După zece ani de pierderi, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM - îşi propune să redevină cel mai important operator aerian de pe piaţa românească.
La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, românii din Austria au format Comitetul Național Român pentru a face lobby pe lângă Aliați și pentru a se ajuta reciproc.
Elevi din clasele a IX-a şi a X-a ai Liceului Onisifor Ghibu, din Cluj-Napoca, au pus pe picioare un proiect de accesibilizare a meniurilor, scriindu-le în Braille. Meniuri scrise în alfabetul Braille au fost deja introduse în şapte restaurante din Cluj
În Sibiu există o relaţie specială între teatru şi public, cultivată în timp şi din ce în ce mai intens din 2007, când oraşul a fost Capitală Culturală Europeană.
Din totalul speciilor cunoscute pe teritoriul României, aproximativ 100 de specii sunt sedentare, 150 migratoare, dar avem şi păsări care râmân peste iarnă, care tranzitează ţara către alte zone şi uneori specii rătăcite.
Bucovina, situată în nordul României, cuprinzând judeţele Suceava şi Botoşani, a atras dintotdeauna turiştii mai ales în preajma sărbătorilor religioase.
În plină revoluţie tehnologică şi odată cu creşterea accesului la internet, este absolut firesc ca tranzacţiile online să se înmulţească. Având la îndemână o gamă variată de tehnologie digitală, oamenilor le-a venit uşor să cumpere şi să vândă pe internet
Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării, organul legislativ al Republicii Moldoveneşti sau al Basarabiei încorporată în Rusia în anul 1812, vota unirea cu România.
După ce au circulat prin oraş tramvaie pictate, după proiectul “Biblioteca din tramvai, astăzi poposim într-o expoziţie aniversară ce marechează 120 de ani de transport public electric din Iaşi.
Când a fugit din România, în 1979, cu un paşaport fals, Mariana Gordan risca treizeci de ani de închisoare comunistă, pe motiv că s-a împrietenit cu englezi imperialişti.
În opinia lui Jeffrey Sachs, economia mondială traversează un moment favorabil, iar o nouă criză economică poate fi determinată în viitorul apropiat doar de conducerile politice ale statelor lumii, nu de fundamente economice.
Parcul Natural Vânători Neamţ a fost înfiinţat acum 19 ani, în anul 1999 şi, deşi este preferat de turişti vara sau în perioada sărbătorilor de iarnă, este o destinaţie perfectă în orice anotimp al anului.
Femeile sunt în continuare subreprezentate în domeniile tehnologia informaţiei şi mass-media, deşi în ultimii ani, s-au înregistrat progrese în acest sens, arată statisticile UE.
Istorie, cultură, artă, toate se îngemănează atunci când vorbim despre o colecţie profesionistă de tirbuşoane. O colecţie pentru strângerea căreia s-a umblat prin toată lumea, după piese rare, şi a cărei alcătuire a durat 11 ani.
Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar şi Drepturile Omului One World Romania are loc între 16 şi 25 martie 2018, timp în care cele mai noi filme documentare din toată lumea se proiectează în 8 locaţii din centrul capitalei.