Frații Lapedatu

Andreas Wild este biograf al fraților Lapedatu, și el a început să spună povestea celor doi gemeni care vor traversa granițe și vor participa la marile momente ale istoriei.

Warning: Trying to access array offset on null in /home/web/rri.ro/public/wp-content/themes/rri/template-parts/content.php on line 98
Steliu Lambru, 25.11.2018, 12:27

Frontiera a fost în imaginarul dintotdeauna al omului, o barieră, o limită, o frână, un obstacol care îl împiedică să meargă înainte. De aceea, el a fost tentat mereu să treacă peste ea, indiferent că era o frontieră fizică sau una mentală. Peste teritoriul actual al României și în interiorul eu au existat atât frontiere fizice cât și mentale și pentru unii dorința cea mai mare a fost de a le traversa. A fost cazul fraților gemeni Ion și Alexandru Lapedatu, amândoi nume importante ale istoriei României de la ultimul sfert al secolului al 19-lea și în prima jumătate a celui următor.

Andreas Wild este biograf al fraților Lapedatu, și el a început să spună povestea celor doi gemeni care vor traversa granițe și vor participa la marile momente ale istoriei: ”Prima frontieră cu care se vor confrunta este frontiera de sud. Născuți în sudul Transilvaniei, care era pe Carpați, între Austro-Ungaria și Regatul României, care încă nu exista când s-au născut ei, erau Principatele Române. Amândoi au avut problemă cu această frontieră. Alexandru trece frontiera de vest, după o vreme trec frontiera de vest fiecare dintre ei. Iar la sfârșit ne aflăm într-o situație în care frontierele se pun în mișcare.”

Ion și Alexandru se nasc în 1876 lângă Brașov. Tatăl lor, latinist și profesor de limbi clasice, doctor în filologie clasică al Universității din Bruxelles, îi lasă orfani la vârsta de 1 an și jumătate. Mama lor, rămasă văduvă la 18 ani, se căsătorește cu un profesor din Iași și îi ia pe amândoi în fosta capitală a Moldovei în 1885. După 5 ani divorțează și își trimite copiii la Săcele, acum în vârstă de 13 ani. Acum cei doi frați se lovesc de frontieră deoarece nu au pașapoarte atunci când vor să intre în Transilvania, pe atunci aflată în Austro-Ungaria. Alexandru nu suportă despărțirea de mama sa și se întoarce la Iași, încercând să treacă frontiera în România ilegal, cu ajutorul unor mocani contrabandiști. Sunt prinși de grăniceri și arestați, iar copilul este trimis înapoi la bunica sa din apropierea Brașovului.

Cei doi frați aflați pe cele două părți ale Carpaților urmează cariere diferite. Ion urmează studii de economie și Drept la Budapesta, în timp ce Alexandru devine istoric. Cei doi trec frontiera în ambele sensuri, Ion vine la București unde va face practică în diferite bănci, în timp ce Alexandru se va duce în Transilvania pentru a participa la diferite serbări naționaliste.

Pentru Alexandru, anul 1917 înseamnă trecerea graniței de est a României. În iulie 1917, în calitate de secretar al comisiei monumentelor istorice, însoțește tezaurul României trimis în Rusia cu trenul pentru a fi în siguranță. Însoțește la Moscova și al doilea transport cu documente și arhive. Rămâne la Moscova până în decembrie 1917 și scrie un jurnal în care menționează desfășurarea revoluției bolșevice. Dar în ianuarie 1918, diupă plercarea lui Alexandru Lapedatu din Moscova, Troțki anunța confiscarea tezaurului. Plecat la Kiev pentru a lupta alături de liderul mișcării naționale cehe Tomas Masaryk și de asociația naționalităților din Austro-Ungaria, Alexandru Lapedatu militează pentru unirea Transilvaniei cu România. El va fi cel care va redacta documentele cu care România se va prezenta la conferința de pace de după război.

După 1918, amândoi vor fi aleși în Parlamentul României, Alexandru este profesor la Universitatea din Cluj, în timp ce Ion devine profesor la Academia de Studii Comerciale și de Industrie din Cluj. Atenția celor doi frați se mută spre frontiera de vest. Alexandru este membru al delegației române care va asista la Paris la semnarea armistițiului dintre Antanta și Germania, va face 3 călătorii la Paris pentru participarea la tratativele de pace. Ion, director de bancă, devine ministru de finanțe în guvernul Averescu și este trimis la Berlin pentru a stinge datoria României față de Germania de dinainte de război. Ion rămâne în afara vieții politice, devine un tehnocrat apreciat de toate partidele.

Dar în 1939 începea al doilea război mondial, urmat de instaurarea comunismului și prăbușirea lumii la care visaseră și pentru care frații Lapedatu depuseseră toate eforturile. Andreas Wild: ”Sub dictatura comunistă, frații Lapedatu și memoria lor a fost complet eliminată din viața publică și socială, în final, ei înșiși au fost exterminați fizic. Alexandru a murit la Sighet, în închisoare, arestat în noaptea demnitarilor. Ion era bolnav și a murit 6 luni mai târziu. Cum se spune, frații gemeni nu se despart, și ei au murit la câteva luni unul după altul, deși în condiții diferite. Aceasta a fost soarta nu numai a lor, ci a multor colegi de generație. Interesul lor în edificarea unui stat a avut o perioadă foarte scurtă, de numai 20 de ani. A fost o lucrare remarcabilă care iată a împlinit 100 de ani. Istoria fraților Lapedatu ilustrează exemplar capacitatea oamenilor de a depăși frontiere de orice tip. Mai întâi, dacă ne gândim la frontierele geografice, ei au taversat frontierele dintre frați. Apoi frontierele cu vecinii și frontierele cu străinii. Au traversat granițele sociale, doi copii, în condții sărmane, greu de imaginat, care amândoi se ridică în funcțiile cele mai înalte din stat. Au depășit și frontierele temporale, 50 de ani dați uitării, după care, iată, memoria lor revine.”

Ion și Alexandru Lapedatu au o poveste în care se suprapun destine personale și trăiri colective. Ea este fascinantă ca atâtea altele, dar unică în felul ei.