oriunde în lumea asta şi în orice moment, cineva ar putea avea nevoie de ajutor pentru viaţă, ajutor ce poate veni de la oricare dintre noi.
Modelul economic marxist afirma că economia planificată sau dirijată putea prevedea şi evita crizele capitalismului. Sistemul economiei dirijate de către stat a fost o piesă de rezistenţă a regimului.
Castelul Bran reprezintă o atracţie permanentă atât pentru turiştii români, cât şi pentru străini. De Paşte, Crăciun sau cu ocazia altor sărbători locale, castelul se pregăteşte de sărbătoare.
The Tickler and the Ticklee a fost tema celei de-a treia ediţii a festivalului de arte performative News from Polska, organizat de Institutul Polonez din Bucureşti şi de Centrul Naţional al Dansului în perioada 31 martie - 9 aprilie.