Regele Carol al II-lea şi Elena Lupescu
Rege al României între 1930 și 1940, Carol al II-lea este și în prezent un personaj istoric controversat
Christine Leșcu, 19.05.2019, 12:24
Rege al
României între 1930 și 1940, Carol al II-lea este și în prezent un personaj
istoric controversat. Pe de o parte, a inaugurat dictatura regală personală în
1938, desființând partidele politice, și a fost nevoit să abdice în 1940, după
ce, prin ultimatumuri succesive, România Mare s-a destrămat, Basarabia fiind
cedată URSS și Ardealul Ungariei horthyste. Pe de altă parte, a fost un monarh
care a încurajat dezvoltarea culturală și economică a țării. Dar aspectul
biografiei sale care a suscitat cele mai multe clișee, bârfe și controverse
rămâne relația sa sentimentală cu Elena Lupescu. Victimă a unor campanii de denigrare
succesive – cea a guvernelor liberale din anii 1920, cea antisemită dusă de
Garda de fier și, în fine, cea din timpul regimului comunist – e dificil de
aflat azi cum era, în realitate, Elena Lupescu, rolul ei în politiva vremii și
adevărata substanță a relației ei cu Carol al II-lea.
Certe sunt anumite date.
În 1925, princepele moștenitor Carol – fiul regelui Ferdinand și al reginei
Maria – a renunțat la tron pentru a trăi la Paris, alături de amanta sa, Elena
Lupescu, fiica unui farmacist evreu convertit la ortodoxie și fosta soție a
unui ofițer pe nume Ion Tâmpeanu. Odată cu exilarea voluntară, a renunţat și la
moștenirea tronului României care i-a revenit în 1927, după moartea regelui
Ferdinand, fiului său minor, Mihai, conceput cu soția sa legitimă, principesa
Elena a Greciei. Căsătoria aceasta a fost, de altfel, desfăcută de Curtea Supremă a României din cauza
nepotrivirii și abandonarea domiciliului conjugal în 1925. Situația s-a
schimbat, însă, cinci ani mai târziu când, reîntors în România, Carol și-a
recuperat tronul, a trimis-o în exil pe fosta soție și a devenit regele Carol
al II-lea.
Spre deosebire de ruda sa britanică, Eduard al VIII-lea care a
renunțat la domnie pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americană
divorțată, Carol al II-lea a decis să conducă având-o lângă sine, chiar dacă în
penumbră, pe Elena Lupescu. A fost începutul unei perioade pline de
transformări pentru România: pe de o parte o dezvoltare culturală și economică
fără precedent în istoria țării, pe de altă parte frământări și schimbări
socio-politice, înflorirea extremismului de dreapta, dar și instaurarea
dictaturii regale. În jurul regelui se coagulase un grup de favoriți, denumit
de presa vremii camarilă și dominat, se pare, de Elena Lupescu. Ea a fost, de
multe ori, țapul ispășitor – pe bună dreptate sau nu – al nemulțumirilor venite
din toate direcțiile spectrului politic și nu numai.
Dar care este adevărul din
spatele campaniilor de denigrare din trecut și al clișeelor din prezent sub
forma căreia ne-o reprezentăm pe Elena Lupescu, poreclită Duduia? Un răspuns
încearcă să ofere o recentă apariție editorială – Regele și duduia. Carol II
și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee – scrisă de Tatiana Niculescu și
publicată la Humanitas. Cartea este o dublă biografie – a Elenei și a lui Carol
-, dar mai ales, o biografie a relației lor care, la finalul lecturii, apare
cititorilor ca o autentică și profundă poveste de dragoste. Mai mult de atât.
Recitind scrisorile dintre cei doi, descoperind documente de epocă nestudiate
până azi – cum ar fi foia matricolă a Elenei Lupescu – sau analizând modul în
care cuplul acesta a fost supravegheat de poliție și servicii secrete cam peste
tot pe unde se ducea, personalitatea celor doi se eliberează de clișee și se
umanizează. Mai ales, duduia ne apare cu defectele și calitățile ei strict
omenești, întâlnite și la alți semeni ai noștri.
Alina Pavelescu, directoarea
adjunctă a Arhivelor Naţionale din Bucureşti, şi-a format o părere despre
aspectele mai puţine cunoscute din biografia Elenei Lupescu prezentate în
carte. Alina Pavelescu. M-am amuzat citind că, la pension, Elena Lupescu excela
la materia intuiție unde avea cele mai mari note. Tot așa m-am amuzat de
limbajul, uneori, vulgar al scrisorilor de dragoste dintre cei doi și de
platitudinile pe care și le comunicau. Foloseau apelative precum fetițo,
Carolică sau maică și altele care acum amuză. Dar, se pare, că în felul
ăsta, ei parodiau cu plăcere stilul personajelor lui Caragiale. Dar, până la
urmă, faptul că ei au ales să-și exprime dragostea într-un stil neelaborat,
le-a delegitimat sentimentele? Nu, deloc. Până la urmă, ceea ce se poate spune
cu siguranță despre aceste două personaje este că fiecare dintre ele a fost
omul vieții celuilalt. Această poveste de dragoste dintre regele Carol al
II-lea și Elena Lupescu n-ar trebui citită neapărat într-o cheie politică. Mă
îndoiesc că destinele României ar fi fost schimbate, dacă Elena Lupescu n-ar fi
existat în viața lui Carol al II-lea și mă îndoiesc că el ar fi știut să fie un
altfel de rege, dacă în viața lui n-ar fi existat Elena Lupescu
În acelaşi timp, contradicţiile din personalitatea
regelui Carol al II-lea se pot regăsi în mulţi reprezentanţi ai generaţiei
tinere din perioada interbelică, mai ales la cei născuţi după 1900. Alina
Pavelescu. Carol al II-lea este reprezentantul acelei
generații de tineri afirmată după Primul Război Mondial, generația pe care
Mircea Eliade a descris-o în presa epocii, o generație care a avut rătăcirile
ei de extremă dreaptă, dar care a fost copilul Marelui Război. Generația asta a
fost copilul unei traume istorice şi-și dorea s-o rupă cu tiparele lumii vechi.
Or asta a făcut șu Carol al II-lea, într-o manieră foarte discutabilă. A rupt-o
cu tiparele lumii vechi. A distrus și stabilitatea imaginii regalității, punând
de multe ori în poziții extrem de fragile regalitatea românească și familia
regală, iar pentru asta, nu e de lăudat. Dar există și o altă latură a
caracterului său. Poate că, dacă n-ar fi fost rege, ar fi fost un persoană mai
simpatică. Poate dacă nu și-ar fi legat numele de pierderea României mari, pe
care părinții lui o patronaseră cu succes, n-ar fi fost un rege atât de
lamentabil. Dar asta n-avem de unde să știm
După ce a abdicat în 1940, Carol a plecat cu Elena
Lupescu în exil, într-un lung periplu care i-a dus din Brazilia, în Mexic şi,
în final, în Portugalia. S-au şi căsătorit în 1947 în Brazilia, dar s-au
stabilit la Estoril, în Portugalia, unde fostul rege a şi murit în 1953. Soţia
sa i-a supravieţuit până în 1977.