Regizorul Liviu Ciulei

Printre regizorii care începând cu sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, au reușit să îndepărteze teatrul românesc de comandamentele rigide și nefirești ale realismului socialist, Liviu Ciulei este unul dintre cei mai valoriși.

Christine Leșcu, 30.10.2022, 18:35

Printre regizorii care începând cu sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, au reușit să îndepărteze teatrul românesc de comandamentele rigide și nefirești ale realismului socialist, Liviu Ciulei este unul dintre cei mai valoriși. Deopotrivă regizor de film, Ciulei a readus dimensiunea estetică în cinematografie și teatru, iar acest lucru s-a datorat și formării sale intelectuale din perioada interbelică. Născut în iulie 1923 la București, el aparținea unei vechi familii de intelectuali, tatăl său, pe care-l chema tot Liviu Ciulley, a fost un constructor renumit, colaborator al principalilor arhitecți care au construit Bucureștiul modern. De altfel, pentru a respecta dorința tatălui, Liviu Ciulei a urmat, mai întâi facultatea de arhitectură, apoi Conservatorul de artă dramatică. Pe scenă s-a remarcat inițial ca actor, atât talentul de interpret, cât și cel de arhitect fiindu-i de folos în carieră, căci Ciulei a și jucat în filmele lui și a făcut scenografia multora dintre producțiile sale teatrale.

Însă cum și când a trecut de la actorie la regie aflăm de la Miruna Runcan, critic de teatru: Din pricină că suntem obișnuiți cu imaginea lui la maturitate și la bătrânețe, noi îl vedem acuma drept un patriarh al teatrului și cinemaului românesc. Dar el a fost un tânăr foarte neliniștit în sensul bun al cuvântului, care vrea să facă de toate și, pe lângă faptul că voia, mai și putea. Şi-a dorit foarte mult să fie regizor. Încă de la începutul anilor 1950, jucând în filme propagandistice proaste, pe care noi nu le mai vedem azi, colaborează cu regizorii momentului. Mai ales îl secondează la fimul „Moara cu Noroc”, unde face și decorurile, pe regizorul Victor Iliu și învață de la el foarte mult și de-asta are curajul să intre în cinema. E un moment fericit. A fost o întâlnire fericită. Şi pe urma regizează „Valurile Dunării”, care a avut un succes mare la Festivalul de la Karlovy Vary. Dar el a declarat întotdeauna că filmul l-a interesat mai puțin decât teatrul.

Filmului „Valurile Dunării”, realizat în 1960, îi urmează de-abia în 1965 „Pădurea spânzuraților”, ecranizarea romanului omonim scris de Liviu Rebreanu. Este primul film românesc prezent la Festivalul Internațional de la Cannes unde Liviu Ciulei a și obținut de altfel premiul pentru regie. Dar între 1960 și 1965, regizorul nu a stat degeaba, a lucrat în teatru și în 1961 a repurtat primul succes cu montarea piesei „Cum vă place” de William Shakespeare. În 1963 a devenit directorul Teatrului Bulandra din București unde a consolidat o echipă și a montat spectacole ce vor deveni celebre.

Prin ce anume se caracteriza stilul său, ne spune tot Miruna Runcan: Nu știu dacă se poate vorbi neapărat de un stil al lui Ciulei, cât mai degrabă de un soi de metodologie de lucru perfecționistă. Uneori a fost acuzat că e baroc, dar nu toate spectacolele lui sunt așa și, în genere, evoluția lui treptată tinde către o simplificare a spațiului. A avut multe spectacole importante. De pildă, „Opera de trei parale” a lui Brecht în care Toma Caragiu făcea un rol extraordinar. Mai târziu, în perioada în care încă mai monta din când în când la Bulandra, în pofida faptului că avea multe contracte în Statele Unite, unul dintre ultimele spectacole din Bucureşti a fost „Furtuna”. O capodoperă absolută, cu George Constantin în rolul principal și care nu era un spectacol baroc, era un spectacol aerisit. În schimb, perfecționismul era esenţial, lucrul cu echipa în care şi cea mai mică prezență trebuia să fie remarcabilă. Dacă un actor doar trecea prin scenă, trebuia să fie perfect în rolul lui, în momentul acela.

Datorită succeselor sale, Ciulei s-a aflat mereu în atenția Securității. Miruna Runcan: Ciulei a fost urmărit, începând din 1955, de când i s-a deschis pentru prima dată dosar de urmarire, toată viața până când a căzut comunismul. Probabil lucrul cel mai dezgustător a fost faptul că a fost urmărit și și pârât la Securitate și la partid de către proprii lui colegi, nu de toți, de unii dintre proprii lui colegi sau de către oamenii de teatru. Nu sunt foarte multe spectacole de-ale lui care să fi avut mari probleme cu cenzura, pentru că el era plin de tact în relațiile cu autoritățile, altminteri nici n-ar fi supraviețuit ca director de teatru, aproape zece ani de la moartea Luciei Sturdza Bulandra și până în 1972, la scandalul cu piesa „Revizorul”. În schimb, ca director, a trebuit să țină spatele unui set întreg de spectacole care au avut mult de suferit de pe urma cenzurii sau care au provocat tulburări în presă și în relația cu autoritățile. El a fost un prieten foarte fidel și s-a înțeles absolut extraordinar toată viața cu colegul lui mai tânăr și mult mai turbulent Lucian Pintilie.

De altfel, Pintilie a regizat spectacolul „Revizorul” de Gogol, spectacol interzis până la urmă de autoritățile comuniste. Oricum, după 1971 atmosfera din România a devenit din ce în ce mai închistată, așa că în 1980 și Liviu Ciulei s-a văzut nevoit să părăsească țara așa cum o făcuseră deja mulț intelectuali și artiști. Miruna Runcan revine la microfon: De plecat în străinătate a fost îndemnat să plece. Trebuie să punem lucrurile foarte bine în context, că după 1971, se instaurează de fapt naționalismul comunist în România. Și asta înseamnă o creștere substanțială a cenzurii, ridicarea ideologiei protocroniste sau naționaliste, ceea ce artiștilor importanți, de valoare nu le era în nici un fel confortabil. Și unii pleacă pur și simplu. Adică evadează, profitând de o călătorie de studii sau profitând de o călătorie turistică. Se auto-exilează, iar alții, mai ales dintre cei foarte importanți, sunt de-a dreptul sfătuiți de oamenii din partid și din stat să plece. „Uite, partidul o să vă aprobe să faceți contracte și plecați dumneavoastră unde vedeți cu ochii și unde aveți un contract în străinătate și încercați să lucrați afară.” Ciulei chiar a mărturisit chestia asta după 1990 în câteva interviuri.

După ce a părăsit România, Ciulei a lucrat în multe țări din Europa, precum și în Statele Unite ale Americii, Canada și Australia. A fost director artistic al teatruluiTyrone Guthrie din Minneapolis, iar din 1986, profesor de teatru la Universitatea Columbia și Universitatea din New York. Revenit în România după căderea comunismului, Liviu Ciulei a murit în octombrie 2011.