O altă victimă a comunismului: Gheorghe Ene Filipescu

Născut în 1884, Gheorghe Ene-Filipescu a fost un copil de țărani, analfabet, plecat desculț din Oltenița la București unde a devenit ucenic de cizmar și unde, mai târziu, avea să-și deschidă un atelier de încălțăminte de lux.

Christine Leșcu, 15.05.2022, 15:33

Pentru scriitoarea și anglista Monica Pillat, nepoată a poetului Ion Pillat, înrudită pe linie paternă cu familia marilor politicieni Brătianu, reconstituirea istoriei recente a familiei reprezintă un proiect asumat de mulți ani. A început prin redarea către public a biografiei și operei tatălui său, Dinu Pillat, important intelectual interbelic, întemnițat de regimul comunist, la începutul anilor 1960, din cauză că a scris un roman cu o tematică neagreată de partid. În 2021, a venit rândul ramurii materne a familiei să fie reconstituită și scoasă la iveală. Iar, aici, un personaj extrem de important a fost bunicul din partea mamei, Cornelia Pillat, căreia nepoata i-a dedicat cartea Bunicul meu fără mormânt. Gheorghe Ene-Filipescu.

Născut în 1884, Gheorghe Ene-Filipescu a fost un copil de țărani, analfabet, plecat desculț din Oltenița la București unde a devenit ucenic de cizmar și unde, mai târziu, avea să-și deschidă un atelier de încălțăminte de lux chiar pe Calea Victoriei. Valoarea sa a fost recunoscută atât la Barcelona în 1929 prin acordarea unui premiu important, cât și în țară unde a devenit președintele Sindicatului Profesional al Meseriașilor Cizmari din România și membru în Parlament din partea Partidului Social-Democrat. Acestui om care și-a depășit condiția prin muncă și talent, îi face portretul, în continuare, Horia Roman Patapievici:

Există o frază care caracterizează meșteșugul acestui excepțional meseriaș, scrisă în Cartea de aur a atelierului de cizmărie pe care l-a descris pe Calea Victoriei: Dă inteligență piciorului. Un client a notat acest lucru genial și anume că o gheată făcută de Filipescu dă inteligență piciorului. Mi se pare un moment de perfecțiune. Asta îl caracterizează deplin pe bunicul fără mormânt al Monicăi Pillat. Despre el trebuie spus următorul lucru. El ilustrează o poveste de succes din România interbelică. Este viața unui om care pleacă de cel mai de jos cu putință și ajunge undeva unde putem recunoaște excelența și decența. Putem recunoaște împlinirea unui om într-o societate care i-a permis să plece de la zero și să ajungă printre cei din elită. Trebuie să ne gândim la acest lucru la faptul că elita era făcută din oamenii care puteau pleca de cel mai de jos. La fel este cazul lui Gheorghe Ene Filipescu. Este istoria unui om care epitomizează ceea ce ne place, ceea ce ne atrage, ceea ce continuă să fie fascinant în România interbelică, o țară în care răul era în cumpănă cu binele și libertatea făcea cu putință manifestarea frumosului, deși răul evident că există.

Plecând de la experiența sa de viață, Gheorghe Ene Filipescu a dorit să-i ajute și pe alții prin implicare politică. Despre acest aspect al biografiei sale, ne vorbește tot Horia Roman Patapievici:

Aveam o prejudecată negativă în privința faptului că Gheorghe Ene Filipescu fusese social-democrat și prețuia cuvântul socialism. Și vreau să spun că Gheorghe Filipescu m-a ajutat să înțeleg felul în care poți privi și trăi socialismul astfel încât ceea ce este la capătul lui – iar din punctul meu de vedere aproape întodeauna e lipsirea de libertăți, mizerie și în cele din urmă teroare – să apară într-o altă lumină. El este un om sărman care a îmbrățișat de foarte tânăr cauza socialistă. Există două texte ambele dictate fiicei lui Cornelia Pillat, mama Monicăi Pillat. Unul este dictat în vara lui 1936 și a apărut într-o broșură în 1938. Primul textul dictat în 36 și apărut în 38 se numește Un glas din popor către oamenii superiori. Discursul în Parlament se numește Constatări asupra meseriilor. Vreau să vă spun cum arată socialismul lui Gheorghe Filipescu, deși el a fost omorât de socialiști, nu de ai lui, ci de acei socialiști care revendică un principiu din același set de idei. Care este socialismul lui Gheorghe Ene Filipescu? Socialismul lui înseamnă acces la prosperitate prin intermediul muncii, înseamnă libertate acordată meseriilor, înseamnă posibilitatea pentru meseriași de a agonisi prin proprietate și prin însușirea profitului un rol în ordinea socială. Gheorghe Filipescu este explicit în a respinge acel tip de privare de libertate și de control asupra gândurilor. Există în broșura lui din 1938 explicit această condamnare. Socialismul lui Filipescu este un socialism al meseriașiului, al libertății meseriei, al superiorității care decurge din muncă. Cartea din 38 este adresată oamenilor superiori dă o definiție omului superior. Omul superior este omul care sporește cea primit și din mâinile lui a ieșit mai mult decât a primit.

Adeziunea sa la cauza socialistă nu i-a împiedicat pe comuniștii veniți la putere după 1947 să-l încarcereze pe Gheorghe Ene Filipescu în procesul de epurare a instituțiilor interbelice.

Horia Roman Patapievici: A fost arestat în 1949, fiind bolnav de tuberculoză pulmonară și de diabet. Deci acest om a fost azvârlit în pușcărie într-un regim care era regimul de exterminare. Citez din Monica Pillat: La două zile după internarea bunicului la Târgu Ocna, pe 19 februarie 1952 maiorul Al. Roșianu dă dispoziție să i se deschidă un dosar de acțiune informativă criminalului politic deținut Filipescu Ene cu scopul de a stabili următoarele “comportamentul și manifestările sale politice în tot timpul detenției sale în penitenciarul dumneavoastră deoarece la procesul care a avut loc în ziua de 16 ianuarie 1952 la Tribunalul Militar București a avut o poziție dușmănoasă față de Uniunea Sovietică și regimul nostru democratic arătând în mod deschis că nu este de acord cu politica regimului nostru din RPR. La tribunal, când i s-a dat ultimul cuvânt, el nu și-a cerut iertare. El a făcut un rechizitoriu al celui care îl acuză, nu atât arătând că este nevinovat, cât arătând că ei se înșeală. Iar acesta este impresionant: omul, în pușcărie, a fost de o perfectă demnitate și cu o perfectă egalitate de sine cu ideile pe care le-a profesat liber. Pe aceleași le-a profesat și în pușcărie.

Gheorghe Ene Filipescu a murit în 1952, în închisoare, iar trupul i-a fost aruncat într-o groapă comună din Târgu Ocna.