Revoluția de la 1848

Desfăşurată în prima parte a anului 1821 (între februarie și mai), Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu a dus la sfârșitul domniilor fanariote în Țara Românească și Moldova și, mai târziu, la transformarea în mit a conducătorului său

Christine Leșcu, 18.09.2022, 15:15

Desfăşurată în prima parte a anului 1821 (între februarie și mai), Revoluția condusă
de Tudor Vladimirescu a dus la sfârșitul domniilor fanariote în Țara Românească
și Moldova și, mai târziu, la transformarea în mit a conducătorului său. Menționat
deseori în manuale, imortalizat prin statui și tablouri, Tudor Vladimirescu
este, în realitate, un personaj puțin cunoscut de marele public, dar extrem de
interesant și chiar controversat. Revoluția condusă de el în Țara Românească a
fost împletită cu cea greacă de eliberare din Imperiul otoman. Iar legătură sa
cu Eteria, societatea secretă care a început revoluția greacă, a dus în cele
din urmă la asasinarea lui.

Născut dintr-o familie de moșneni sau de țărani
liberi din județul Gorj, Tudor Vladimirescu a ajuns prin pricepere și
adaptabilitate, administrator de moșii, negustor, dar și sluger în armata
țaristă, grad de ofițer obținut în timpul ocupației rusești dintre 1806 și
1812. Motivele cu care și-a început revolta conțineau și ambiții personale, dar
și nevoia unor schimbări politice. Acțiunile sale au depins atât de colaborarea
cu Eteria, cât și de speranța într-un ajutor rusesc de care, deși nu fusese promis,
era așteptat și de greci. Ce fel de personalitate a avut acest om, cum a ajuns
să colaboreze cu eteriștii conduși de Alexandru Ipsilanti, cu ce scopuri și-a
pornit revolta, toate acestea sunt detaliate de istoricul Tudor Dinu, în
recenta sa lucrare intitulată Revoluția greacă de la 1821 pe teritoriul
Moldovei și al Țării Românești.

Să-l ascultăm pe Tudor Dinu. Tudor joacă un rol cheie în
planurile eteriștilor. Încă din anul 1820, atunci când eteriștii se întâlnesc în
orașul Ismail pentru a pune la cale planul general al revoluției, ei spun că în
Țara Românească revoluția va fi pornită de un anume Tudor Vladimirescu,
considerat de ei comandantul bărbaților înarmați din Craiova. Eteriști l-au
sponsorizat pe Tudor Vladimirescu și au crezut că poate să fie o unealtă docilă
în mâna lor. S-au înșelat amarnic, așa cum s-au înșelat și marii boieri care au
vrut să îl joace pe degete. El este, poate, după părerea mea, cel mai
impresionant exemplu de self-made man din istoria noastră: un om simplu, care
crede în steaua sa și încearcă să-și depășească condiția într-un mod strălucit,
încercând să facă orice pentru carieră de la a intra pe sub pielea boierilor,
la a face comerț de mare succes, întâi în numele respectivului boier, apoi
pentru sine, la intrarea în administrație până la o carieră militară. Intrând în anturajul consulatului rus,
colaborând cu Eteria, el ajunge să spere la obținerea domniei într-un nou
sistem, într-o răsturnare totală a rânduielilor din Principate pe care ar fi
adus-o eliberarea realizată de ruși. Sursele grecești aduc multe lucruri noi,
din acest punct de vedere, precizând că eteriștii i-au promis lui Tudor că o
să-l suie pe tronul lui Decebal.

Indiferent însă de motive, Tudor Vladimirescu și
armata sa au reușit să destabilizeze ordinea fanariotă din Țara Românească,
să-și atragă sprijinul unei părți importante din boierimea autohtonă și să
ajungă la curtea domnească de la București. Între timp, eteriștii conduși de
Alexandru Ipsilanti intraseră în Moldova, încercau să-și încropească o armată
din localnici și sperau la o răsculare generalizată a populației din
Principatele române contra otomanilor. Pe lângă schimbările politicile, aveau în vedere revoluționarii și
schimbări sociale?

