Prima pagină » Panoramice » Enciclopedia RRI » Gravorul Casei Regale din România, Anton Kaindl

Gravorul Casei Regale din România, Anton Kaindl

Christine Leșcu, 20.06.2021, 10:11

Un artist străin mai puțin cunoscut de marele public e prezentat acum
printr-o expoziție de gravuri evidențiind valoarea istorică și documentară a
modului în care a ilustrat România interbelică. Artistul se numește Anton
Kaindl, iar cele 44 de gravuri expuse la Palatul Suțu, unde-și are sediul
central Muzeul Municipiului București, fac parte dintr-un album mai amplu ce
conține 218 lucrări. Ele redau, într-o grafică
minuțioasă, biserici, schituri, ansambluri mănăstirești din Oltenia, Moldova,
Maramureș, Muntenia, Bistrița, troițe din Oltenia, Bistrița, Muntenia,
vestitele cule oltenești, case cu arhitectură tradițională și mori din spațiul
rural al unei Românii trecute care, deja, în perioada interbelică începuse să
se modifice fundamental.

Întocmai ca România prezentată de Anton Kaindl, și
biografia gravorului e inedită, el fiind unul dintre străinii care veniți aici
din motive profesionale au devenit, de-a lungul anilor, oameni ai locului.
Artist german născut în 1872, Anton Kaindl a murit în România în 1951, după 30
de ani petrecuți aici. Până să ajungă la București, Kaindl se pare că ar fi
trăit o perioadă în Geneva, Zürich și München, iar în capitala României a
lucrat, printre altele, și ca profesor
la școlile Sfântul Iosif și Sfântul Andrei.

Istoria lui ne este împărtășită
de muzeografa Nicoleta Bădilă. Știm că, în 1921, el a venit în
România la invitația reginei Maria care se pare că a văzut câteva gravuri
de-ale sale la o expoziție din Munchen. Ea îl invită să vină în România, îl
angajează gravor la curtea regală și apoi el pregătește câțiva profesori care
să predea artele la diverse școli din București. În calitate de gravor, acesta
străbate România realizând o operă impresionantă care documentează zonele pe
care le vizitează. Asta înseamnă că majoritatea gravurilor sale înfățișează
monumente arhitecturale din locurile pe care le vede și reușește să bifeze
câteva dintre aspectele mai interesante sau cele pe care el le găsește
interesante din spațiile rurale. De pildă, avem în expoziție o casă țărănească
și o moară țărănească care i-au atras atenția într-un mod deosebit. Opera sa nu
a fost reprezentată doar de aceste incursiuni în lumea țărănească. Pe lângă
ele, Kaindl a abordat și alte segmente tematice precum cărțile de vizită,
felicitările, gravurile jubiliare legate de evenimente din viața lui. Mă refer
la marcarea celor 10 ani de la venirea sa în România sau, mai târziu, a celor
15 ani de la venirea în România și așa mai departe. Mai creează
ex-librisuri, un ciclu special numit
Dansul morții care se înscrie într-un curent relativ special, de tip
simbolist-religios, și autoportrete, multe autoportrete care surprind toate
vârstele artistului. În expoziție avem un autoportret de tinerețe, unul de
maturitate și altul de bătrânețe. De pildă, avem un autoportret din anii 40.

În privința peisajelor
sale, valoarea lor artistică este dublată de una documentară, căci prezintă o
Românie rurală, interbelică, dispărută între timp. Nicoleta Bădilă. În incursiunile sale, Anton Kaindl a întâlnit destul de multe troițe pe
care el le-a prezentat așa cum le-a văzut. Unele de altele sunt strâmbe, altele
sunt incomplete sau chiar rupte și așa mai departe. Dar artistul le redă exact
așa cum le vede, deși nu se încadrează în stilul formal de redare pe care îl
abordează în celelalte lucrări. Troițele desenate sunt variate și surprind
diversitatea artiștilor tradiționali care le-au creat și care au îmbinat în mod
evident credința cu tradiția rezultând aceste mici altare pe care Kaindl le
redă într-o grafică excepțională. Apoi gravurile originale ale lui Anton Kaindl
denotă interesul lui pentru redarea bisericilor, a castelelor sau a caselor
țărănești din perspective oarecum
inedite. Uneori surprinde monumentul frontal, alteori clădirile sunt surprinse
din unghiuri inedite pentru vremea aceea, dar care acum ne par contemporane.
Uneori punctul de plecare este foarte jos, alimentând suplețea arhitecturii sau
augmentând senzația de înălțime. Alteori perspectiva este de foarte sus,
biserica fiind în centrul imaginii așa cum este în centrul comunităților.
Castelele sunt mai pretentios redate, privirea gravorului concentrându-se
foarte multă pe vegetație sau pe stâncile din jur, artificiu care conferă un
aer misterios acestor construcții și le subliniază rolul de fortărețe.

Nu doar lumea
țărănească a provinciilor a fost surprinsă de Kaindl în gravurile sale, ci și
Bucureștiul interbelic, parțial dispărut și el astăzi. Nicoleta Bădilă. În expoziție, avem 14 lucrări care reproduc în diverse locuri din
București. Astfel avem Catedrala și Palatul Patriarhiei, o perspectivă asupra
bisericii Bucur, clopotnița bisericii Udricani, o gravură a bisericii Sfântul
Anton, a Bărăției, dar și o perspectivă interesantă asupra Mănăstirii Văcărești
făcută în 1921 dinspre strada Văcărești, doar cu profilul mânăstirii în zare.
Pe lângă biserici azi dispărute, gravurile surprind repere ale orașului precum
Mănăstirea Radu Vodă și Mânăstirea Plumbuita precum și clădirile Nunțiaturii
apostolice și Ambasadei Franței.

Ce s-a întâmplat cu Anton Kaindl după instaurarea comunismului, nu se știe
clar, dar cert este că el a murit la București unde a fost îngrijit de o
familie căreia i-a și lăsat moștenire albumul cu gravuri, aflat acum în poseisa
Muzeului Municipiului București.