Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Trenul Regal

În luna octombrie a acestui an a avut loc lansarea volumului „Povestea Trenului Regal” de Tudor Vișan-Miu și Andrei Berinde. O incursiune literară în trecutul și prezentul acestui simbol al Regalității din România.

Trenul Regal
Trenul Regal

, 10.11.2024, 12:00

În luna octombrie a acestui an a avut loc lansarea volumului „Povestea Trenului Regal” de Tudor Vișan-Miu și Andrei Berinde. O incursiune literară în trecutul și prezentul acestui simbol al Regalității din România.

Trenul Regal este destinat deplasărilor Familiei Regale a României și invitaților români și străini. Trenul se compune și la ora actuală dintr-o locomotivă cu aburi (aflată în curs de restaurare) și cinci vagoane: vagonul-sufragerie, vagonul Regelui, vagonul Reginei, vagonul invitaților și vagonul Casei Majestății Sale Regelui (personalului). Despre semnificația acestui tren și despre cum au apărut Căile Ferate Române (CFR) am stat de vorbă cu unul dintre autorii volumului dedicat Trenului Regal, istoricul Tudor Vișan-Miu, pasionat de istoria familiei regale din România:

„De la început simt nevoia să precizez că au existat mai multe trenuri regale. Cel la care ne referim, pentru că există și în prezent, este cel care a fost pus în funcțiune în România în anul 1928, care a fost fabricat la uzinele Ernesto Breda din Milano. Importanța acestor trenuri sigur sunt evidente. Membrii familiei regale trebuie să călătorească cu un tren care să le asigure condițiile pentru deplasarea pe distanțe lungi. De aici apare această nevoie de a folosi trenuri speciale. Sigur că aceste, să spunem, călătorii pe care membrii familiei regale le fac pe calea ferată, devin posibile în momentul în care se dezvoltă calea ferată și aceasta este în timpul domniei Principelui și apoi Regelui Carol I. Când a venit Carol I în România nu exista niciun kilometru de cale ferată. Proiectele se discutau deja de câțiva ani, chiar într-un mod concret, dar Carol I a accelerat și a stabilit ca o prioritate acest lucru.”

Despre vârsta Trenului Regal și cum a fost el folosit pe parcursul anilor regimului comunist, Tudor Vișan-Miu ne relatează:

„Trenul Regal sigur că, mă refer la cel actual, are cum ne putem da seama, de 95 de ani. A supraviețuit comunismului datorită condițiilor de călătorie pe care le-a oferit sigur celor care l-au folosit în perioada respectivă, în vremea regimului lui Gheorghiu-Dej. Nicolae Ceaușescu a folosit mai târziu un alt tren fabricat în România, la Arad. Dar, trenul a fost păstrat, recondiționat în anii 90, folosit pentru niște curse, să spunem, speciale, pentru că are o garnitură și folosește locomotive diferite de cele care circulă în mod curent pe căile ferate române și are nevoie și de un personal special, care să asigure, să spunem, deplasarea lui pe căile ferate.”

Trenul Regal este și o atracție pentru iubitorii de istorie sau pentru curioși. Acesta a întreprins călătorii în care a putut fi admirat de către cei interesați pe tot parcursul țării. Au fost proiecte în care a fost pus la dispoziție. Iar, cel mai important, acest tren este strâns legat de abdicarea Regelui Mihai de la 30 decembrie 1947 și plecarea acestuia din țară în noaptea de 3 ianuarie 1948:

„Trenul sigur că prezintă și un interes ca obiect de patrimoniu și asta se vede prin faptul că atunci când, în câteva ocazii, a fost adus în Gara de Nord, oamenii au mers să îl viziteze. La fel cum au procedat și când Trenul Regal a traversat diverse localități cu ocazia călătoriilor membrilor familiei regale în localități. E vorba de cele care au început în anul 2012 și care au urmat diverse trasee prin țară. Au existat sigur până la acest moment, până la folosirea lui de către familia regală, mai multe idei, mai multe proiecte, unul care a intrat chiar în familia regală, a fost o deplasare, să spunem, a membrilor Uniunii Scriitorilor în 2009, cu ocazia unui turneu aniversar. Trenul acesta sigur că nu se poate folosi în mod excesiv. Are până la urmă și o semnificație specială. Este trenul cu care regele Carol al II-lea a plecat din țară, trenul cu care Regele Mihai a plecat din țară, primul, în 1940, celălalt în 1947. Este deci un tren care a traversat momente din istoria României în el. Sigur că au călătorit și în perioada comunistă liderii respectivi. Se pare că au avut loc și anumite întâlniri cu personalități străine acolo. … Trenul regal, în perioada recentă a mai fost asociat cu funeraliile Regelui Mihai. A fost folosit pentru a duce cortegiul regal de la București la Curtea de Argeș, unde a avut loc înmormântarea.”