Răspunde istoricul Tudor Dinu. Cel mai radical din
acest punct de vedere social, dar și politic, era Alexandru Ipsilanti. În
programul său politic, Alexandru Ipsilanti propune, de pildă, nu numai domni
pământeni, dar un fel de monarhie constituțională cu veniturile domnilor
verificate de un prim parlament al Țărilor Române. Și Tudor a avut importante
propuneri în domeniul social, menite să îmbunătățească viața oamenilor simpli,
dar nu au fost atât de radicale așa cum ni s-au prezentat nouă. De pildă, el
propune, printre altele, revenirea unor impozite. Sigur că a avut și propuneri
extrem de interesante. Cea mai importantă pentru dezvoltarea comerțului este
desființarea vămii interne care făcea ca produsele aduse din alt oraș să fie
extrem de scumpe. Totodată, Tudor propune reducerea câștigului obținut
deopotrivă de brutari și măcelari, astfel încât și pâinea, și carnea să fie
accesibile. A existat și poate cea mai radicală propunere, dar probabil
inaplicabilă: atribuirea dregătorilor pe
baza meritului, lucru care nu era aplicabil, iar sistemul corupției nu putea să
dispară, în condițiile în care chiar Tudor pleda pentru reducerea retribuțiilor
dregătorilor.

În ciuda intențiilor pe termen lung, situația
de pe teren n-a fost una fericită. Trecerea armatei eteriste prin teritoriile
românești a dus la dezordine, jafuri, revolte ale populației locale. În plus,
iminenta invazie otomană risca să transforme iar principatele într-un teatru de
război, iar mult așteptatul ajutor rusesc nu mai sosea. În aceste condiții,
Tudor Vladimirescu a început o riscantă acțiune diplomatică pentru a pune la
adăpost atât țara, dar și reușitele sale de până atunci, încercând să negocieze
cu Sublima Poartă de la Istanbul. Alexandru Ipsilanti a aflat, însă, de aceste
tentative și l-a considerat trădător.

Tudor Dinu continuă istorisirea
evenimentelor de atunci. Poate actul de acuzare cel mai important
reprezintă o scrisoare pe care o trimite Tudor care ajunge în mâinile
sultanului În această scrisoare, el se oferă să pornească război împotriva trădătorului
Ipsilanti, în condițiile în care Înalta Poartă i-ar acorda un ajutor. Acest
lucru nu era însă posibil. Înalta Poartă nu putea să acorde ajutor militar unui
creștin răzvrătit. S-ar putea ca Tudor să fi fost extrem de abil, să încerce să
păstreze relațiile bune cu turcii și să nu pornească împotriva lui Ipsilanti. De
asemenea Tudor, până în ultimul moment, a sperat în venirea oștirii rusești.
Fusese asigurat pe nenumărate canale, de aceea el temporiza un pic. Din punctul
de vedere al eteriștilor însă, e o trădare.

Acuzat
de trădare, Tudor Vladimirescu a fost judecat conform codului Penal al Eteriei
și a fost condamnat pentru că a acționat împotriva patriei Eteriei, adică a
Greciei, deși evident patria lui Tudor era Țara Românească. De aceea, procesul
său și executarea ulterioară sunt considerate și astăzi nedreptăți de către
istoriografia și opinia publică românească. Pentru Principatele românești,
revoluția avea să se încheie cu moartea lui Tudor Vladimirescu pe 28 mai 1821.
Dar eteriștii vor continua să se lupte aici cu otomanii până la înfrângerea
suferită în bătălia de la Drăgășani, de la începutul lunii iunie. Despre
efectele anului revoluționar 1821 asupra Țării Românești și Moldovei ne
vorbește la final tot Tudor Dinu.

Pentru Principatele Române, Revoluția
greacă a fost un dezastru, pentru că în urma revoluției grecești, principatele
au fost devastate de la un capăt la altul. Sacrificiul românilor a fost
exemplar. A fost nevoie de unul sau două decenii ca Principatele să își revină
de pe urma acestei devastări. Apoi a urmat și un război ruso-turc. Pe de altă
parte, rolul Revoluției din 1821 a fost fundamental pentru că a marcat intrarea
Țărilor Române în mod definitiv pe orbita occidentalizării, chiar dacă acest
lucru începuse de pe la 1812. Acesta se cristalizează și se definitivează la
nivelul elitelor, nu al țăranului român, care continuă să trăiască în plin
secol al XIX-lea după ritmuri ancestrale. A fost un sacrificiu necesar pentru
ca România să-și găsească locul pe harta Europei și nu a Imperiului Otoman.