Mahalalele Flămânda și Sfânta Ecaterina
Deși învecinată cu piața Unirii, perimetru care a suferit demolări și transformări radicale în anii comunismului, zona din spatele dealului mitropoliei din București și-a păstrat aspectul istoric, clasic, chiar originar.
Christine Leșcu, 09.06.2024, 17:31
Deși învecinată cu piața Unirii, perimetru care a suferit demolări și transformări radicale în anii comunismului, zona din spatele dealului mitropoliei din București și-a păstrat aspectul istoric, clasic, chiar originar. Iar originea a două dintre cartierele de acolo este legată chiar de istoria mitropoliei sau a patriarhiei de azi. Ana Rubeli, cercetătoare și autoarea cărții „Mahalale de patrimoniu. Sfânta Ecaterina și Flămânda”, ne schițează istoria locului.
Dacă ne poziționăm geografic în arealul mitropoliei, la baza acestui deal se află o biserică numită Sfânta Ecaterina, care a fost cândva mănăstire, și despre care avem date istorice aproximativ de la 1650. Ea este cea care a dat numele mahalalei Sfânta Ecaterina pentru că, istoric vorbind, mahalalele luau fie numele bisericii sau al mănăstirii, în jurul căreia se coagulau, fie al familiilor boierești lângă care se formau. Dar, dacă ne uităm la originea mahalalei Sfânta Ecaterina, ea practic s-a format datorită contractelor de embatic sau arendare pe termen lung cu toate drepturile de proprietate stablitie între biserică și oameni. Practic biserica a hotărât să dea parcele de teren oamenilor din proximitatea ei. Astfel mănăstirea obținea niște venituri, iar oamenii aveau o așezare. Embaticul era practic ca un contract de chirie pe termen lung, de obicei de 99 de ani, și se putea perpetua în familie sau chiar se putea vinde.
Textura umană a mahalalei s-a modificat în timp, petrecându-se chiar o evoluție socio-economică de la o generație la alta. Dacă inițial locuitorii erau mici negustori, familiile lor au ajuns, în timp, să fie formate din arhitecți, muzicieni, avocați sau medici. Arhitectura caselor, de asemenea, atestă condiția socială a locuitorilor. Dar care era tipicul caselor din mahalau Sfânta Ecaterina, tipic păstrat în mare parte până azi. Ana Rubeli.
Generic vorbind, este tipul de casă-vagon, casa ușor îngustă la stradă, dar care mai degrabă se dezvoltă în adâncimea parcelei. Odată cu mărirea și evoluția financiară a familiei se construiesc noi corpuri adăugate la cel principal de la stradă. Sunt case cu hoch-parter, adică cu parter ușor înălțat a căror ornamente stau mărturie despre statutul financiar al persoanei care decide să le clădească. Unele dintre case sunt realizate după planurile unor arhitecți faimoși. Au elemente distinctive precum mascaroane sau chipuri proteguitoare de la ferestre. Sunt acele spirite despre care se spune că protejează intimitatea casei. Unele dintre case au marchize, sunt înconjurate de viță de vie, sau de caprifoi, care sunt elemente de vegetație tipice mahalalei și tipice solului, căci ne aflăm lângă Dealul Mitropoliei, care era cândva Dealul Viilor, dar și lângă Dâmbovița, într-o zonă ușor inundabilă, dar foarte fertilă.
Și în această zonă verde și pitorescă se găsesc, în continuare, clădiri de patrimoniu proiectat de arhitecți precum Paul Smărăndescu, Ștefan Ciocârlan, Gheorghe Simotta, Arghir Culina. Iar, în imediata vecinătate a mahalalei Sfânta Ecaterina se află Flămânda, una dintre cele mai sărace zone a capitalei de până la 1900, locuită în mare de croitori, cizmari, săpunari sau tinichigii. Tot în jurul unei clădiri bisericești a apărut și această mahala, după cum ne spune tot Ana Rubeli.
A fost, de fapt, un plan al mitropoliei pentru că suntem la granița dintre perimetrul mitropoliei și al mânăstirii Sfânta Ecaterina, mai spre est. Proiectul se referea la faptul că ologii sau sărmanii care veneau să cerșească la mitropolie să se ducă la un schit de lemn ca să stea și să cerșească acolo. Schitul a ajuns să fie cunoscut drept „Flămânda” sau „Săraca” și chiar așa apare în documentele vremii. A preluat practic această încărcătură emoțională a mitropoliei și, deși în timp așezarea din jurul lui a evoluat frumos, nemafiind deloc săracă și flămândă, a păstrat acest nume al începuturilor sale.
Astăzi o mică parte dintre proprietarii caselor din Sfânta Ecaterina și Flămânda cunosc istoria cartierelor lor pentru că puțini dintre descendenții familiilor originare mai trăiesc acolo. Schimbarea demografică s-a produs în timpul comunismului, când casele au fost naționalizate și aglomerate de chiriași. Deși după 1990, ele au redevenit proprietate privată, nu toate sunt locuite azi de familiile originare. Dar proprietari de azi pot afla istoria locului din cartea „Mahalale de patrimoniu. Sfânta Ecaterina și Flămânda”, publicată de editura Vremea.