Au circulat mituri și legende legate de bogățiile Trenului Regal, bogății cu care familia regală ar fi plecat din ţară după instaurarea regimului comunist şi după ce noile autorităţi, sprijinite de armata sovietică, l-au obligat pe Regele Mihai să abdice. Tudor Vișan-Miu povestește despre plecarea Regelui Mihai din ţară:

„Trenul, să spunem, a fost asociat cu o anumită mitologie legată de plecarea Regelui Mihai din țară, cu averi care se atribuia, să spunem că ar fi fost puse în Trenul Regal. Cercetările care s-au putut face în documentele Securității după căderea comunismului au infirmat complet acest lucru, confirmând sigur relatările însoțitorilor de călătorie ai Regelui Mihai că au fost atent supravegheați, încât nu au putut să își ia decât foarte strict anumite bunuri personale și nu de mare valoare, pentru că și acelea unele dintre ele puteau fi confiscate dacă era vorba de bijuterii, să spunem, sau obiecte de veselă mai valoroase.”

Zavaidoc
Enciclopedia RRI duminică, 15 decembrie 2024

Zavaidoc

Orice mare oraș sau o capitală are în istoria sa o perioadă de aur. Cea a Bucureștiului este perioada interbelică, perioada de aur a întregii...

Zavaidoc
Banca Naţională a României (BNR) a inaugurat expoziţia “145 ani de relaţii diplomatice între România şi Italia”
Enciclopedia RRI duminică, 08 decembrie 2024

145 ani de relații diplomatice România-Italia

Expoziția reuneşte fotografii, documente de arhivă şi monede vechi italiene, ilustrative pentru relaţiile dintre cele două ţări. Relația...

145 ani de relații diplomatice România-Italia
Documente iconice ale Marii Uniri
Enciclopedia RRI duminică, 01 decembrie 2024

Documente iconice ale Marii Uniri

Memoria unirii Transilvaniei cu România de pe 1 decembrie 1918, Ziua Națională a României, a fost imortalizată pe mai multe tipuri de documente...

Documente iconice ale Marii Uniri
Orheiul Vechi (foto: Eugen Cojocariu, RRI)
Enciclopedia RRI duminică, 24 noiembrie 2024

Complexul muzeal Orheiul Vechi

Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi are un statut special și constituie cel mai important sit cultural din Republica Moldova, aflându-se...

Complexul muzeal Orheiul Vechi
Enciclopedia RRI duminică, 17 noiembrie 2024

Titu Maiorescu (1840-1917)

Societatea literară ”Junimea”, înființată la Iași în 1863, a fost una dintre cele mai importante tendințe literare, filosofice și...

Titu Maiorescu (1840-1917)
Enciclopedia RRI duminică, 03 noiembrie 2024

Fotograful Franz Koroschetz

Cetățean austro-ungar, în 1895 Koroschetz se stabilește în România, la Focșani, și din 1899 până în 1934, anul morții sale, începe să...

Fotograful Franz Koroschetz
Enciclopedia RRI duminică, 27 octombrie 2024

Theodor Aman – fondatorul Scolii Romanești de Artă

Theodor Aman (1831-1891), primul mare artist clasic român, a fost pictor, grafician, sculptor, pedagog și academician român, întemeietorul primei...

Theodor Aman – fondatorul Scolii Romanești de Artă
Enciclopedia RRI duminică, 20 octombrie 2024

Strada Colței din vechiul București

Între 1703 și 1707, spătarul Mihail Cantacuzino construia un spital și o școală pe moșia clucerului Colțea Doicescu. Prenumele acestui mare...

Strada Colței din vechiul București

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company