Personalităţi ale Marelui Război

În august 1916, după doi ani de neutralitate, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei.

Christine Leșcu, 16.12.2018, 11:32

După o perioadă cu lupte grele, sacrificii şi chiar ocuparea Bucureştiului de către armata germană, România ieşea din prima conflagraţie mondială întărită şi unificată în 1918. Politicienii şi militarii în acele vremuri dificile sunt astăzi eroi naţionali şi urmele trecerii lor prin diverse locuri şi oraşe sunt bine documentate. Un proiect recent al Asociaţiei Istoria Artei s-a intitulat chiar Personalități ale Primului Război Mondial și locuințele lor bucureștene”. Unele din aceste locuinţe – vile mai mult sau mai puţin luxoase – au supravieţuit şi sunt amplasate în zone istorice ale Capitalei. Una din ele se află într-un cartier care a început să fie amenajat la începutul secolului XX şi care s-a numit Parcelarea Ioanid, după denumirii grădinii ce se întindea pe terenul care ulterior a fost parcelat şi scos la vânzare. Multe vile superbe s-au construit aici, iar una i-a aparţinut lui Vintilă Brătianu, primar al Capitalei şi fratele mai mic al liberalului Ionel Brătianu, prim-ministrul şi unul din artizanii României Mari.

Oana Marinache, din partea Asociaţiei Istoria Artei, ne schiţează biografia lui Vintilă Brătianu, primar al Bucureştiului pe vremea parcelării zonei Ioanid: El aprobă parcelarea Grădinii Ioanid în 1909 și, după ce-și termină mandatul, își oprește cea mai mare parcelă de teren din zonă. Partea vegetală, grădina sau parcul cartierului, nu era adiacentă proprietății sale, dar Vintilă și-a oprit pentru sine terenul de la numărul 25. Destinul face ca, după moartea lui Ionel Brătianu din 1927, frâiele partidului liberal să le preia fratele mai mic, Vintilă. El moare, la rândul său, în 1930. Însă, înainte de a se poziționa la șefia partidului, între 1907 și 1910, a fost primar al Bucureștiului.

Casa construită acolo în stil neoromânesc de marele arhitect Petre Antonescu se mai află şi azi pe strada Aurel Vlaicu. Oana Marinache: Aici avem un amalgam de influențe și stiluri, de la cel al culelor oltenești – vizibilă prin volum masiv al casei –, există și o poartă creată sub influența arhitecturii vernaculare din zona subcarpatică. De asemenea, este evidentă și influența venită din partea arhitecturii mănâstirești, mai alea a incintelor mânăstirilor muntenești. Este o construcție care devine, rapid, emblematică pentru arhitectura începutului de secol XX. În general, marile figuri politice transmit un mesaj nu numai prin declarațiile și activitățile lor politice, dar și prin modul de viață. Ulterior, după Marea Unire, în toate aceste locuințe ale personalităților vremi apare și o sobă transilvană. Ei știu să pună în evidență și elemente aparținând provinciei pentru care se luptaseră și se jertfiseră mulți români. E vorba de o sobă cu cahlele pe fond deschis cu desene în albastru sau verde. În toate conacele boierești sau ale oamenilor politici, apare în această perioadă această decorație cu simbolistică politică.

Într-o birou din această casă, pe 4 august 1916, s-a ajuns la o înţelegere secretă cu Antanta, înţelegere care ulterior avea să fie aprobată de Consiliul de Coroană şi care a dus la intrarea României în război. Iar unul dintre cei care s-au distins în acest război a avut generalul Henri Cihoski, participant la bătălia de la Mărășești și adjunct în cadrul Marelui Stat Major. Din decembrie 1920, a primit sarcina de a reorganiza armata din Transilvania, proaspăt alipită României, iar în 1921 i-a fost încredinţată supravegherea ceremoniei de încoronare a regelui Ferdinand, dar și supravegherea șantierului catedralei unirii de la Alba Iulia. Locuinţa sa din Bucureşti, construită în stil modernist, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu și finalizată in 1934, se mai află şi azi într-o zonă adiacentă Parcului Ioanid, denumită parcelarea Dumbrava Roșie. Aici, la începutul anilor 1930, regele Carol II i-a recompensat pe ofiţerii care s-au distins în război, prin împroprietărirea cu terenuri. Unul din ei a fost Henri Cihoski. Din această casă, unde locuia cu întreaga familie, a fost arestat în mai 1950 de către comunişti pentru a muri 11 zile mai târziu în închisoarea Sighet.

Nici alt ofiţer participant la Primul Război Mondial n-a avut o soartă mai bună. Generalul Ioan Dragalina, erou celebrat şi azi, a murit în 1916, după ce a apărat România la frontiera sa vestică în calitate de comandant al Diviziei I de Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Din păcate, Ioan Dragalina a murit pe 24 octombrie 1916, din cauza unei septicemii făcute în urma unei răni la omoplat. Oana Marinache povesteşte: În 12 octombrie 1916, pleacă cu o mașină, însoțit probabil și de altcineva în afară de șofer, într-o misiune de recunoaștere. Sunt prinși într-o rafală de gloanțe și atacați de armata austro-ungară. Pe moment scapă cu viață, deși este rănit la un braț. Este dus la Craiova și apoi transportat la București, la chemarea regelui. Dar din cauza întârzierii provocate de traficul dificil de pe căile ferate, se declanșează septicemia. Se stinge din viață pe 24 octombrie, în chinuri groaznice.

În perioada interbelică, copiii generalului au fost împroprietăriți, în onoarea tatălui lor, cu un teren în București, în parcelarea Bonaparte, redenumită apoi Parcul Ferdinand I. Astăzi, acolo se află una din cele mai elegante zone rezidenţiale din nordul Capitalei, aşa numită zonă a străzilor cu nume de capitale.